Presa a făcut şi desfăcut candidaturile şi poveştile candidaţilor; acesta este modul în care poate fi rezumată săptămâna aceasta. Mass-media nu au oferit doar un cadru de desfăşurare a jocului politic pentru candidaţi, ci au fost un actor activ în dezvoltarea campaniei electorale.

Se dovedeşte din ce în ce mai mult că aceste alegeri vor fi câştigate sau pierdute în funcţie de care construct al realităţii politice se dovedeşte mai eficient în a se defini, pentru mass-media şi alegători, drept răul cel mai mic, drept varianta decentă. Aici rolul mass-media este determinant, nu neapărat în a "spune" poveştile candidaţilor, ci în a face cunoscute erorile şi gafele lor. Alegerile sunt despre cine greşeşte mai puţin şi despre cine riscă mai mult. Din această perspectivă a unui spaţiu electoral comprimat, totul poate fi extrem de simplu definit prin următorul vers al unei melodii pop: TV makes it, TV even breaks it. (traducere în context, ca să parafrazăm clasici politici: Televizunea te ridică, televiziunea te coboară).


Peisajul politic – perspective

Două au fost subiectele esenţiale ale săptămânii: scandalul ofiţerului acoperit şi noile evoluţii din justiţie. Înainte de a le analiza succint, merită subliniat faptul că scandalul ofiţerului acoperit nu s-a bucurat de explozia mediatică la care ne-am fi aşteptat, având doar o zi şi jumătate de prim-plan la dispoziţie, până când scandalul din justiţie privind retrocedările l-a sufocat. O evoluţie interesantă din perspectiva mass-media, care ne poate oferi şi un indiciu asupra impactului electoral pe care scandalul acoperitului îl va avea.

Scandalul ofiţerului acoperit nu a fost, sub nicio formă, o lebădă neagră. În fotbal se spune că unele pase, mai puţin inspirate, sunt telefonate, ceea ce le face ineficiente din punct de vedere al ofensivei pe teren. Când despre un fotbalist se spune că dă o pasă telefonată este criticată tehnicitatea sa şi modul în care înţelege evoluţia jocului.

Despre scandalul ofiţerului acoperit se poate spune că este un scandal telefonat, în sensul că fusese amorsat de mult timp prin declaraţiile şefului statului. În acest context, orizontul imens de aşteptare care s-a creat viza nu doar persoana celui despre care se spune că a fost ofiţer acoperit, ci şi modul în care acesta urma să fie dovedit. Oamenii se aşteptau la o dezvăluire spectaculoasă, care să le hrănească apetitul de senzaţional. Din acest punct de vedere, ştacheta era foarte sus. Declaraţiile de luni ale lui Traian Băsescu au dezvăluit care este persoana la care şeful statului se referea de la bun început, dar nu au atins nivelul de aşteptare care fusese creat. Prezentarea unui raţionament, oferirea de acte normative publice şi invocarea unei corespondenţe cu SIE au fost elementele folosite în susţinerea afirmaţiei.

Ce a lipsit însă a fost o armă fumegândă, ceva care să facă nu doar ca acuzaţiile să fie de netăgăduit, dar care să satisfacă complet şi apetitul de senzaţional al publicului şi al mass-media. Ceva care să poată fi citat, reprodus în facsimil, capabil să producă viralitate, deci să perpetueze mesajul, recredibilizându-l la fiecare nouă iteraţie. Acest element a lipsit. Orizontul de aşteptare a fost depăşit. Din perspectiva media, scandalul este închis, puţine lucruri pot să-l reîncălzească, iar şi mai puţine lucruri pot să-l reaprindă. În lipsa unor documente clare, putem spune că scandalul ofiţerului acoperit şi-a făcut datoria în această campanie electorală.

Din punct de vedere al spinului politic, s-au distins două abordări: una care a căutat să folosească scandalul pentru a-l revalorifica pe Victor Ponta pozitiv în lumina noilor afirmaţii (aici merită să notaţi o serie întreagă de editorialişti care cred fie că scandalul îi va produce dividende electorale lui Ponta sau care au afirmat că, în ochii publicului, candidatul are acum o altă substanţă, augmentat fiind de mitul serviciilor secrete), alta care a căutat să întăreacă un narativ împotriva lui Victor Ponta axat în jurul atributului negativ al nesincerităţii. În acest sens, atacul este la adresa caracterului omului Victor Ponta, cel care ar fi nesincer, nu neapărat la adresa acţiunilor întreprinse de premeir. Atacul la caracter s-ar putea dovedi mai eficient decât cel referitoare la activitate, pentru că oamenii înţeleg mai uşor când vine vorba de chestiuni de acest tip.

Scandalul retrocedărilor de păduri este unul perfect coerent cu narativul Microsoft - EADS, care nu aduce nimic nou înafară de anvergura numelor din PSD care sunt acuzate că ar fi implicate: Ilie Sârbu şi Viorel Hrebenciuc, care au fost ocoliţi până acum de scandaluri majore de corupţie. Din acest punct de vedere, impactul cel mai mare al acestui scandal şi al modului în care a fost rostogolit în mass-media nu este unul direct electoral, ci ţine de impactul pe care l-ar avea asupra moralului activului PSD, care vede cum doi dintre cei mai importanţi lideri PSD sunt acuzaţi şi aduşi în faţa procurorilor. Din perspectiva adversarilor PSD, acest impact asupra activului caută să ia forma unei profeţii auto-realizate: dacă activul de partid nu mai crede în victorie, atunci nu mai munceşte pentru victorie, deci va avea un randament electoral mai slab, ceea ce va duce la înfrângere. Singura critică care se poate aduce acestui raţionament este următoarea: de multe ori, partidele funcţionează în campanie electorală pe baza a ceea ce se numeşte mentalitate de tranşeu, când perioadele în care se află în defensivă îi întărâtă pentru contra-atac. Rămâne de văzut care explicaţie se potriveşte cel mai bine. Acest lucru va fi uşor de urmărit în turul I, atunci când vom putea evalua scorul PSD în funcţie de perspectivele electorale de la începutul campaniei. Apare astfel o întrebare suplimentară: cum va fi influenţat electoral PSD de acţiunile în justiţie ale liderilor săi? Vom vedea o activare electorală sau o demobilizare?

Cu astfel de subiecte pe agendă, evoluţiile din dosarul Microsoft sau condamnarea celor de la RAFO şi a lui Miron Mitrea au devenit secundare.


Actorii individuali şi comunicarea – mizele şi raţionamentele

Actorii principali au făcut campanie în dulcele stil clasic în săptămâna aceasta, alternând turneul electoral cu prezenţele în mass-media centrale.

Traian Băsescu a ales să facă dezvăluirea la o televiziune de ştiri tot mai critică la adresa puterii, susţinându-şi apoi atacul printr-o declaraţie de presă de la Cotroceni. Mai mult, ieşirea lui Traian Băsescu a însemnat o prezenţă mediatică semnificativă şi pentru câţiva candidaţi care ieşiseră de pe radarul public.

Victor Ponta a fost prezent în mass-media prin declaraţiile de negare a acuzaţiilor care i s-au adus. Teodor Meleşcanu a avut parte de o săptămână de vizibilitate mediatică mai intensă, dar din prisma fostei sale funcţii, de şef al SIE, nu din perspectiva candidaturii. Klaus Iohannis, Monica Macovei, Elena Udrea şi Călin Popescu - Tăriceanu au fost şi ei prezenţi în media cu poziţii pe marginea scandalului.

O menţiune specială însă pentru dimensiunea online a campaniei din această săptămână. A fost săptămâna în care candidaţii au insistat pe prezenţa în spaţiul online, prin interviuri şi discuţii în direct cu cetăţenii şi blogerii. De exemplu, platforma Adevărul Live a oferit interviuri cu Monica Macovei, Klaus Iohannis şi Elena Udrea, interviuri la care şi Smart Politics a participat. În plus, interviul la Gândul Live al lui Klaus Iohannis a devenit un punct de reper din prisma gafei candidatului ACL. A ieşit astfel în evidenţă una din vulnerabilităţile Preşedintelui ACL, incapabil să rezoneze emoţional cu electoratul, ceea ce îl face să pară uneori distant şi chiar arogant.

Prezenţa candidaţilor în mediul online ar fi trebuit să fie un prilej pentru ei de a se defini mai bine, de a se face accesibili publicului pe care îl curtează, de a se profila şi de a-şi întări principalele atribute. Realitatea nu putea fi mai departe de adevăr. Candidaţii s-au prezentat slab pregătiţi la întâlnirile cu internauţii. Candidaţii au ratat oportunităţi majore de promovare şi de a ajunge la un public altfel important din prisma celui de-al doilea tur de scrutin. Capacitatea oamenilor activi în online de a deveni influenţatori în comunităţile lor, de a-şi folosi competenţa politică pentru a-şi determina apropiaţii de a vota într-un sens sau altul este doar superficial luată în calcul în special de către candidaţii de dreapta, cei care au nevoie ca de aer de acest public în turul al doilea.

Se trece deci mult prea uşor peste faptul că, aşa cum se vede atât în sondajele de opinie, cât şi în statisticile Facebook, aproximativ o treime dintre alegători au conturi pe această platformă.

Aşa se face că, trâgând linie, cel mai memorabil lucru cu care rămân alegătorii din discuţiile online ale săptămânii este un nou scandal, de data aceasta de presă, răspunsul-ghinion al lui Klaus Iohannis la întrebarea despre case.

Acest lucru demonstrează două lucruri. Primul, că întâlnirile online nu sunt tratate cu aceeaşi seriozitate ca şi emisiunile TV. Al doilea lucru de reţinut este că, în această campanie, cine sunt candidaţii contează la fel de mult, dacă nu chiar mult mai mult, decât ce vor aceştia. Până acum, principalele atacuri nu au venit pe fondul programelor candidaţilor, ci pornind de la trecutul lor, atât în cazul lui Ponta, cât şi în cazul lui Iohannis.

Deloc surprinzător, candidaţii merg în ţară şi caută să-şi mobilizeze susţinătorii. Că Victor Ponta merge la Brăila sau Galaţi, că Elena Udrea este la Sibiu, că Monica Macovei ajunge la Cluj sau că Iohannis ţine un mare miting la Iaşi, miza este aceeaşi. O menţiune pentru premier, care s-a aflat în această săptămână în Italia şi în Spania, căutând să se apropie de un electorat mai degrabă anti-PSD şi care, în cazul unor rezultate foarte strânse, s-a dovedit decisiv.

În lipsa unor dezbateri între candidaţi, avem de fapt şase campanii electorale independente, care se intersectează prin poziţionarea asupra temelor impuse şi promovate despre mass-media centrale (ofiţerul acoperit, anchetele din justiţie). Din raţiuni strategice, devine tot mai puţin probabil să avem până pe 2 noiembrie candidaţii pe aceeaşi scenă, în ciuda apelului celor care încep să simtă că o confruntare ar putea fi singura lor cale de rupe atmosfera de inevatibilitate.

Sondajul de opinie INSCOP a arătat care este temperatura bătăliei electorale, cu Ponta şi Iohannis desprinşi de restul plutonului. De aici rezultă o situaţie interesantă în alegerile prezidenţiale: avem doi candidaţi care joacă deja pentru finala din 16 noiembrie şi alţi patru care, în funcţie de propriile calcule, se bat (conform propriilor declaraţii) pentru locurile II şi III pe 2 noiembrie. Din această divergenţă de obiective strategice se naşte imaginea unor campanii autonome. Doar gafele candidaţilor mai animă atmosfera, în lipsa dezbaterilor electorale.



Cine a pierdut şi cine a câştigat săptămâna. Impact strategic

Victor Ponta a fost pus în defensivă pe tema declaraţiilor preşedintelui Băsescu. Premierul a negat afirmaţiile şi a spus că Traian Băsescu minte, o poziţie care se poate dovedi utilă pentru electoratul său, dar rămâne de văzut cât va fi de folositoare dincolo de acest electorat. Pentru Victor Ponta acum întrebarea este dacă ultima săptămână i-a redus marja în faţa lui Klaus Iohannis în turul I şi cu cât. Rămâne deschis subiectul moralului activului PSD, care trebuie să fie reîmbărbătat pentru ultima jumătate a campaniei.

Klaus Iohannis a părut să câştige iarăşi puncte pe spatele lui Victor Ponta fără să facă nimic, în scandalul acoperitului. Cu toate acestea, candidatul ACL a ratat bune ocazii de atac la începutul săptămânii, iar spre finalul ei s-a găsit el însuşi în defensivă, cu prilejul declaraţiei-ghinion. Paradoxal, pentru Klaus Iohannis se dovedeşte a fi o provocare păstrarea unei consecvenţe germane a comunicării. Candidatul ACL are o comunicare sinusoidală, cu suişuri şi coborâşuri. Însă timpul are răbdare cu Klaus Iohannis, cel puţin până în turul I.

Teodor Meleşcanu a primit o gură de oxigen media din partea Preşedintelui Băsescu. Candidatul independent avea nevoie de atenţie ca să rămână un actor relevant, însă candidatul Meleşcanu este constant eclipsat de fostul şef de serviciu secret Meleşcanu, ceea ce nu are cum să facă bine campaniei sale. Altfel, Meleşcanu, vrând-nevrând, a fost lipit de Traian Băsescu taberei Ponta - Tăriceanu, ceea ce nu are cum să nu aibă efect asupra surselor susţinerii sale.

Monica Macovei a avut parte de atenţie media conjunctural, datorită scandalului acoperitului şi al anchetelor din justiţie. Altfel, Macovei rămâne în continuare candidatul Internetului, cu toate că nu reuşteşte să articuleze ea mesaje pentru acest public, ci echipa sa rostogoleşte din mesajele care se ştie că au tracţiune în online. Păcatul Monicăi Macovei ar putea fi că devine un candidat de galerie şi atât.

Elena Udrea insistă să fie cât mai prezentă public, cu atât mai mult cu cât apropierea turul I înseamnă şi momentul adevărului pentru PMP. Ieşirile lui Traian Băsescu, imediat reutilizate de către PMP, pot crea un avantaj marginal. Fără un scor bun, locul al treilea, PMP îşi va vedea frânte ambiţiile politice, iar nimic de până acum din această campanie nu arată că PMP-ului îi va fi uşor să atingă obiectivul. PMP are o campanie relativ bine croită pentru d-na Udrea, dar insuficientă pentru marele obiectiv politic.

Călin Popescu - Tăriceanu a beneficiat cel mai puţin de valul de atenţie media de pe urma scandalului acoperitului. Domnia sa a reluat tema suspendării lu Traian Băsescu, cu toate că la momentul declaraţiei d-lui Tăriceanu mai erau doar puţin peste 60 de zile de mandat pentru şeful statului. Provocările relevanţei politice post-electorale ale PLR rămân la fel de valabile.


Perspective pentru săptămâna care urmează

Atenţia se mută iarăşi spre Parlament în ceea ce priveşte cererile de arestare preventivă pentru deputaţii Hrebenciuc şi Adam. Situaţia din Senat legată de dosarul Microsoft este la fel de actuală. Intrarea campaniei pentru turul I în linie dreaptă va exacerba polarizarea şi va oferi cadre şi mai simple de judecată şi analiză pentru mass-media.

Creşterea presiunii va însemna o atenţie mai mare pe ceea ce spun şi fac candidaţii. Pentru Iohannis şi Ponta este fundamental să gafeze cât mai puţin şi să nu-şi alieneze zonele de votanţi nehotărâţi. Pentru ei va începe dansul negocierilor cu restul candidaţilor, mai întâi prin preluarea unor idei şi prin privilegierea unor teme.

Apelurile pentru dezbateri prezidenţiale vor fi tot mai prezente, cu toate că eficienţa va fi minimă. Victor Ponta nu are niciun motiv să fie pe aceeaşi scenă cu adversarii săi principali de dreapta, iar Iohannis nu vrea să rişte confruntându-se doar cu Macovei şi Udrea. Acesta este calculul raţional, dar vom vedea ce candidat de la vârf este dispus să impună, riscând, un alt scenariu de desfăşurare ale acestor ultime două săptămâni.