Alegeri prezidenţiale 2014. Profilul alegătorilor lui Ponta şi ai lui Iohannis

Alegeri prezidenţiale 2014. Profilul alegătorilor lui Ponta şi ai lui Iohannis

Primii şase candidaţi la momentul votului FOTO Mediafax

Victor Ponta, câştigatorul primului tur al alegerilor prezidenţiale, s-a bazat într-un procent mai mare pe votul alegătorilor batrâni, cu 10 clase şi din mediul rural. La polul opus, contracandidatul său, Klaus Iohannis, a reuşit să câştige voturile alegătorilor tineri, care locuiesc la oraşe şi au studii medii şi superioare, arată un studiu IRES.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dintr-o cercetare sociologică realizată de IRES, institut sociologic condus de Vasile Dâncu, fost ministru PSD, aflăm că tinerii şi vârstnicii au mers la vot în număr mai mic decât cei din categoria mijlocie. Votul segmentat pe categorii de vârste arată astfel: 27% dintre cei care s-au prezentat la vot au vârste între 18 si 34 de ani, 29% au 35-49 de ani, 27% au 50-64 de ani, iar 17% au cel puţin 65 de ani.

Un alt criteriu avut în vedere de către sociologii IRES este nivelul de educaţie al alegătorilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale. Populaţia României este structurată astfel în funcţie de educaţie: 34% au cel mult 10 clase sau şcoală profesională, 44% au urmat liceul sau postliceală, iar 22% au studii superioare. Se observă că peste trei sferturi dintre români au studii medii sau studii primare şi numai 22% - mai puţin de un sfert din populaţie - au urmat o Facultate.

Din totalul celor cu studii de bază (10 clase), 34% s-au prezentat la vot, cei cu studii medii (liceul) au venit în procent de 78%, iar cei cu studii superioare au înregistrat un procent de 71%. Din cifrele acestea reiese că cei cu studii medii au fost cei mai mulţi care au intrat într-o secţie de votare. Deşi numărul femeilor îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor la nivelul populaţiei, candidaţii din primul tur al alegerilor prezidenţiale au primit mai multe voturi de la alegători de gen masculin decât feminine. Potrivit unui studiu IRES la ieşirea de la urne, 56% dintre bărbaţi şi 50% dintre femei s-au prezentat la vot pe 2 noiembrie.

Ponta se impune la sat

Victor Ponta a obţinut cel mai mare procentaj (40,33%) la alegerile din turul I, plecând cu prima şansă şi în finala prezidenţială. Cei mai mulţi dintre cei care au pus ştampila pe Victor Ponta în turul I (44%) au urmat cel mult 10 clase sau şcoala profesională. Victor Ponta a fost votat cel mai puţin de către cei cu studii înalte (15%). Votantii lui Victor Ponta sunt în proportie de 52% de sex masculin, iar cei mai mulţi dintre ei au peste 50 de ani. De asemenea 58% dintre ei sunt din mediul rural, iar în proporţie de 56% sunt din sudul ţării, acolo unde Ponta a obţinut procente covârşitoare.

Urbanul, împărţit între ceilalţi candidaţi

Alegatorii lui Iohannis sunt în proporţie de 55% de sex masculin, iar cei mai mulţi dintre ei (48%) au terminat liceu sau post-liceală, adică au studii medii. Cel mai mic procent l-a obţinut Iohannis în rânduile celor cu studii joase, numai 23%. Cei mai mulţi dintre votanţi provin din mediul urban (70%) iar 35% dintre ei, cei mai mulţi,sunt tineri. Totodata cei ma mulţi dintre alegătorii lui Iohannis sunt din Banat şi Transilvania, iar cei mai puţini (18%) locuiesc în Moldova.

Călin Popescu-Tăriceanu, ocupantul locului trei, s-a bazat mai mult pe votul femeilor (51%). Cel mai mare procentaj (49%) dintre votanţii lui Tăriceanu au terminat liceul sau şcoala post-liceală, iar 36% au studii superioare. Alegătorii lui Tăriceanu sunt preponderant din mediul urban (79%).

Dintre cei care au preferat-o pe Elena Udrea, 51% sunt bărbaţi, iar 51% au terminat liceul/ post-liceala. Cei mai mulţi dintre ei, 73%, sunt din mediul urban şi fac parte din categoria de vârstă 18-34 de ani (34%), urmată de 35-49 de ani (31%). De asemenea, cei mai mulţi dintre ei (49% ) sunt din sudul ţării. Electoratul Monicăi Macovei este format mai mult din femei (56%) decât de bărbaţi, cu studii superioare (47%) şi medii (45%), din mediul urban (87%), iar,  ca segment de vârstă, cei mai mulţi (46%) au între 18-34 de ani.

Studiul IRES  a fost realizat  la ieşirea de la urne, pe un eşantion de 16.100 de persoane.

Citeşte şi:

LIVE BLOG Alegeri prezidenţiale 2014. Udrea, Dragnea, Meleşcanu şi Funar au făcut declaraţii de la urne

Alegeri prezidenţiale 2014. Românii îşi aleg un nou preşedinte pe 2 noiembrie. Urmăriţi aici transmisiunea întregii zile în format live blog, pentru a fi la curent cu toate informaţiile, prezenţa la vot şi incidentele.

Alegeri prezidenţiale 2014. Gheorghe Funar a votat la ora 7:00, îmbrăcat în costum popular

Candidatul independent la Preşedinţie Gheorghe Funar a votat, duminică dimineaţă, la ora 7.00, el venind la secţia de votare îmbrăcat în costum popular.

Alegeri prezidenţiale 2014. Primele informaţii de la MAI

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat, la ora 8.00, primele informaţii privind alegerile prezidenţiale 2014. Următoarea declaraţie de presă va avea loc la ora 11.00.

Alegeri prezidenţiale 2014. Tot ce trebuie să ştii despre ziua votului

Românii sunt aşteptaţi duminică, 2 noiembrie, să-şi aleagă viitorul preşedinte pentru următorii cinci ani. „Adevărul“ vă prezintă un scurt ghid informativ cu privire la ziua votului.

Alegeri prezidenţiale 2014. Ce zic românii pe reţelele sociale până la ora 9.00

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: