Alegerile continuă. Alegem până la capăt?

Klaus Iohannis a salutat susţinătorii în Piaţa Universităţii    FOTO AP

E o victorie ca o reclamaţie reuşită la Protecţia Consumatorului. Unii au depus reclamaţia cu ură şi îndârjire, alţii cu dezolare sau resemnare, mai niciunul cu speranţa bazată pe încrederea în propria putere. Nici nu ai cum, după ce 25 de ani am primit făină mucegăită şi ulei rânced la preţ de caviar. Într-o singură zi, maeştrii publicităţii politice s-au trezit cu mizeriile depuse la uşă şi cu perspectiva falimentului total.

Cartea de istorie aşteaptă cu braţele deschise trei mituri fundamentale ale României moderne: invincibilitatea şi atotputernicia lui Traian Băsescu, prostia fundamentală a electoratului şi, prin extensie, a noastră ca popor, şi capacitatea PSD de a manipula electoratul la scară largă şi de a răpi capacitatea de a judeca cu dreaptă măsură a celor care votează. La primul mit a lucrat îndelung Traian Băsescu, un fel de Manole al vremurilor digitale, care ba ar fi zidit-o în pereţii propriului templu pe Elena Udrea, ba i-ar fi lăsat moştenire ciocanul şi mistria. Istoria ne va lămuri, acum trăim în prezent. Victor Ponta a îngropat, la rândul său, teoria că poţi spune orice electoratului, că e important să repeţi aceleaşi lucruri false la nesfârşit oamenilor, pentru ca ei să creadă şi să te voteze.

Pentru contribuţiile lor la manualul de greşeli politice, din care avem de învăţat pentru a nu le repeta, e cazul să le mulţumim şi să îi rugăm să se ia de mână unul cu celălalt şi să se certe sau să se împace între paginile cărţilor de istorie.

În rest, o mulţime de vorbitori care spun aceleaşi lucruri ca acum o săptămână, dar fac eforturi disperate să schimbe accentele astfel încât să pară adaptaţi la noile vremuri. Discursuri de confiscare a victoriei se iţesc de peste tot şi mai e puţin până cântăm cu toţii, imparţiali, că au câştigat ai noştri. Este evident de multă vreme că elitele noastre au o rezistenţă la schimbare imensă şi ea se regăseşte în măsură egală şi la PSD ca şi la ACL. Nu a câştigat Klaus Iohannis şi cu atât mai puţin ACL. Dacă vorbim în termeni de câştig, atunci putem spune că au câştigat toţi cei care au votat împotriva clasei politice. Votul de duminică a fost dat unui candidat anti-sistem, care nici el nu a ştiut când a ajuns în poziţia de a lupta cu sistemul. Imaginea lui Klaus Iohannis s-a suprapus peste o nevoie şi o nemulţumire imensă. E o căsătorie de conjuctură în care aşteptăm cu emoţie ca mirii să înveţe să se iubească cu adevărat.

Mitul lui Klaus Iohannis nu există încă. El se va clădi după cum va decide noul ocupant al scaunului de la Cotroceni, din clipa în care va fi validat de către BEC şi Curtea Constituţională. Dacă înţelege ce i s-a întâmplat şi ce aşteptări enorme (în acest context cuvântul ”enorme” mi se pare că nu reprezintă suficient ce aşteptăm de la Klaus Iohannis) sunt în spatele său vom vedea în scurt timp. Se scandează Iohannis şi ”să fie într-un SAS bun” cu entuziasm şi speranţă. Dar, dacă mai apar câţiva lideri ACL, de prin PDL şi PNL, ca să explice cum au câştigat ei alegerile o să vedem cum scade tonusul şi dedicaţia.

Sistemul e defect până în măduva oaselor. Suntem în epicentrul dezastrului proiectului de ţară apărut în 1989 şi moşit de Ion Iliescu şi oamenii din jurul său. Am tunat o Dacie bătrână şi răpciugoasă şi ne mirăm că nu face faţă în cursa europeană. Klaus Iohannis a fost comparat cu Carol I. Să nu uităm că Emil Constantinescu era la vremea lui noul Alexandru Ioan Cuza. Avem un al şaselea simţ când vine vorba despre dezamăgiri şi cred că e momentul să le mulţumim, cât putem de sincer, lui Victor Ponta şi Crin Antonescu pentru scăderea pragului la referendumul de demitere al preşedintelui. Tradus în realitate, acest lucru înseamnă: faci sau pleci.

Votul de ieri e al nimănui cu excepţia celor care au votat. Pentru prima dată după 1990 a fost un vot vibrant care a măturat aproape tot. Dacă în 1990 am ratat repornirea României din cauza lui Ion Iliescu, acest lucru nu ar trebui să se mai întâmple cu Klaus Iohannis. Aşa că: faci sau pleci! Şi primul care ar trebui să plece este Victor Ponta. Nu pentru că s-a rescris configuraţia majorităţii parlamentare ci pentru eşecul major în organizarea alegerilor.

Un Prim Ministru care organizează alegeri, care se termină cu cetăţeni care nu pot vota şi sunt bătuţi de poliţia chemată de ambasadele României nu are ce căuta la Palatul Victoria chiar dacă ar sta cocoţat pe o majoritate de 99,99%.

S-a încheiat votul, dar alegerile nu s-au sfârşit. Noul Preşedinte are misiunea de a urmări pedepsirea exemplară a celor vinovaţi şi de a porni reforma structurală profundă a statului care ne cere mereu să facem sacrificii pentru el. A venit vremea ca sistemul să se sacrifice pentru noi. Să se refacă legea electorală, să se termine reforma administrativă şi să implementeze un proiect coerent de regionalizare, să avem un sistem performant de absorbţie a Fondurilor Europene şi o Constituţie revizuită cinstit, fără interese politice de moment. Nu sunt reforme de dreapta sau de stânga aşa cum de fapt la aceste alegeri nu a câştigat dreapta împotriva stângii. Sistemul transcede USL şi ACL. După ce avem un stat funcţional putem să ne jucăm de-a stânga şi de-a dreapta cât vrem. Să vedem noi banii şi economia funcţională şi mai discutăm despre creşterea ajutoarelor sociale sau despre liberalizări.

Klaus Iohannis e dator să facă alegerile corecte şi să pună accentele acolo unde le e locul. S-a umplut sediul ACL de oameni care ar vrea să profite de victoria lui, dar să nu uităm că dacă va face alegerile corecte va rămâne destul de singur în scurt timp. Klaus Iohannis e cel care va alege cu cine vrea să meargă mai departe. Cu cei care l-au votat sau cu cei care l-au felicitat.