Cât mizează candidaţii pe neveste la prezidenţiale

Cât mizează candidaţii pe neveste la prezidenţiale

Daciana Sârbu, Carmen Iohannis, Loredana Tăriceanu şi Kelemen Czezar Eva FOTO Adevărul

Daciana Sârbu, Carmen Iohannis, Loredana Tăriceanu şi Czezar Eva Kelemen, soţiile a patru dintre candidaţi, apar mai mult sau mai puţin în public. Ce spun specialiştii despre rolul doamnelor în apropiata campanie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 2 octombrie debutează campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, iar pentru candidaţi începe una dintre cele mai solicitante perioade, în care viaţa de familie va intra în lumina reflectoarelor. Am încercat să aflăm, cu ajutorul unui analist politic şi al unui sociolog, cât de mult contează, la nivel de imagine, apariţiile publice ale candidaţilor la braţ cu soţiile lor.

Analistul politic Radu Magdin a declarat pentru „Adevărul“ că gradul de expunere depinde de fiecare «pereche» prezidenţială. „În Statele Unite, oamenii politici îşi îmbrăţişează soţia sau soţul pe scenă, la lansări, şi chiar se sărută. La noi însă a părut ciudată declaraţia lui Mircea Geoană, de la prezidenţialele din 2009: «Mihaela, dragostea mea». Deşi această formulă arată un gest de afecţiune, la noi a părut nelalocul său. Un cuplu care vrea să occidentalizeze România, prin implicarea activă a soţiei, ar trebui să ne ia încetişor, întrucât suntem în continuare o societate relativ conservatoare“, ne-a declarat Magdin. 

“Ponta, cel mai avantajat”

Dintre toţi candidaţii, Victor Ponta s-ar plia cel mai bine pe modelul american, întrucât, la toate evenimentele importante, premierul apare alături de soţia sa, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu. Sociologul Darie Cristea, coordonator de programe în cadrul INSCOP Research, a explicat pentru „Adevărul“ că ar fi «caraghios» dacă Daciana nu ar participa la efortul de campanie. „Daciana Sârbu este parte a lumii politice. Dacă nu s-ar implica în campania electorală, ar putea apărea speculaţii. Din punct de vedere protocolar, Victor Ponta este cel mai avantajat de a se afişa în public cu soţia sa “, ne-a explicat Darie Cristea.

Carmen, prezenţă discretă

Sociologul Darie Cristea este de părere că un candidat nu ar trebui să-şi implice soţia în campanie, mai ales dacă aceasta nu are tangenţe cu lumea politică.  Prezidenţiabilul Alianţei Creştin Liberale (ACL), Klaus Iohannis, vrea să păstreze aura de mister şi în jurul soţiei sale, Carmen, profesoră de engleză la un liceu din Sibiu.

Săptămâna trecută, Iohannis a declarat că soţia sa îl va însoţi doar ocazional în campanie, deoarece este mai discretă. „De când am intrat în politică, acum 15 ani, am dorit să am o linie clară de demarcaţie între partea de politică şi partea de familie. Mă sprijină, dar nu suntem noi acel tip de familie care pe urmă vine...“, declara Klaus Iohannis pe 23 septembrie. Carmen l-a însoţit însă pe prezidenţiabilul ACL la evenimentul de lansare a candidaturii. Întrebată de presă cum şi-a motivat soţul pentru a nu avea emoţii, aceasta a răspuns că, mai degrabă, Klaus Iohannis a încurajat-o pe ea.

“Vulnerabilitate pentru Tăriceanu”

În ceea ce-l priveşte pe Călin Popescu Tăriceanu, Cristea este de părere că situaţia sa familială nu e un atu din punct de vedere al imaginii publice. „Nu ar fi un câştig de imagine, mai ales că partea cu căsătoria a fost o vulnerabilitate, fiind la a cincea căsătorie. E bine că a luat decizia să treacă familia în mediul privat“, a argumentat Darie Cristea, precizând că fostul premier mizează mai degrabă pe capitalul politic acumulat în anii în care s-a aflat în prima linie a vieţii publice.

„O lume patriarhală“

Kelemen Hunor, prezidenţiabilul UDMR, este unul dintre candidaţii care îşi ţin viaţa privată departe de scena tumultuasă a politicii. Potrivit sociologului Darie Cristea, sunt puţine şanse ca liderul UDMR să-şi expună soţia, întrucât „în zona secuiască există o lume chiar mai patriarhală decât cea românească. În plus, publicul nici nu ştie dacă e căsătorit sau nu”.

Primele doamne, mereu în umbră

În ultimii 25 de ani, soţiile preşedinţilor au preferat să stea în umbra soţilor lor. Nina Iliescu, Nadia Constantinescu şi Maria Băsescu au fost văzute rar în public alături de soţii lor, exceptând evenimentele unde protocolul impunea să se afle alături de ei. Analiştii pun această discreţie pe seama evitării aşa-numitului sindrom „Elena Ceauşescu“. De la simplă muncitoare, soţia fostului dictator a devenit, halucinant, doctor în chimie de renume mondial, ajungând chiar să influenţeze deciziile politice ale lui Ceauşescu. De altfel, istoricii consemnează că hotărâri importante erau luate chiar de “savantă”.

Primele doamne post-decembriste nu s-au prea implicat nici în campanii pe teme cu impact social, aşa cum se întâmplă în Statele Unite, de exemplu, unde Michelle Obama este o prezenţă activă la diferite acţiuni.

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014: Cum a picat Ponta la examenul lui Udrea şi care va fi răsplata aplaudacilor din duminica „doamnei Elena“

Elena Udrea, candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, a vrut să iasă din tipar şi a organizat un marş cu ocazia lansării candidaturii sale la alegerile prezidenţiale. Prezidenţiabilul PMP crede că va da lovitura atacând guvernarea Cabinetului Victor Ponta.

Alegeri prezidenţiale 2014: Klaus Iohannis şi-a lansat candidatura la Preşedinţie

Klaus Iohannis şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la alegerile prezidenţiale, la un miting ACL în faţa Guvernului. Evenimentul a început la ora 11.00 cu discursul secretarului general al PPE, Antonio Istúriz, şi s-a încheiat la 12.30 prin cuvântarea lui Klaus Iohannis.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările