Mă îndoiesc că o atare adunare ar fi putut fi mai mult decât un nou episod din formidabila harababură a prezidenţialelor din anul 2014. Dar nereuşita iniţiativei nu e în totalitate lipsită de semnificaţie pentru felul de a fi al candidaţilor şi pentru relaţia lor cu electorii.

Pe de-o parte, e greu de crezut că măcar unul din cei posibili 14 participanţi la dezbatere ar fi putut aduce în discuţie o temă, un subiect major, de natură să provoace seisme. Tot la fel cum e dificil de imaginat că vreun moderator de televiziune (cei de la TVR fiind unul mai lipsit de har decât celălalt) i-ar fi putut ţine în frâu pe competitori şi umorile lor, în unele cazuri clinic pronunţate, şi că ar fi putut face în aşa fel încât zisa dezbatere să fie şi altceva decât un lung, un interminabil şir de atacuri la persoană. Campania însăşi a fost preponderent aşa ceva, atacurile luând forma unor dezvăluiri despre laturi ascunse şi deloc onorante ale personalităţii şi activităţii competitorilor.

Din păcate, nici unul dintre cei 14 nu numai că nu e un înger. Fiecare dintre cei 14 are în parcursul său anterior porţiuni de carieră şi de existenţă insuficient clarificate şi pare-se nu chiar foarte luminoase. Şi, iarăşi, din păcate, nici de această dată, românii nu au ocazia de a alege între bine şi încă şi mai bine, aşa cum ar fi firesc să stea lucrurile după 25 de ani de exerciţiu democratic.

Pe de altă parte, chiar dacă nu lipsa dezbaterii mi se pare relevantă, motivele ce au dus la anularea ei ar putea da de gândit. Pretextele invocate de unii candidaţi pentru a declina oferta ori pur şi simpla pentru ignorarea completă, fără explicaţii a acesteia ar merita atenţia alegătorilor. O atare analiză le-ar putea furniza acestora o seamă de indicii despre caracterul candidaţilor şi despre preţul pe care îl pun ei pe electorat. Ceea ce ar putea fi un indiciu pentru viitoarea lor prestaţie la Cotroceni.

Dl. Călin Popescu-Tăriceanu care, pe tot parcursul campaniei, s-a dovedit a fi performerul evitării întâlnirilor nedorite şi-a justificat absenţa prin nepotriviri de program. Or, e greu de presupus că pentru un candidat autentic, cu voinţă şi speranţă de victorie, există o mai mare prioritate în ultima zi de campanie decât fructificarea ultimei şanse de a se întâlni cu posibilii lui electori. Candidatul PSD, dl. Victor Ponta, la rându-i nu tocmai dornic de confruntări adevărate, şi-a condiţionat prezenţa de prezenţa tuturor celorlaltor 13 competitori. A fost, fără doar şi poate, o stratagemă menită să îl protejeze pe actualul premier de întrebări incomode. A fost însă şi dovada laşităţii sale. 

Lui Victor Ponta îi plac exerciţiile de adoraţie din decorul de gutapercă al Antenei 3 şi cu Daciana de mână, aşa ca în emisiunea Noră pentru mama şi odele la adresa „staturii dumneavoastră impresionant sportive” ale Florinei Cercel. Nu şi confruntarea cu adevărul.

Nu e tocmai nepotrivit să te întrebi dacă nu cumva între dl. Ponta şi dl. Tăriceanu, devenit prin voinţa şi prin votul parlamentarilor PSD preşedinte al Senatului, nu a intervenit, ca de atâtea alte ori în trecutul apropiat, o înţelegere menită să îl protejeze de explicaţii stânjenitoare pe şeful principalului partid de guvernământ. Un partid măcinat în aceste zile de arestări la vârf prilejuite de mari afaceri şi scandaluri de corupţie, cel al retrocedărilor ilegale neputând să nu îi lase insensibili pe cei aproximaţi a fi principalii săi electori. Sacrificarea de ultimă oră a d-lui Viorel Hrebenciuc nu a ameliorat nicidecum situaţia. Dl. Ponta a obţinut însă, graţie acestei bănuite înţelegeri, doar o amânare.

Cum e aproape în afara oricărui dubiu că premierul în exerciţiu va accede în turul final şi că o atare dezbatere în doi nu va mai putea fi atunci evitată, dl. Ponta ar trebui să simtă încă de acum fiori reci pe şira spinării. Atunci, o prestaţie abilă din partea contra-candidatului, dar şi prezenţa unui moderator imparţial şi profesionist va putea răsturna pronosticurile optimiste ale PSD şi va putea face inutile pomenile electorale din bani publici cu care dl. Victor Viorel Ponta încearcă să îşi mituiască posibilii alegători.

La rându-i, altminteri gureşul domn Corneliu Vadim Tudor nu a formulat vreun răspuns invitaţiei. La fel au procedat şi alţi candidaţi de mai mică anvergură, creditaţi cu mult mai puţine şanse.

Refuzul deschis, tăcerea, sau dezinteresul pentru o confruntare directă au importanţa lor în conturarea profilului moral al celor ce doresc să acceadă la funcţia de prim om în stat. La evaluarea interesului lor autentic pentru interesul alegătorilor.

Se prea poate să aibă dreptate dl. Costi Rogozanu care constata deunăzi că programele pretendenţilor la preşedinţie ar fi asemănătoare, ba chiar identice. Dar curajul, moralitatea, cinstea, interesul lor pentru electorat nu sunt nici pe departe asemănătoare. Iar dacă e adevărat că a vota înseamnă nu doar a alege, nu numai a introduce o bucată de hârtie ştampilată în urna de vot, ci presupune şi un examen de conştiinţă, ar fi de dorit ca cei ce se vor prezenta duminica viitoare la secţiile de votare să se gândească şi la valori ca cele menţionate mai sus. Dar şi la felul în care s-au reflectat ele în campanie. În acceptarea sau în refuzul dezbaterii şi confruntării, în respectul pentru informarea electoratului.