Alegerile în România, pe vremea când toată ţara era roşie. Cum funcţiona mecanismul diabolic prin care comuniştii alegeau şeful statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a încetat să mai fie stat democratic în anul 1947. Liderii comunişti care au acaparat prin forţă puterea au instituit, în cei peste 50 de ani de sistem totalitar, mai multe sisteme electorale, care au funcţionat după acelaşi principiu: şeful statului nu este ales de către popor, ci de către un număr restrâns de electori.

Principala schimbare care a urmat semnării de către regele Mihai I a Actului de abdicare, la data de 30 decembrie 1947 şi a abrogării ulterioare a Constituţiei din 1923, a fost stabilirea şefului statului în forma unui organism colectiv, numit iniţial „Prezidium”, al cărui prim preşedinte a fost Constantin Ion Parhon.

Renumit medic endocrinolog şi neuropsihiatru, C. I. Parhon a fost preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţie asimilată şefului statului, în perioada 13 aprilie 1948-2 iunie 1952. Din structura primului for de conducere a statutului au mai făcut parte Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ion Niculi.

La scurt timp după aceea, în Constituţia din 1948, s-au stabilit numărul, atribuţiile şi modalitatea de alegere a Prezidiului Marii Adunări Naţionale. Membrii erau desemnaţi prin vot secret de către membrii M.A.N. Ca şi în zilele noastre, este posibil ca accederea la funcţii să se fi făcut în urma unor aranjamente, pe care istoricii nu le exclud.

Jocurile de culise

„Dacă au existat jocuri de culise pentru alegerea acestuia, e greu de spus. E posibil să fi existat, pentru că a fi membru în Prezidiu şi mai ales preşedinte de Prezidiu însemna să ai parte de avantaje materiale şi influenţă consistentă. Dar primul preşedinte de prezidiu, C.I. Parhon, nu cred că a avut în gând asemenea ambiţii, pe acesta recomandându-l vastitatea studiilor, celebritatea profesiei, vârsta înaintată şi trecutul socialist. La fel şi Petru Groza este în afara oricăror bănuieli, pentru că având atâtea merite comuniste în spate, ştiindu-se că a format primul guvern comunist, nu era omul care să dea din coate pentru această calitate de preşedinte al Prezidiului. Iar de Gheorghe Gheorghiu Dej, şi el preşedinte după 1961, nici nu poate fi vorba că ar fi intervenit în vreun fel, el fiind pus în această funcţie cu entuziasm linguşitor de deputaţii MAN”, ne-a declarat istoricul focşănean Florin Dîrdală.


Aceştia au fost primii lideri ai României comuniste, în 1948, imediat după abolirea Monarhiei FOTO Arhive

image

La alegerile din 28 martie 1948, primele din noua republică, dar ultimele cu participarea forţelor democratice, organizate pe sistem sovietic, ce mai rămăsese din partidele istorice a fost zdrobit prin fraudarea votului. Ulterior, şi liderii partidelor istorice care au participat în alegeri au fost aruncaţi în închisoare.

Aşa se face că Frontul Democraţiei Populare, din care făceau parte Partidul Muncitoresc Român, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular şi Uniunea Populară Maghiară, a luat 97,83% din voturi, în vreme ce Partidul Naţional Liberal, condus de Petru Bejan, a obţinut 1,69%, iar Partidul Ţărănesc Democrat, condus de Nicolae Lupu, a obţinut doar 0,48%. Prin urmare, majoritatea guvernamentală era formată din 405 mandate, iar opoziţia avea doar 9 mandate.

Patru ani mai târziu, pe 30 noiembrie 1952, s-au organizat din nou alegeri parlamentare, Frontul Democraţiei Populare obţinând 98,84% din voturi şi 428 de mandate. A fost perioada când Frontul Plugarilor a lui Petru Groza a fost absorbit de Partidul Muncitoresc Român, care avea să devină Partidul Comunist Român.

Au urmat alegeri parlamentare în 1957, 1961 şi 1965, cu aceleaşi scoruri ameţitoare de peste 99% pentru Frontul Democraţiei Populare. O dată cu transformarea României în ţară socialistă, în 1969, la alegerile legislative, Frontul Democraţiei Populare s-a transformat în Frontul Unităţii Socialiste, dar cu acelaşi rezultat de aproape 100%.

Prezidiul MAN a fost condus de următorii politicieni (preşedinte sau vicepreşedinţi):

  • 13 aprilie 1948 - 2 iunie 1952: Constantin I. Parhon (preşedinte)
  • 2 iunie 1952 - 7 ianuarie 1958: Petru Groza (preşedinte)
  • 7-11 ianuarie 1958: Mihail Sadoveanu şi Anton Moisescu (vicepreşedinţi)
  • 11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961: Ion Gheorghe Maurer (preşedinte)
  • 21 martie 1961 - martie 1974: Ştefan Voitec (preşedinte)
  • martie 1974 - 18 iulie 1974: Miron Constantinescu (preşedinte)
  • 26 iulie 1974 - 22 decembrie 1989: Nicolae Giosan (preşedinte)

 

Nicolae Ceauşescu, primul preşedinte al României


Preşedintele Prezidiumului a încetat însă să fie cel mai puternic om în stat după 1974. Pe 19 martie 1974 a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul atotputernic al partidului comunist, iar o serie de jocuri de culise începute de Nicolae Ceauşescu în 1967 aveau să conducă la apariţia, în premieră, a funcţiei de preşedinte al Republicii Socialiste România.


Nicolae Ceauşescu, pe 29 aprilie 1974, în timpul ceremoniei de depunere a jurământului pentru funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România FOTO Fototeca online a comunismului românesc

image

Deţinerea de către Ceauşescu a puterii absolute a fost confirmată în cadrul Plenarei CC al PCR din 25-26 martie 1974, care, alături de modificarea statutului partidului, numiri şi schimbări din funcţii, a hotărât în unanimitate instituirea funcţiei de preşedinte al RSR şi înaintarea către Marea Adunare Naţională a propunerii alegerii lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de Preşedinte al RSR.

După 1974, deputaţii din Marea Adunare Naţională trebuiau să aleagă, de formă, preşedintele statului sau mai bine zis să ia act de această instalare a unei singure persoane, mereu aceeaşi, aşa cum a fost Nicolae Ceauşescu până în 1989. Bineînţeles, ca şi în perioada Prezidiului, şi după 1965, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, jocurile de culise nu au lipsit.

Potrivit istoricului Florin Dârdală, un alt aşa zis şef de stat din acea perioadă, Ioan Gheorghe Maurer, a dovedit prin votul de încredere dat lui Nicolae Ceauşescu, după moartea lui Gheorghiu Dej, că funcţiile nu erau cele mai mari dorinţe ale sale, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru Chivu Stoica, care la rândul său l-a sprijinit pe Ceauşescu după moartea lui Dej.

Cu toate acestea, erau suficienţi membri ai Prezidiului Marii Adunări Naţionale şi ulterior ai Consiliului de Stat, care se înghesuiau prin jocuri în spatele scenei să intre în acest cerc select pentru că, de la acest etaj ierarhic, erau vizibili pentru viitoarele preluări de putere în ierarhia statului şi mai ales a partidului.

„Îi includ aici pe Gheorghe Apostol şi, bineînţeles, pe Nicolae Ceauşescu, care şi-au disputat mult întâietatea şi au încercat să-şi crească influenţa în zona conducerii partidului şi a statului. De exemplu, Prezidiul M.A.N. avea printre atribuţii şi pe aceea de a reprezenta România în relaţiile internaţionale. Într-o astfel de împrejurare, Ceauşescu a obţinut încrederea decisivă a lui Maurer pentru viitoarea ascensiune. În vreme ce Gheorghe Apostol s-a întrecut în a-i fi pe plac lui Dej, pariind pe o carte ghinionistă, pentru că în Biroul Politic morţii nu mai aveau nici un cuvânt de spus, iar Dej era puţin probabil să lase puterea din mâna altfel decât mort, Ceauşescu a accelerat acolo unde trebuia, obţinând acele simpatii necesare măcar pentru a fi în cărţi la o eventuală succesiune“, mai spune istoricul Florin Dîrdală.


Aspect de la prezidiul Congresului al XI-lea al P.C.R. (Sala Palatului R.S.R.) (25-28 noiembrie 1974) FOTO Fototeca online a comunismului românesc Cota: 2/1974

image

Alegeri câştigate cu 99,9%

Şi tot Nicolae Ceauşescu a avut flerul necesar să nu trădeze încrederea susţinătorilor, atâta timp cât poziţia sa de şef suprem nu era consolidată. A mers în vizite prin ţară alături de conducerea de partid şi de stat, dând tot timpul impresia unui adevărat conducător, ţinând cont de părerea celor din jurul său, nume mari în eşalonul naţional  de conducere. În esenţă, a păcălit cu multă abilitate pe toată lumea.

„Alegerile în acea perioadă erau hotărâte, deliberate şi şablonate. Ele întotdeauna se încheiau cu scorul de 99,9%, iar după încheierea lor urma cortegiul de felicitări şi daruri. Vrancea excela prin două branduri: coniac şi mobilă. Am recunoscut la toţi preşedinţii care au venit după Ceauşescu că folosesc mobila făcută în Vrancea. Fotoliile acelea verzi de la Cotroceni sunt făcute la Focşani“, ne-a precizat profesorul de istorie focşănean Cezar Cherciu.

Profesorul îşi aduce aminte că în acea perioadă existau la fel ca şi astăzi campanii electorale, iar cei propuşi să facă parte din Marea Adunare Naţională erau purtaţi prin fabrici, uzine şi alte instituţii ca purtători de mesaje însufleţitoare, ei fiind acei eroi ai muncii socialiste.

„Sigur, că Ceauşescu nu era ales direct, prin votul românilor, ci de către Marea Adunare Naţională, dar el avea mandat de patru ani în fruntea statului şi la acest interval se organizau alegeri legislative. Ultimele sale cuvinte, că nu răspunde decât în faţa Marii Adunări naţionale, în acest sens au fost spuse”, ne-a mai spus profesorul Cezar Cherciu.

Următoarele alegeri în România Socialistă au mai fost în 1975, când din 14.900.032 votanţi înregistraţi s-au prezentat la vot 99,96%, adică 14.894.185 de electori, toţi dându-şi votul pentru Frontul Unităţii Socialiste.

În1980, populaţia cu drept de vot a crescut la 15.631.351 de persoane, iar numărul celor care au fost prezenţi la vot s-a ridicat la 15.629.098, respectiv 99,9%, în toată ţara fiind 44 de voturi anulate.

În fine, ultimele alegeri legislative din România Socialistă au avut loc pe 17 martie 1985, când peste 15,7 milioane de români au votat cu toţii pentru Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste. Nu s-a înregistrat atunci nici un vot nul.

Ce măsuri lua Securitatea pentru pregătirea alegerilor în vremea comunismului. Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste, organismul care dădea iluzia de democraţie 

Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste a fost o organizaţie creată ca şi aripă a Partidului Comunist Român, prin intermediul căruia se puteau depune candidaturi la alegeri. În acest fel, comuniştii lăsau impresia unei cât mai largi reprezentări sociale. 

Despre organizaţia cu care partidul participa la alegeri, după modelul sovietic, şi care s-a chemat pe rând Frontul Democraţiei Populare (1948 - 1968), Frontul Unităţii Socialiste (1968 - 1980) şi Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste (1980 – 1989), se vorbeşte în Constituţia României din anul 1965. Astfel, la art. 25 se spune: „Cetăţenii Republicii Socialiste România au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Marea Adunare Naţionala şi în consiliile populare. Dreptul de a depune candidaturi aparţine Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, cel mai larg organism politic permanent, revoluţionar, democratic, cu caracter reprezentativ, care constituie cadrul organizatoric de unire, sub conducerea Partidului Comunist Român, a forţelor politice şi sociale ale naţiunii noastre socialiste, a tuturor organizaţiilor de masă şi obşteşti, pentru participarea întregului popor la înfăptuirea politicii interne şi externe a partidului şi statului, la conducerea tuturor domeniilor de activitate. Nu au dreptul de a alege şi de a fi aleşi alienaţii şi debilii mintali, precum şi persoanele lipsite de aceste drepturi pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească de condamnare“.


Congresul al II-lea al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste FOTO comunismuldinromania.ro

image

Rampa de lansare a dictatorului

Frontul a ţinut trei congrese: 1974, 1980 şi 1985 şi îl pregătise în amănunt pe cel de-al patrulea, care trebuia să aibă loc în 1990. Componenţa lui îl făcea să fie dependent de PCR. Preşedinte era Nicolae Ceauşescu, iar posturile de vicepreşedinţi, secretari şi membri ai biroului au fost deţinute de lideri comunişti de rang înalt sau de activişti de carieră în organizaţiile de tineret şi de partid. Frontul a atras în structurile de conducere şi personalităţi: intelectuali, artişti, sportivi, lideri religioşi şi specialişti în diverse domenii, precum şi o masă mare de oameni care nu erau membri de partid. Prin intermediul acestei caracatiţe, Ceauşescu simula înăuntrul şi în afara ţării mecanismele democratice.

Liderul comunist spunea în 1989 că România este cel mai democratic stat din lume. Frontul utiliza un scenariu de tipul „poporul împotriva elitei“, contrabalansând puterea nomenclaturii prin invocare în arenă a societăţii, scrie cercetătorul ştiinţific Adrian Cioflâncă, în „Rolul Uniunii Tineretului Comunist din România în angrenajul totalitar“.

Alături de Marea Adunare Naţională, Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste era organismul care decidea cine va fi numit în funcţia de preşedinte a Republicii Socialiste România. În preambului discursului nr. 1/1985 rostit de tovarăşul Nicolae Ceauşescu cu prilejul realegerii sale în funcţia supremă de Preşedinte al R.S.R., se spune cum se pretreceau faptele.

Astfel, „Manea Mănescu, prim-vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, a propus realegerea în înalta funcţie de Preşedinte al Republicii Socialiste România a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, chezăşie sigură a transpunerii în viaţă a măreţului program de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare a României spre comunism. Dând expresie voinţei unanime şi entuziaste a întregului popor, Marea Adunare Naţionala a reales, într-o atmosferă de puternică vibraţie patriotică, cu unanimitate de voturi, pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cel mai vrednic şi iubit fiu al poporului român, în suprema funcţie de Preşedinte al Republicii Socialiste România“.

Părinţii politici

„Părinţii“ politici ai dictatorului au fost Gheorghe Gheorghiu Dej şi Chivu Stoica, pe care i-a cunoscut la Târgu Jiu, unde a stat închis timp de un an, până pe 23 august 1944, pentru activitate comunistă, infracţiuni contra liniştii publice şi uneltire contra ordinii sociale.


Nicolae Ceauşescu, alături de Chivu Stoica (ultimul din dreapta), unul dintre oamenii de bază ai dictatorului, la Adunarea activului de bază al Forţelor Armate ale României. (30-31 mai 1967) FOTO Fototeca online a comunismului românesc Cota: 282/1967

La alegerile din 28 martie 1948, Ceauşescu a fost ales membru în Marea Adunare Naţională, cu ajutorul Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, demnitate pe care şi-a păstrat-o până la sfârşitul vieţii.
Frontul era şi o rampă unde dictatorul putea să-şi manifeste cultul personalităţii şi să ameninţe. Astfel, la plenara din mai 1989, Ceauşescu a spus că „Din punct de vedere tehnic, dispunem de capacitatea de a fabrica arme nucleare“. Această declaraţie a fost preluată, la acea vreme, de mass media din străinătate.

image

Acţiunea codificată „Viitorul“

Securitatea pregătea cu mult timp înainte alegerile, pentru ca nimic să nu tulbure procesul de vot. Conform unui document din Arhiva de Fond Informativ, aflat în posesia Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, în anul 1975 s-a stabilit planul de măsuri privind acţiunea codificată „Viitorul“, pentru alegerile de deputaţi din Marea Adunare Naţională şi consiliile populare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, „eveniment politic de o deosebită însemnătate în viaţa poporului nostru“. Ordinul a fost semnat de generalul locotenent Jean Moldoveanu, adjunctul ministrului de Interne şi şeful Inspectoratului General al Miliţiei şi de generalul – maior Nicolae Pleşiţă, secretar general al Ministerului de Interne.

Unităţile de miliţie trebuiau să intensifice munca informativă, Erau vizate în special persoanele cu sau fără antecedente politice şi penale care au avut manifestări şi intenţii ostile sau care denigrau politica partidului şi statului, legionarii, membrii fostelor partide burgheze şi naţionalist fasciste, dar mai ales cele care au difuzat sau au introdus în urnele de vot fiţuici cu conţinut ostil, au răspândit zvonuri. Nu erau uitaţi nici cei acreditaţi pe lângă misiunile şi oficiile diplomatice din România, aflaţi în slujba serviciilor de informaţii străine sau suspecţi de apartenenţă la activitatea acestora.

Securitatea se afla şi pe urmele specialiştilor, tehnicienilor, comercianţilor, studenţilor şi doctoranzilor, turiştilor străini, reprezentanţilor agenţiilor străine de presă. Se recomanda ca persoanele cu afecţiuni neuropsihice să fie internate sau încredinţate în supraveghere familiilor.


Nicolae Ceauşescu, secretar general al P.C.R, rostindu-şi cuvântarea la consfătuirea cu cadrele de bază de securitate, miliţie şi justiţie. (9 aprilie 1970) FOTO Fototeca online a comunismului românesc Cota: 13/1970

Miliţia trebuia să facă controale pentru a depista elementele suspecte care domiciliază ilegal ori au reşedinţa în puncte ce prezintă interes, în imobile situate în împrejurimile clădirilor unde vor avea loc adunări pentru desemnarea candidaţilor.

image

În acţiunea de control erau implicaţi, pe lângă miliţieni, paznici, vânători, pădurari, brigadieri silvici, dar şi membri ai gărzilor patriotice şi din formaţiunile de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei.

Unitatea specială „S“ (Biroul de Cenzura Corespondenţei), trebuia să ia măsuri de prevenire şi scoatere din circuitul poştal a eventualelor colete sau trimiteri poştale „generatoare de pericole“.
În ziua alegerilor, era interzis transferul deţinuţilor dintr-un loc în altul.

Peste 35.000 de ofiţeri şi subofiţeri, gata de a interveni

Efectivele trimise pe teren erau impresionante: 13.559 de ofiţeri şi subofiţeri de miliţie pentru asigurarea pazei şi ordinii publice în exteriorul secţiilor de votare, 2009 de ofiţeri şi subofiţeri de miliţie pentru asigurarea circulaţiei pe drumurile publice. În rezervă erau 4.686 de ofiţeri, subofiţeri şi miliari în termen.

La întărirea pazei la obiectivele asigurate cu pază militară erau cooptaţi 1.000 de militari în termen din trupele de securitate. Pentru executarea măsurilor de pază contra incendiilor erau pregătiţi 8.637 de cadre şi militari în termen din trupele de pompieri.

Pe lângă toţi aceştia, la dispoziţia Comandamentului Central al Ministerului de Interne se aflau 5.641 de cadre şi elevi din şcolile militare şi subofiţeri ai Ministerului de Interne.

În total, 35.526 de persoane erau cooptate în angrenajul de a veghea la buna desfăşurare a alegerilor.

Mesaje ostile pe buletinele de vot

În ciuda măsurilor luate de Securitate, oamenii reuşeau să-şi strige nemulţumirile şi uneori să scrie mesaje ostile faţă de regimul comunist pe buletinele de vot ale Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste.

Conform unui raport strict secret întocmit în anul 1987 de şeful Securităţii Tulcea, locotenent colonelul Tudorel Milea, la alegerea deputaţilor din data de 15 noiembrie 1987, mare le-a fost surprinderea celor care au găsit pe buletinele de vot mai multe înscrisuri.


Mesaje ostile pe buletinele de vot la alegerea deputaţilor Marii Adunări Naţionale în 1987 FOTO Arhive

image

„Dacă într-o ţară electrificată nu se poate asigura 10 kilowaţi pe locuitor pe lună înseamnă că preşedintele ori e (neinteligibil), ori e bolnav de cultul personalităţii“, a scris un alegător tulcean pe buletinul de vot.

Un altul a scris: „Trădătorul care-a-nfometat poporul şi-a pus neamurile-n funcţii-cheie. A dat câinilor de la poliţie puterea celor de la fosta inchiziţie. Va izbucni un nou 1907“ sau „Nu meritaţi cretinilor. Jos guvernu“.
Astfel de înscrisuri s-au găsit, se arată în raportul Securităţii, la secţiile de votare numerele 9, 17 şi 34, dar şi unul la secţia de votare din satul Enisala. În total, au fost ridicate 195 de buletine de vot, care, spune Milea, au fost date Biroului „S“ pentru a fi identificaţi autorii.

Ceauşescu era în campanie electorală permanentă Campaniile electorale sunt apanajul democraţiilor, astfel că în perioada comunistă acestea nu îşi avea practic rostul. România a încetat să mai fie un stat democratic după 1947, însă dictatura lui Ceauşescu a întrecut orice imaginaţie când vine vorba de abolirea de drepturi.

În 1965, Nicolae Ceauşescu devine Secretar general al Partidul Comnunist Român (în primă fază Partidul Muncitoresc Român), în 1967, îi ia locul lui Chivu Stoica la cârma preşedinţiei Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, încălcând statutul Congresului, care interzicea cumul de funcţii. În 1974 devine preşedintele României, o nouă funcţie instituită de Marea Adunare Naţională, iar Ceauşescu este ales în unanimitate. Ca atare, nimeni nu avea nevoie de campanii electorale, pentru că vocea poporului la alegeri oricum nu conta.

Telegrama de felicitare a lui Dali cenzurată în Scînteia

Campania electorală a lui Ceauşescu a fost una permanentă, începea în prima zi a anului şi se termina la finalul ei. El era figură centrală în toate ziarele, televiziunea, chiar şi în cele două ore de emisie, avea zilnic o „pastilă” de jumătate de oră în care slăvea realizările lui Ceauşescu.

„Nu e nimic interesant în presa scrisă sau la televizor. Nu exista o luptă prin un candidat trebuia să convingă pe cineva să fie votat. Dar se făcea propagandă pe ideea <Omului nou>. De campanie electorală nu avea nevoie. În 1974, după ce a devenit preşedinte din Secretar de Stat, marele artist Salvador Dali i-a trimis o telegramă de felicitare după ce a văzut sceptrul regal. A doua zi, în ziarul Scînteia a fost publicată telegrama, cu o mică modificare: «Apreciez profund actul dumneavoastră istoric de instituire a sceptrului prezidenţial», în loc de «sceprul regal», cum era adresat de Dali”, a declarat scriitorul Marcel Tolcea.


Aspect din timpul vizitei conducătorilor de partid şi de stat în regiunea Iaşi. Bârlad, 20 mai 1966 FOTO Fototeca online a comunismului românesc Cota 90/1966

image

„Toţi preşedinţii au fost numiţi”

Partidul Comunist Român, fiind partid unic, nu existau motive pentru a face campanii electorale în presa răstrânsă la câteva publicaţii aflate sub controlul statului, plus televiziunea care în anii ‘80 avea doar două ore de program.

„Ceauşescu era tot timpul în ziare. Nu era altfel în perioada aşa ziselor alegeri. Sigur că în ziua alegerilor erau articole pe această temă. Însă doar atât. Despre realizările partidului se scria zilnic. Era o campanie electroală permanentă. Cum deschidea televizorul dădeai de glorificarea epocii şi realizările partidului. Asta se întâmpla zilnic. Ca atare, la ultimul congres, Ceauşescu a fost ales în unanimitate. După 1947 a dispărut democraţia, iar toţi preşedinţii au fost numiţi, nu aleşi democratic. E destul de greu să înţeleagă tinerii de azi cum era atunci. Era o epocă sumbră. Probabil că şi atunci se duceau lupte în culise, dar populaţia nu afla. Toate funcţiile de stat erau numite de partid. Toul se făcea cum spune partidul, nu după pofta cetăţenilor, pentru că nu exista libertatea asta”, a declarat istoricul şi scriitoul Ioan Szekernyes.

Campania electorală al lui Ceauşescu era permanentă. Şi era peste tot. În ziare, reviste, cărţi, pe clădiri şi în instituţii. Nu era nevoie de afişe electorale cu chipul său, pentru că în toate instituţiile publice trebuia să stea la loc de cinste tablolu „cel mai iubit fiu al poporului român”.

Sloganurile electorale, permanente şi ele, îl zugăveau pe Nicolae Ceauşescu „personalitate excepţională a lumii contemporane”, „luptător pentru cauza dreptăţii şi păcii, şi socialismului”, „geniul Carpaţilor”, „marele conducător”, „erou al clasei muncitoare” ori „genialul cârmaci”!  Începea să fie văzut la capătul unui şir lung de principi, regi, voievozi, de unde i se putea revendică legitimitatea.  Activiştii culturali au mers până într-acolo încât descoperă în apropierea Scorniceştilor, satul natal, rămăşiţele unui prim homo sapiens european, pompos intitulat AustralanthropusOlteniensis.

„Lumea era manipulată tot timpul”

La alegerile pe plan local exista o excepţie în judeţul Timiş. „Era un fenomen interesant. Pe plan local au existat câte doi candidaţi. Au vrut să mimeze nişte alegeri libere, pentru că unul era pus acolo ca umplutură. Cel care trebuia să fie ales câştiga lejer. În ce priveşte campaniile electorale din ziare, nu era nevoie. La ultimele alegeri au votat 98 la sută din cei cu drept. Prin Timiş numărul era mai scăzut. Poate cel mai scăzut din România. Dar nu trebuia să se facă o campanie electorală ca lumea să fie convinsă să voteze. Lumea era manipulată tot timpul”, a declarat Viorel Marineasa, profesor la Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Vest din Timişoara.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite