Dreptate până la capăt, promite iar Victor Ponta. Dar până la care dintre capete?

În chiar ziua în care îşi făcea public programul prezidenţial, în care promite ferm, printre altele, consolidarea independenţei Justiţiei şi întărirea luptei anticorupţie, premierul Ponta slobozea un bocanc în gura aceleiaşi Justiţii, criticând o sentinţă definitivă pronunţată exact într-un caz de corupţie. Din nou: pe care Victor Ponta să-l credem?

Premierul Victor Ponta şi-a prezentat marţi programul pe baza căruia se lansează în cursa prezidenţială. După un cuvânt introductiv care pare chiar discursul rostit la adunarea faraonică de pe Stadionul Naţional, urmează o înşiruire calpă, întinsă pe 30 de pagini, a promisiunilor electorale pe care vi le vor înşirui, desigur, şi ceilalţi candidaţi. Am bănuiala că dacă ne vom sprijini votul exclusiv pe programele scrise ale candidaţilor, vom avea mari dificultăţi în a alege pe vreunul dintre ei. Aşa că nu ne rămâne decât să-i judecăm după fapte şi - de ce nu? - după caracter.

Din anumite motive bine întemeiate, am studiat mai cu atenţie capitolul dedicat Justiţiei, căruia programul îi consacră fix două pagini. Victor Ponta şterge de praf sloganul „Dreptate până la capăt”, căzut oarecum în uitare, şi îl reşapează în chiar titlul capitolului: „Dreptate până la capăt într-un stat pus în slujba cetăţeanului – Justiţie independentă, corectă şi care lucrează eficient, fără influenţe politice”.

Urmează un text în care concepte precum „lupta anticorupţie” şi „statul de drept” sunt puse laolaltă cu alte tipuri de dreptăţi: dreptate socială, dreptate în valorificarea şi redistribuirea resurselor, dreptate în relaţia stat-privat etc., totul reunit într-un minunat amalgam de „bine-ar fi să fie bine”.

În final sunt apoi înşirate, cu liniuţă, „Reperele dreptăţii până la capăt”, un fel de sinteză a celor mai importante direcţii de acţiune. Primul dintre ele sună aşa: „Întărirea luptei împotriva corupţiei, prin consolidarea instituţiilor şi aplicarea strategiilor realizate în ultimii 2 ani (anii în care România a avut cele mai bune rapoarte MCV)”.

Rămâi înmărmurit, mai ales de fraza dintre paranteze. Nu cred că Victor Ponta nu cunoaşte modul în care funcţionează Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene, aşa încât acest “reper” primeşte definiţia pe care o merită: însuşirea fără drept a muncii altora.  Rapoartele MCV pozitive din ultimii doi ani nu au picat din cer, ci reprezintă merite acumulate cu greu în anii anteriori, când Victor Ponta juca în tabăra celor care s-au opus tocmai acestor acumulări. Şi asta nu e tot.

Raportul MCV din decembrie 2012 este, într-adevăr, excelent în ceea ce priveşte analiza instituţiilor din Justiţie. Dar are şi un capitol aparte, devastator, despre evenimentele din vara acelşuiaşi an, în care Victor Ponta, ca premier, a jucat un rol de primadonă. Iar ultimul raport, din ianuarie 2014, deşi e la fel de elogios faţă de instituţii, sancţionează la fel de drastic derapajul parlamentar din “marţea neagră”. Şi nici aici Victor Ponta nu a jucat un rol minor, deşi s-a dat plecat prin Africa de Sud.

Un alt reper al dreptăţii până la capăt în viziunea lui Victor Ponta: “Depolitizarea Curţii Constituţionale”. Ultima numire la Curtea Constituţională poartă numele de Toni Greblă, un credincios soldat al PSD încă din vremea când se numea FSN.

Ei, şi cum citeam eu şi mă minunam de reperele dreptăţii până la capăt - cred că ajunsesem la cel cu “Implementarea legislaţiei europene privind confiscarea extinsă” - aud la un televizor vocea premierului spunând următoarele: “Am fost extrem de revoltat când am văzut că procese penale care au legatură cu infracţiuni pe care nu vreau să le comentez se răsfrâng asupra vieţii unor jurnalişti şi instituţii media. Faptul că un patron de media e condamnat pentru o faptă penală e un lucru care se întâmplă într-un sistem de justiţie, dar să confişti sedii de presă şi să pui presiune fizică asupra unor instituţii media nu s-a mai întâmplat şi e motiv de îngrijorare”.

Premierul participa la un seminar oarecare pe probleme de presă şi, din fotografiile disponibile de la eveniment, i-am recunoscut printre amfitrioni pe Alessandra Stoicescu şi pe Adrian Ursu, jurnalişti la Antena 3. Şi e mai mult decât evident că revolta lui Victor Ponta se raporta la procesul lui Dan Voiculescu, în care instanţa a dispus confiscarea specială a unor proprietăţi rezultate din comiterea de infracţiuni, printre care şi sediul în care stă, cu chirie, Antena 3. Dacă domnul Ponta a vrut, prin spusele sale, doar să oblojească inimile amfitrionilor, ar fi trebuit să le-o spună deschis, ca să nu-şi mai facă, bieţii de ei, iluzii deşarte. Dacă însă a fost sincer, poate n-ar strica să publice o erată la programul său prezidenţial.

Pe de altă parte, juristul Ponta ar trebui să ştie că procedura de confiscare extinsă, aia de vrea el s-o implementeze, este mult mai severă decât cea de confiscare specială. Dacă i s-ar fi aplicat “extinsa”, Dan Voiculescu risca să piardă tot ce deţine, poate inclusiv Antena 3 ca atare.

Auzindu-l vorbind, am încercat să-mi închipui cam cu cât aplomb va implementa viitorul preşedinte Victor Ponta legislaţia europeană privind confiscarea extinsă – dar nu am reuşit nicicum. Între ceea ce citeam pe hârtie şi ce auzeam la radio era o distanţă pe care n-am putut-o parcurge.

“E bună rima”, spunea Toma Caragiu într-un scheci faimos, în care îl avea ca partener pe Mircea Diaconu. Aşa zic şi eu, e bun sloganul “Dreptate până la capăt”, dar ar trebui ca Victor Ponta, în programul său, să-i fi pus un asterisc, o steluţă, ceva, şi să precizeze limpede într-o notă de subsol: la care dintre capete se referă?