Alegeri prezidenţiale 2014. De ce fug Ponta şi Iohannis de o confruntare faţă-n faţă

Alegeri prezidenţiale 2014. De ce fug Ponta şi Iohannis de o confruntare faţă-n faţă

Victor Ponta şi Klaus Iohannis FOTO AP

Victor Ponta şi Klaus Iohannis se invită reciproc la o confruntare tête-à-tête, dar niciunul dintre ei nu vrea să accepte condiţiile impuse de celălalt. De ce se feresc candidaţii de o confruntare şi pe cine avantajează lipsa unei dezbateri înainte de turul II? La aceste întrebări au răspuns specialiştii contactaţi de „Adevărul“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ponta nu acceptă ca dezbaterea să aibă loc în altă parte decât la cele patru televiziuni de ştiri stabilite de echipa sa, pe când Iohannis vrea ca ambii să accepte invitaţia Universităţii din Timişoara de a fi gazda confruntării dintre cei doi. În ultimele zile, tema dezbaterii dintre cei doi finalişti s-a transformat într-un joc de ping-pong început chiar din a doua zi după primul tur al alegerilor.

Victor Ponta i-a aruncat primul mănuşa lui Klaus Iohannis. „În vederea asigurării unei dezbateri transparente, civilizate şi deschise, cu privire la rolul şi programul viitorului preşedinte al României, domnul Victor Ponta reia invitaţia deja adresată domnului Klaus Iohannis de a accepta participarea la patru astfel de emisiuni, la principalele televiziuni de ştiri“, se arată într-un comunicat al PSD remis luni, a doua zi după primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Fără nicio consultare în prealabil cu contracandidatul său, Victor Ponta a stabilit atât temele de discuţie, cât şi televiziunile la care vor participa.  „Este vorba despre dezbateri organizate astfel: - Luni, 10 octombrie, la România TV – dezbatere pe teme de politică economică şi socială. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute; - Marţi, 11 octombrie, la Realitatea TV – dezbatere pe teme de politică externă şi siguranţă naţională. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute; - Miercuri, 12 octombrie, la B1TV – dezbatere pe tema dezvoltării instituţiilor politice şi a statului de drept. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute; - Joi, 13 octombrie, la Antena 3 – dezbatere pe tema viziunii prezidenţiale de dezvoltare a României. Ora de începere: 20:00, durata 90 de minute“, se mai arată în sursa citată.

 

Analistul politic, Adi Zăbavă, crede că Ponta evită să aibă loc o singură confruntare cu Klaus Iohannis pentru că se teme de un posibil eşec care nu ar mai putea fi recuperat. „Victor Ponta aplică aceeaşi strategie ca în primul tur pentru că premierul a pus şi atunci nişte condiţii pentru organizarea unei dezbateri. Este vorba de strategia generală a lui. Ponta porneşte din postura de favorit şi nu trebuie să se expună riscurilor. Patru dezbateri cu teme impuse de el înseamnă mult mai puţine riscuri faţă de una cu o vizibilitate foarte mare“, arată Zăbavă, blogger „Adevărul“.

Iohannis vrea să negocieze

Răspunsul lui Klaus Iohannis la propunerea lui Ponta a venit a doua zi, respingând din start condiţiile care i-au fost impuse. „Constant că Victor Ponta îşi menţine aceeaşi atitudine arograntă cu care ne-a obişnuit în ceea ce priveşte organizarea unei dezbateri electorale. Domnul Ponta şi-ar dori ca dezbaterile să aibă loc într-un format stabilit de către echipa sa, cu moderatorii şi temele sale preferate. Acest lucru este inadmisibil într-o democraţie consolidată. Eu şi echipa mea nu avem cum să girăm un astfel de comportament nedemocratic şi prin urmare nu putem accepta un simulacru de dezbatere, care nu este echitabil pentru toate părţile“, i-a răpsuns Iohannis contracandidatului său.

Prezidenţiabilul ACL i-a propus lui Victor Ponta ca echipele lor de campanie să poarte negocieri pivind locul şi temele de discuţie ale confruntării. „ Îi cer premierului să mandateze echipa sa de campanie să poarte negocieri cu membrii staff-ului meu pentru a stabili cât mai rapid condiţiile de desfăşurare a unei dezbateri reale. Singura variantă corectă este să avem o dezbatere organizată pe un teren neutru, în care temele să fie stabilite de către jurnalişti, iar nu de către candidatul Victor Ponta, o confruntare la care să aibă acces toată presa şi toate televiziunile din România, inclusiv televiziunea publică“,a mai spus Iohannis.

O astfel de invitaţie înaintată finaliştilor a venit imediat din partea Universităţii de Vest din Timişioara, care s-a oferit a fi gazda unei confruntări între cei doi. Klaus Iohannis a acceptat imediat, însă Victor Ponta a dat semne că nu-i convine locaţia şi a reiterat oferta sa cu cele patru dezbateri televizate. „Îmi place Timişoara, dar am rămas cu o oarecare suspiciune prin locuri aşa zise independente, cu oameni aşa zişi independenţi. Jurnaliştii descoperiţi îi ştim. Unii îl plac pe domnul Iohannis, alţii pe mine. Nu am cerut un moderator, voi îi stabiliţi. În 2009 ne-au păcălit cu domnul Turcescu“, a spus Ponta aseară, la Digi 24.

„Iohannis poate furniza surprize“

După refuzul lui Ponta, Iohannis a venit astăzi cu o altă propunere: aceea de a organiza dezbaterea la „Facultatea unde şi-a luat premierul doctoratul“, aluzie la lucrarea de doctorat a lui Ponta, dovedită a fi un plagiat grosolan de către Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti. 

Analistul politic, Radu Magdin, crede că Victor Ponta i-a luat faţa lui Klaus Iohannis pentru că a lansat primul invitaţia, iar Iohannis a dat impresia că se eschivează, dând răspunsul cu întârziere. „În momentul de faţă nu contează doar ideea de dezbatere, ci se joacă şah. Primul care a dat şah a fost Ponta, care a venit cu iniţiativa dezbaterilor. Iohannis a întârziat cu răspunsul, şi a părut că refuză dezbaterea. Ulterior a încercat să recupereze, dar a pierdut reacţia rapidă. Contrapropunerea cu Timişoara nu e simetrică cu cea cu cele 4 televiziuni. În ceea ce priveşte avantajul unuia sau altuia, Ponta are exerciţiul dezbaterii şi al vorbirii în public mai dezvoltat, Iohannis poate însă furniza surprize, dacă se antrenează şi e foarte motivat“, a spus Magdin, blogger „Adevărul“.

Echipa de campanie a candidatului ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, a transmis, joi seară, o nouă invitaţie adresată echipei de campanie PSD pentru a lua parte vineri la amiază la negocieri. „Dată fiind necesitatea organizării unei dezbateri electorale pe un teren neutru între domnii Klaus Iohannis şi Victor Ponta, la care să aibă acces întreaga mass-media, vă solicităm respectuos să acceptaţi o întâlnire între echipele de campanie ale celor doi candidaţi pentru a pune la punct toate detaliile evenimentului. Menţionăm că am transmis deja Institutului pentru Politici Publice acceptul domnului Klaus Iohannis pentru participarea la dezbaterea organizată de această entitate neguvernamentală”, se arată în invitaţie.

„Iohannis are nevoie de o singură dezbatere“

Adi Zăbavă consideră că Iohannis vrea să evite riscurile păşirii pe un teren minat, aşa cum este Antena 3 sau România TV, televiziunile de casă ale premierului Victor Ponta. „Klaus Iohannis încearcă să propună o dezbatere pe un teren neutru, în care niciun candidat să nu fie dezavantajat. Iohannis are nevoie de o singură dezbatere, cu maximă vizibilitate, unde să arate că este mai bun ca Victor Ponta“, a mai spus Zăbavă.

Vor ajunge candidaţii să se pună de acord în privinţa unei confruntări? Adi Zăbavă crede că cei doi finalişti nu vor putea să fugă şi vor fi nevoiţi să se întâlnească înainte de al doilea tur. „Presiunea opiniei publice va creşte în următoarele zile şi, de aceea, cred că vom avea o dezbatere în cele din urmă“, a conchis Zăbavă.

Citeşte şi:
 
 
Victor Ponta a anunţat, marţi, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, prima variantă pentru funcţia de premier al României este Călin Popescu Tăriceanu. Pe lista scurtă a lui Victor Ponta se mai află Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR, şi George Maior, directorul SRI. Ponta a adăugat că va rămâne în funcţie până pe 21 decembrie.
 
 
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a catalogat, ieri, drept o ruşine arestările social-democraţilor, Adrian Năstase şi Viorel Hrebenciuc. Mai mult, „Tribunul“ s-a arătat de acord cu controversata lege a aministiei şi graţierii. Declaraţiile au fost făcute la scurt timp după semnarea cu UNPR  a unui protocol de susţinere a candidaturii lui Victor Ponta.
 
 
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, joi, că maghiarii sunt liberi să voteze după conştiinţă, precizând că decizia privind sprijinul UDMR în turul II a fost îngreunată de „revenirea în ecuaţie“ a lui Corneliu Vadim Tudor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările