Alegeri prezidenţiale 2014. Cerinţele Monicăi Macovei pentru a-l susţine pe Iohannis în turul II

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidenţiale, îi transmite candidatului ACL,, Klaus Iohannis condiţiile în care îl va susţine în turul II al alegerilor prezidenţiale.

 Monica Macovei face apel la Klaus Iohannis să semneze un acord pentru garantarea statului de drept şi salvarea democraţiei în schimbul susţinerii sale în turul II al alegerilor prezidenţiale.

Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat, luni, a doua zi după turul I, că nu va negocia cu contracandidaţii săi, care au ieşit din cursă, pentru a fi susţinut în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. „Nu voi negocia cu niciun politician. Îmi doresc votul tuturor românilor, dar îmi doresc votul direct, fără să negociez cu politicieni. Dacă mă vor căuta, mă vor căuta, probabil, să îmi ofere sprijin. Orice cetăţean este binevenit să îmi ofere sprijin, dar nu voi negocia“, a spus Klaus Iohannis.

Joi, însă, candidatul ACL a anunţat că va semna scrisoarea Monicăi Macovei, în care aceasta şi-a prezentat condiţiile pe care Iohannis ar trebui să le îndeplinească pentru a avea parte de susţinerea ei în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Reacţia Monică Macovei n-a întârziat să apară. „Mă bucur ca domnul Iohannis a declarat că acceptă Acordul pentru salvarea statului de drept şi a democraţiei în România pe care i l-am propus ieri. Aştept cu interes şi semnătura domnului Iohannis pe cele 10 principii şi proiecte pe care oamenii, prin votul lor, mi le-au cerut să le promovez şi să le susţin. Eu îl voi vota pe domnul Iohannis. Marele pericol pentru România, în acest moment, este Victor Ponta“, a scris Macovei, pe Facebook.

Redăm în cele ce urmează scrisoarea lui Macovei adresată lui Klaus Iohannis:

Domnule Klaus Iohannis,

În numele oamenilor care m-au susţinut prin votul lor şi al celor care au lucrat pro-bono în această campanie electorală, vă transmit în continuare cerinţele esenţiale pentru a salva democraţia şi statul de drept în România.

În cazul în care acceptaţi aceste minime cerinţe, vă rog să semnaţi acest Acord, cu menţiunea că vă angajaţi să îl respectaţi în totalitate, atât în calitatea dumneavoastră de preşedinte PNL şi co-preşedinte ACL, cât şi în cea de viitor Preşedinte al României.

Cerinţele minime sunt următoarele:

1. Să garantaţi şi să acţionaţi ferm pentru continuarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic în vigoare, semnat de România cu SUA şi pentru menţinerea angajamentelor României faţă de NATO ca fundament şi prioritate a politicii noastre externe.

2. Să garantaţi şi să acţionaţi ferm pentru continuarea procesului de integrare în Uniunea Europeană, prin aderarea României la spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro.

3. Să nu promulgaţi legea graţierii şi amnistiei, şi să nu efectuaţi graţieri individuale decât pentru oameni aflaţi în nevoie (bătrâni, bolnavi şi alte situaţii excepţionale).

4. Să organizaţi în 2015 un referendum naţional pentru eliminarea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi a preşedintelui, iar partidele care vă susţin să acţioneze pentru ca voinţa exprimată a cetăţenilor să fie transpusă în legislaţie şi în noua Constituţie.

5. Să garantaţi promovarea de către partidele care vă susţin a:

a. unei legi privind votul electronic şi prin corespondenţă pentru ca toţi românii din ţara şi străinătate să poată vota, în aşa fel încât noul sistem de vot să funcţioneze începând cu alegerile locale din 2016.

b. unei legi privind modificarea legii partidelor politice, astfel încât să se permită înfiinţarea unui partid cu minimum 3 membri, aşa cum este în majoritatea ţărilor europene.

6. Să susţineţi alocarea a 6% din PIB pentru educaţie şi 6% din PIB pentru sănătate.

7. Să cereţi şi să militaţi pentru depolitizarea şi reformarea ANAF astfel încât:

a. IMM-urile să nu mai fi hărţuite de autorităţile de control. Hărţuirea trebuie să înceteze pentru a proteja oamenii liberi cu iniţiativă şi afacerile lor;

b. în 2015 ANAF să recupereze cel puţin 50% din prejudiciile stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi să-şi stabilească o prioritate din recuperarea banilor din evaziunea de mari dimensiuni.

8. Să garantaţi împreună cu partidele care vă susţin că exploatarea cu cianuri de la Roşia Montană nu va deveni realitate şi va rămâne doar un episod ruşinos.

9. Să garantaţi că:

a. nu veţi schimba conducerea DNA la nivel de procuror şef, procuror şef adjunct, adjunct sau şef secţie, că nu veţi accepta niciun fel de schimbare care să afecteze în vreun fel activitatea DNA.

b. nu veţi promulga nicio modificare a legii actuale privind Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care ar reduce sau slăbi competenţele şi instrumentele de anchetă ale DNA, inclusiv pe cele privind investigaţiile din etapele premergătoare formulării unei acuzaţii.

c. nu veţi solicita sau promulga vreo lege de comasare a DNA cu nici o alta structură din Parchet, că nu veţi accepta schimbarea denumirii DNA.

d. nu veţi cere sau promulga vreo normă legală care să schimbe procedura de numire şi revocare a persoanelor cu funcţii de conducere din parchete (DNA inclusiv), menţinând actuala procedură în care ministrul justiţiei propune pe bază de competiţie şi selecţie un candidat pentru oricare dintre aceste funcţii, propunere urmată de audiere publică în CSM, şi de decizia preşedintelui României.

10. Să garantaţi că:

a. veţi aproba de îndată orice solicitare de urmărire penală care vă este adresata dumneavoastră de procurori pentru miniştri care nu sunt membri ai Parlamentului României, având în vedere că această atribuţie este şi în competenţa preşedintelui, conform articolului 109 alineatul 2 din Constituţia României; partidele care vă susţin vor vota fără nicio excepţie, prin vot la vedere şi fără amânări, pentru ridicarea imunităţii şi pentru aprobarea cererilor de urmărire penală adresate de procurori Parlamentului.

b. nu veţi face înţelegeri politice la momentul numirilor în funcţiile de conducere a parchetelor şi că veţi numi în funcţie numai magistraţi care au dovedit deja capacitatea de a lucra în dosare complexe, profesionalism, integritate, independenţă şi curaj, selectaţi de către ministrul Justiţiei pe baza acestor criterii şi prin proceduri competitive şi transparente. Să garantaţi că veţi refuza propunerile de revocare din funcţiile de conducere a parchetelor venite de la ministrul Justiţiei dacă acestea privesc procurori care îndeplinesc aceste criterii.

c. nu veţi accepta modificarea/slăbirea legilor anticorupţie – Legea 78/2000, OUG 43/2002, Codul penal în secţiunile relevante, Legea 176/2010, Legea 115/1996 şi Legea 161/2003.

d. nu veţi accepta modificarea/slăbirea cadrului legislativ şi instituţional privind controlul averilor, al conflictelor de interese si al incompatibilităţilor, al declaraţiilor publice de avere şi interese.

e. vă veţi consulta cu ONG-urile de profil, Comisia Europeană şi partenerii externi în privinţa politicilor publice în justiţie şi anticorupţie pe care dumneavoastră, Guvernul sau Parlamentul le veţi promova public.

Cum toate cererile din prezentul pact sunt fundamentale pentru România, iar oamenii care m-au votat au votat, de fapt, pentru aceste principii şi proiecte, am certitudinea că nu veţi ezita să întăriţi prin semnătură aceste cereri ale angajatorului dumneavoastră, poporul român.

Monica Macovei

5.11.2014

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite