Alegeri prezidenţiale 2014. O săptămână pierdută

Iohannis e sensibil mai inabil ca show-man decât premierul Ponta. Nu-i mai puţin adevărat că, în fruntea PSD şi a Guvernului, Ponta a promis multe şi a făcut foarte puţine   FOTO Mediafax

Din punctul de vedere al alegătorului, mai cu seamă al celui încă nehotărât în favoarea cui să voteze duminică, 16 noiembrie, săptămâna ce s-a încheiat a adus foarte puţine clarificări.

Au fost şapte zile în care atât domnul Victor Ponta cât şi domnul Klaus Iohannis au făcut orice altceva decât să formuleze precizările mult aşteptate referitoare la ceea ce au de gând să facă dacă vor obţine victoria, în domeniile de competenţă specifice primului om în Stat. S-a discutat mult, numai că discuţiile au fost la fel de terne, de sterile şi de lipsite de conţinut cum a fost întreaga campanie. Precizările cât de cât concrete, atât cele ale candidaţilor, cât şi cele ale staffurile lor de campanie au fost în mai redusă măsură cele ale unor prezidenţiabili cât mai curând de o factură specifică unor viitori şefi ai Executivului.

Cu regret trebuie să spun că în ambele tabere am înregistrat pusee de ură. O „ură devenită program de guvernare”, după cum bine spune dl. Gabriel Liiceanu în articolul Lăsaţi-ne să jucă, domnilor arbitri antologat în cartea Fie-vă milă de noi! şi alte texte civilă, apărută cu câteva zile în urmă la editura Humanitas.

Din poziţia de prim-ministru pe care o deţine, dl. Ponta a continuat seria pomenilor şi promisiunilor electorale din bani publici, adică şi din banii acelora ce nu îl vor vota cu siguranţă duminica viitoare. A făcut-o, făgăduind măriri de pensii şi de salarii chiar dacă guvernul pe care îl conduce nu s-a ostenit să facă public proiectul bugetului pe anul viitor, aşa cum cere legea, dar şi pentru a permite alegătorului cât de cât informat să-şi facă o idee dacă majorările promise unor categorii socio-profesionale sunt posibile sau dacă nu cumva ele se vor răsfrânge negativ asupra întregii populaţii. Dacă nu cumva anul viitor întreaga populaţie va trebui să plătească preţul mitei electorale achitată acum cu nonşalanţă de alianţa aflată la guvernare.

Tot dl. Victor Viorel Ponta, încurajat, probabil, de diferenţa de 10 procente în plus ce îl desparte de contracandidatul său, dl. Klaus Johannis, a început deja să împartă funcţii şi dregătorii, în schimbul lor primind sprijin politic din partea unor foşti adversari, unii dintre ei de mucava, din primul tur. Lui Călin Popescu-Tăriceanu i s-a promis şefia viitorului Cabinet, Teodor Meleşcanu ar urma să devină consilier pe probleme de apărare, lui Dan Diaconescu i se va permite, din câte se pare, să îşi continue şi amplifice şantajul şi năzbâtiile televizate, dacă nu la propriul lui post atunci măcar la cel al lui Sebastian Ghiţă căpătat, ca om al întunericului ce este, în nocturnă locaţie de gestiune, iar Corneliu Vadim Tudor a început să fie socotit o persoană frecventabilă şi mai ales compatibilă cu politica editorială şi limbajul suburban al atât de puţin frecventabilei Antenă 3.

În schimb, candidatul ACL, dl. Klaus Iohannis nu a făcut prea multe făgăduieli căci nu prea are cum să le facă, dar nici nu a primit prea mult sprijin electoral pentru votul din 16 noiembrie. Principalii foşti candidaţi din primul tur reprezentând dreapta politică nu s-au grăbit să îşi sfătuiască ferm foştii electori ca în turul decisiv să îşi îndrepte voturile înspre dl. Iohannis. Cu toate că au denunţat pericolul major reprezentat de venirea lui Victor Ponta la Cotroceni şi de concentrarea puterii exclusiv în mâinile PSD ori ale unei stângi ce pare să refacă nocivul patrulater roşu cu care s-a confundat din 1994 până în 1996 guvernarea Văcăroiu.

Doamna Macovei i-a promis d-lui Johannis un sprijin condiţionat, în vreme ce d-na Elena Udrea a fost vinerea trecută încă mai sibilinică decât la Dive Bouteille din celebra carte a lui François Rabelais.

Astfel de repoziţionări şi reorganizări condiţionate sunt, în pofida izului lor balcanico-dâmboviţean, până la urmă fireşti. Mai puţin normală e incapacitatea finaliştilor şi a celor ce îi sfătuiesc să cadă de acord cu condiţiile în care ar urma să aibă loc confruntările televizate dintre ei. Confruntări ce nu ar trebui să fie numai sarea şi piperul săptămânii politice care tocmai a început, ci, în primul rând, şansa unor lămuriri mai mult decât necesare pentru alegători. Dar şi expresia respectului lor pentru aceştia.

Din punctul de observaţie în care mă aflu, se pare că dl. Ponta e mult mai deschis spre astfel de dezbateri decât dl. Iohannis. Până la un punct, e de înţeles de ce. În primul rând fiindcă - zice domnia sa - a primit astfel de invitaţii din partea a patru televiziuni de ştiri, dintre care cel puţin două- România tv şi Antena 3- îi sunt net favorabile. Ba chiar mai mult decât atât. Au devenit adevărate oficine de propagandă şi de linşaj mediatic, debitând prostii în cavalcadă. O situaţie ce îi confirmă pe acei comentatori ce cred că paralizarea activităţii CNA a fost abil programată de PSD şi guvernul pe care acest partid îl controlează. În al doilea rând, pentru că e mult mai obişnuit cu studiourile de televiziune decât dl. Iohannis, o bună parte din viaţa lui de premier din ultimii doi ani şi mai bine consumându-se sub lumina reflectoarelor. Tocmai de aceea i s-a spus premierul-televizor. În al treilea rând deoarece o serie de patru dezbateri, cu teme distincte şi precise, îl avantajează, permiţându-i să-şi etaleze plusul de informaţii deţinut datorită poziţiei de prim-ministru în funcţie. În fine, pentru că e evident că e un mult mai bun comunicator decât dl. Iohannis.

Iar dezbaterea aceasta, ne place, nu ne place, e şi un spectacol, iar primarul Sibiului e sensibil mai inabil şi mai stângaci ca show-man decât premierul Ponta.  

Nu-i mai puţin adevărat că în anii de când se află în fruntea PSD şi la Palatul Victoria, Victor Ponta a promis multe şi a făcut foarte puţine. Distanţa dintre vorbe şi fapte ce îl caracterizează pe candidatul stângii ar trebui să fie speculată inteligent, cu argumente de dl. Iohannis. Care ar comite o greşeală fundamentală ce, cu siguranţă, îl va costa scump în cazul în care campania electorală pentru turul al doilea se va sfârşi fără o confruntare între cei doi competitori.

E de sperat că ea va avea totuşi loc. E, de asemenea, de dorit ca dezbaterea să se desfăşoare în termeni civilizaţi, cu moderatori oneşti. Firesc ar fi ca dorita dezbatere să fie găzduită de Televiziunea Română, dar cu alţi moderatori decât cei cocoţaţi abuziv în această postură de lamentabilul şef al instituţiei, dl. Stelian Tănase, care îşi leagă speranţa rămânerii în funcţie de persoana d-lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Dar chiar şi în absenţa acestei dezbateri, exercitarea dreptului la vot, deşi nu e o obligaţie prevăzută expres în Constituţie, reprezintă o necesitate. Căreia e firesc să îi răspundem fiecare dintre noi.

În caz contrar, săptămâna acum pierdută va putea să creeze premisa unor viitori cinci ani pierduţi. Pentru noi şi pentru România.