INFOGRAFIE Sondaj: Mai mulţi bărbaţi decât femei la votul din turul I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform cercetării INSCOP Research, 61,1% din bărbaţii chestionaţi au răspuns „cu siguranţă da“ la întrebarea privind participarea la vot în turul I. Din femeile întrebate, 56,9% vor pune ştampila în primul tur.

Din totalul populaţiei care declară că sigur merge la vot în turul 1 (59,0% din respondenţi), 50,8% sunt bărbaţi, iar 49,2% femei, relevă studiul realizat de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul“, în perioada 2-8 octombrie 2014. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.095 de persoane, reprezentativ pentru populaţia de 18 şi peste 18 ani a României.

De remarcat că 61,1% din bărbaţi au răspuns „cu siguranţă da” la întrebarea privind participarea în primul tur al alegerilor prezidenţiale. 56,9% din femeile chestionate declară că merg sigur la vot în turul I. În rândul femeilor, siguranţa participării este uşor mai redusă decât în cazul bărbaţilor, de regulă mai interesaţi de politică.

71% din cei în vârstă merg sigur la urne

Conform sondajului, 21,7% din cei care afirmă că sigur merg la vot au între 18 şi 34 de ani, 26,8% au între 35 şi 49 de ani, 27,7% sunt cu vârste cuprinse între 50 şi 64 ani, în timp ce 23,8% din votanţii siguri ai turului I au de la 65 de ani în sus.

Nu mai puţin de 49,1% din cei între 18 şi 34 de ani spun că sigur vor vota în turul I; 56,4% din cei între 35 şi 49 de ani afirmă că vor participa sigur; 62,5% din cei de pe segmentul 50-64 de ani vor vota sigur. Din persoanele de la 65 de ani în sus, 71% declară că vor participa cu certitudine. Deşi procentul intenţiei de participare creşte cu vârsta, dacă raportăm la numărul de persoane din fiecare categorie de vârstă în parte ajungem la distribuţia relativ omogenă a intenţiei de participare certă la turul I pe vârste.

Tot ruralu-i fruncea

Votul sigur de tur I este de asemenea omogen distribuit şi pe medii de rezidenţă: 51,4% din cei care declară că sigur vor vota pe 2 noiembrie provin din mediul urban, iar 48,6% - din mediul rural. Deşi cam jumătate din votul sigur de tur I pare a veni din rural, jumătate din urban, aceasta se datorează faptului că numărul total de persoane aşteptate la vot în urban, mai populat, este mai mic decât în rural, mai puţin populat. În interiorul categoriei urban, 54,3% din rezidenţi declară că vor participa sigur la turul I, în timp ce 64,8% din românii aflaţi în mediul rural afirmă că vor participa sigur.

Apetit mai scăzut în Ardeal şi Banat
Pe regiuni istorice mari, 21,7% din cei care spun că sigur vor vota în turul I sunt din Moldova-Bucovina, 48,2% - din Muntenia-Oltenia-Dobrogea-Bucureşti, iar 30,1% - din Transilvania-Banat-Crişana-Maramureş. Diferenţele dintre ponderile votanţilor pe regiuni istorice mari sunt date şi de potenţialul demografic al fiecăreia. Regiunea Moldova-Bucovina, de exemplu, este mai mică decât restul şi, prin urmare, mai slab populată cu votanţi decât celelalte două. Apetitul pentru vot în Ardeal, Banat, Crişana, Maramureş este mai mic decât în restul ţării. Astfel, 62,2% din locuitorii din Moldova-Bucovina spun că sigur vor participa, 63,3% în Muntenia-Oltenia-Dobrogea, în timp ce 51,4% din locuitorii din Transilvania-Banat-Crişana-Maramureş afirmă că merg sigur la vot în turul I. 


 

sondaj
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite