Alegeri prezidenţiale 2014. Start anost de campanie electorală

Alegeri prezidenţiale 2014. Start anost de campanie
electorală

Elena Udrea foloseşte toate armele în campanie Foto: Mediafax

„Adevărul“ vă prezintă o radiografie a primelor zile de campanie pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, care au trecut aproape nebăgate în seamă de electorat. Candidaţii au început să ia ţara la pas, în căutarea voturilor

Ştiri pe aceeaşi temă

Vineri s-a dat startul celor 30 de zile în care cei 14 candidaţi la Preşedinţie pot să-şi facă oficial campanie. Victor Ponta a preferat să-şi înceapă aventura electorală prin ţară la Sibiu, exact oraşul marelui său contracandidat, Klaus Iohannis. Tot la Sibiu a dat fuga şi Călin Popescu Tăriceanu, „iepurele“ lui Victor Ponta. „Neamţul“ Iohannis a pornit campania la Craiova, acolo unde a strâns peste 20.000 de oameni. Cele două doamne care râvnesc la cea mai înaltă funcţie în stat au preferat vestul ţării. Monica Macovei a mers la Timişoara, unde şi-a prezentat „Cele 10 porunci pentru politicieni“  într-o hală dezafectată, iar Elena Udrea s-a dus la Turnu Severin, după ce, la rândul ei, îşi lansase candidatura în Bucureşti, printre ruinele unei fabrici. Iată cum a arătat startul campaniei în marile oraşe.

“Am fost în Germania, îmi place Iohannis”
BUCUREŞTI Vineri, 3 octombrie, în prima zi de campanie, la orele prânzului, Capitala este cât se poate de liniştită. Bucureştenii îşi fac cumpărăturile, se plimbă sau sorb cafele aşezaţi pe băncile din parcuri, departe de zarva politică. În apropierea Palatului Victoria, Alina, o tânără care stă de vorbă cu noi, ne spune, prompt, că este fan declarat al lui Klaus Iohannis. "Am fost în Germania, poate şi de asta, dar cred că sloganul de care vorbim e inspirat tocmai din mentalitatea nemţilor. Nu ştiu cât o să fie pe placul românilor, pentru care nu contează cât de bine e făcut un lucru, ci cât câştigă de pe urma lui", explică ea. "Să înţelegem că nu vă mândriţi că sunteţi româncă?", o întrebăm, iar ea se încruntă. "Aş fi fost mândră dacă aveam de ce, dar nu cred că dacă eşti român eşti mai special decât un chinez, de exemplu. Din contră, poate", mai spune ea.

“N-a venit nimeni să-mi dea ceva”
Mergem mai departe, spre Piaţa Universităţii unde, exact deasupra gurii de metrou, tronează un afiş cu imaginea lui Victor Ponta. La ieşirea din pasaj, abordăm un bărbat între două vârste, care vinde lozuri. „Ştiţi că a început campania?“, îl întrebăm, iar el, încurcat, răspunde că a auzit de la televizor. „Nu a venit nimeni până acum să-mi dea ceva. Nu trebuia să vină, ca în anii trecuţi, copii din ăia care împart plase cu pixuri, şepci, tricouri? La mine nu a venit nimeni“, se arată dezamăgit el.

Alături, un alt bărbat, care aude conversaţia şi se recomandă drept fost profesor, se implică în discuţie.  „Eu ştiţi pe cine aş vota? Pe domnul Meleşcanu. Dar văd că dumnealui nu a pus niciun afiş în oraş Mai candidează, nu-i aşa?“. Îl asigurăm că Teodor Meleşcanu s-a înscris în cursă, dar vânzătorul de lozuri protestează. "Cum să-l votezi pe Meleşcanu? E moale Meleşcanu, ce să mai facă?"

Ponta, Iohannis, Rotaru şi atât

CLUJ. Primele zile de campanie electorală oficială au trecut pe nesimţite. Pe panourile special amenajate au apărut, timid, câteva afişe electorale. Două afişe cu Klaus Iohannis, două cu Victor Ponta  şi unul cu Constantin Rotaru, candidat al Partidului Alternativa Socialistă, şi  atât. Lipsa celorlalţi candidaţi face ca locurile special amenajate pentru afişaj electoral să pară vandalizate. Oamenii trec nepăsători pe lângă afişe. Nici nu ar avea prea mult de meditat la acestea. Un Iohannis în cămaşă albă şi cravată albastră se uită serios la ei cu mâna îndreptată spre interlocutor într-un gest care s-ar traduce: „Nu sta şi te uita, pune mâna şi munceşte!“. Afişul are parte şi de un motto: “România lucrului bine făcut”. Consilierul de imagine al lui Victor Ponta nu s-a obosit să găsească o expresie cu tâlc pe afişul candidatului. „Victor Ponta preşedinte“ scrie pe fundalul unei poze de buletin cu Ponta.

Politicienii nu s-au mai obosit să lipească afişe cu programe, mesaje inteligente, sau măcar un  Top 10 măsuri pe care le vor lua dacă vor ajunge preşedinţi. Dezinteresul arătat de clujeni faţă de afişele electorale este direct proporţional cu nepăsarea politicienilor. În oraş, panourile care anunţă premiera Operei „Lucia din Lammermoor“ sau piesa „Străini în noapte” cu Florin Piersic sunt mult mai vizibile şi mai interesante pentru trecători.

Ponta, “turist” în Mamaia

CONSTANŢA. La malul mării, ca şi la Bucureşti, bannerele cu Victor Ponta au fost văzute încă de joi după-amiaza, pe arterele principale ale oraşului. Ponta are bannere plasate strategic, lângă principalele obiective ale Constanţei, cum ar fi Universitatea Ovidius, Universitatea Maritimă sau Spitalul Clinic Judeţean. De asemenea, Victor Ponta este „turist“ în staţiunea Mamaia, unde zâmbeşte în dreptul Parcului de distracţii. Îl urmează îndeaproape Klaus Iohannis, candidatul Alianţei Creştin-Liberale. Alocuri, pe unele bulevarde, bannerele celor doi candidaţi vin succesiv, despărţite doar de reclame comerciale.  Toţi ceilalţi 12 candidaţi sunt inexistenţi în peisajul urban.

PC, frate cu ACL

HUNEDOARA Doar susţinătorii lui Klaus Iohannis şi Victor Ponta au început în forţă campania electorală în Hunedoara şi Deva. Locurile de afişaj din zonele centrale au fost ocupate de imagini care îi portretizează pe cei doi candidaţi, iar angajaţii formaţiunilor politice s-au ocupat de plasarea bannerelor electorale deasupra bulevardelor principale ale celor două municipii. În Deva, fotografia primarului Petru Mărginean (PC) a fost asociată cu cea a candidatului Klaus Iohannis, pentru care edilul a semnat, chiar dacă cei doi se află în formaţiuni politice diferite. Cele două portrete imense agăţate pe blocurile din zona Casei de Cultură, care o înfăţişează pe Elena Udrea, sunt singurele materiale de promovare a reprezentantei Partidului Mişcării Populare în campania pentru alegerile prezidenţiale. Sunt vechi din luna aprilie, în vremea în care Elena Udrea apărea pe afişele candidaţilor PMP la europarlamentare, dar au rămas pe zidurile blocurilor, la fel cum din alte zone ale Hunedoarei nu au mai fost îndepărtate afişele cu mesaj electoral încă de la alegerile locale din vara anului 2012.

Restricţii locale

VRANCEA În Focşani este încă în vigoare o hotărâre de consiliu local din anul 2012, promovată pe vremea aceea de majoritatea USL, care prevede că „se interzice afişajul electoral de orice fel amplasat prin lipire, vopsire, agăţare sau prin orice altă modalitate în anumite locaţii de pe raza Municipiului Focşani“. Cu alte cuvinte, cu excepţia celor şapte panouri de afişaj electoral, instalate în cele tot atâtea cartiere din Focşani, nici un alt afiş, banner sau mash electoral nu va fi acceptat pe teritoriul oraşului, chiar şi pe spaţiile comerciale. „La cinci minute după miezul nopţii am ieşit cu colegii şi am lipit afişele cu Klaus Iohannis. Noi credem în România lucrului bine făcut, aşa că am pornit campania nemţeşte“, ne-a declarat liberalul Tudorel Trofin.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: