Alegerile blege sau despre puterea unui vot pierdut

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimul sfert de secol m-am prezentat la toate alegerile din România. Am ştampilat cu entuziasm papionul lui Raţiu în anii 90, crezând că se va produce o schimbare profundă, şi am fost condus de Iliescu. În anii 2000 am votat cu frica lui Vadim în sân, şi am fost condus tot de Iliescu. Şi mai recent am votat cu teama de nu ni se fura democraţia de sub nas, dar am ajuns să văd stafia lui Iliescu peste tot.

Cu toate acestea, nici după această campanie electorală stafidită şi fleoşcăită, nu îi înţeleg pe prietenii mei (din Vestul sau din Estul Europei) care mă privesc amuzaţi când încerc să îi conving de importanţa votului. Unii au impresia că le predici o gogoriţă când vine e vorba despre voturi şi că incantezi o mantră iluzorie când spui că „fiecare vot contează”.

Nu merită să votăm, dacă nu iese cine vrem noi să iasă! Atunci de ce să mai mergem la urne?

Ca şi în democraţia populară a socialismului, alegerile de acum par să fie jucate. Cele două mari partide şi-au împărţit ţara frăţeşte şi stau liniştite, monitorizând de departe un demers electoral cu final aşteptat. Cu o lege electorală care avantajează primarii aflaţi în funcţie şi cu un sistem de finanţare restrictiv, pare că totul e pierdut. Cetăţenii au pierdut bătălia cu vechea clasă politică şi reprezentanţii „vechiului sistem” par să fi obţinut victoria decisivă.

Pare că nu are niciun rost să mai votăm. Oricum tot „ei” vor câştiga.

Numai că votul nu are o singură funcţie. Nu este o acţiune socială care merită făcută doar pentru rezultatele sale pozitive. Nu votăm numai ca să fie ales cineva, ci şi pentru a ne exprima opinia negativă, pentru a face un gest către cei care ne conduc. Inevitabil unele alegeri vor da rezultate care nu ne vor conveni. Uneori finalitatea procesului va fi împotriva opţiunilor noastre.

Dar votul este şi o manifestare a celor care pierd. A vota înseamnă uneori a pierde cu eleganţă.

Politicienii tradiţionali vorbesc întotdeauna despre alegeri ca despre un proces al „victoriei”. Am câştigat alegerile, înseamnă că sunt „bun”. Dimpotrivă, funcţia socială a votului e mult mai complexă. Şi Hitler a câştigat alegerile din Germania interbelică, dar această victorie nu l-a calificat automat pentru milioanele de germani care au votat împotriva nazismului. A trebuit să preia puterea cu forţa pentru a-i înregimenta pe toţi concetăţenii.

A vota este un gest politic de opoziţie, nu doar de afiliere partinică. Votând alternative de idei şi politicieni atipici poţi să le transmiţi actualilor lideri care este părerea ta despre cum ar trebui să arate societatea pe care ţi-o doreşti. Poţi (şi uneori chiar trebuie) să îi alegi şi pe cei care vor pierde. Pentru că societăţile democratice înseamnă şi puterea celor care nu câştigă, nu doar puterea celor care înving. A trăi într-o democraţie înseamnă a-ţi spune părerea chiar şi când pare că ea nu contează.

Voi alege consilieri locali care vor fi vocali şi vor putea să critice conducerile actuale ale oraşului în care trăiesc. Voi alege idei şi figuri politice care, deşi nu par a fi „câştigătoare” pe termen scurt, cu siguranţă că vor deveni câştigătoare pe termen lung.

De aceea, la aceste alegeri, voi vota tocmai cu acei candidaţi care par să nu aibă nicio şansă. Pentru că oricât de blege par alegerile, puterea unui sistem electoral democratic este mai mare decât pare la prima vedere. Şi, chiar dacă voi pierde un vot, îmi voi păstra respectul faţă de mine însumi, faţă de opiniile şi convingerile mele.

Iar un vot nu e niciodată pierdut. Este o investiţie în viitor, nu doar o decizie în prezent.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite