Alegeri prezidenţial 2014. Adevărul Live, Emil Boc, despre pozele de la Paris: Ţinta a fost doamna Udrea. Dacă era doamna Bica, pozele apăreau mult mai devreme

Alegeri prezidenţiale 2014: Emil Boc, despre implicarea serviciilor secrete în campanie 

Fostul premier Emil Boc a vorbit, la Adevărul Live, a vorbit despre implicarea serviciilor secrete în campania electorală, despre weekend-ul petrecut la Paris de către Elena Udreaşi şefa DIICOT, Alina Bica, dar şi despre şansele Elenei Udrea de a prinde turul II al alegerilor prezidenţiale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principalele declaraţii ale fostului premier:
 

Despre declaraţiile preşedintelui referitoare la implicarea serviciilor secrete în campanie

Sunt convins că preşedintele vorbeşte în cunoştinţă  de cauză. Nu am acces la asemenea informaţii. Elena Udrea ar putea arbitra comeptiţia prezidenţială şi de aceea sunt atâtea atacuri concentrate la adresa ei. Acele poze nu sunt făcute de un turist. Este o acţiune profesionistă, deliberată şi care ridică multe semne de întrebare. Implicarea SIE este posibilă. Fiind o chestiune fără impact pentru societate, eu cred că problema rămâne „de ce să arunci pe piaţă dacă nu contează?“. Cred că ţinta a fost doamna Udrea. Dacă era doamna Bica, apărea mult mai devreme.

Despre campania electorală

Nu a mai existat această campanie ca cea de astăzi. Nu a fost campanie. Sper ca viitorul preşedinte să poată ducă ţara mai departe pentru că o preia de la un preşedinte care i-a consolidat instituţiile. Preşedintele a procedat corect atrăgând atenţia că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit în perioada în care era procuror. Păcat că nu s-a mers până la capăt. În mod normal, acea hotărâre trebuia desecretizată. Domnul Meleşcanu care a trimis nota de fundamentare la Guvern a încălcat legea pentru că nu a trimis-o către CSAT.  Era o modificare de organigramă a SIE şi trebuia să treacă prin CSAT.

Relaţia insituţională este cu preşedintele, nu cu premierul. Serviciile de informaţii trimit informaţii. Cele mai complete preşedintele. Mie îmi pare rău că toată discuţia aceasta nu s-a dus spre economie. Singurul candidat care s-a identificat cu anumite măsuri concrete a fost Elena Udrea, cu tot bruiajul din stânga şi dreapta. A fost primul candidat care a cerut dizolvarea Parlamentului pentru a trece la 300 de parlamentari, aşa cum a fost votul poporului. A treia propunere a fost legată de oprirea retrocedărilor. Apoi „unde este bugetul pentru 2015?“.

Vor fi folosite administraţiile locale ca paravan pentru mărirea de taxe şi impozite. În 2013, domnul Ponta a majorat toate taxele locale cu 16% prin HG. Ca să-şi poată acoperi toate promisiunile făcute, va obliga administraţiile locale să majoreze taxele locale. Din cotele de TVA, o cotă parte vine spre administraţiile locale şi judeţene. Vor trebui să mărească impozitul pe clădiri, pe maşini. Este o metodă perfidă care arată incapacitatea Guvenului de a avea coerenţă. Vom avea probabil în martie buget, apoi în 45 de zile administraţiile local trebuie să-şi adopte propriile bugete.

Aţi accepta să fiţi premier din decembrie încolo?

Nu. A fost suficientă experienţa. Să o încerce şi alţii.

Despre candidaţii la Preşedinţie

Oricine îşi doreşte să scadă taxele, fiind de dreapta. În primii doi ani nu va fi posibil. Reducerea TVA este o necesitate, dar nu o văd posibilă în primii doi ani acre urmează. Înainte de bătălie, nu faci scenarii. Ea trebuie câştigată şi ne luptăm să obţinem cel mai bun scor cu putinţă. Sunt convins că doamna Udrea va avea susţinere la Cluj. Eu o voi susţine. Având în vedere profilul pe care îl are Clujul, nu este uşor, dar am speranţa că vom obţine un scor bun.

Magiarii îşi vor face tactica în funcţie de diferenţa dintre cei doi finalişti. Orice este posibil în turul II. În 2004, PSD a avut un avans considerabil, dar dacă ai un cndidat care este charismatic, se poate răsturna acest avantaj. Aşa am câştigat şi eu la Cluj în faţa domnului Rus. Există un blocaj al stângii care nu poate depăşi un anumit procent. Cred că aceste alegeri se joacă în turul II.

Despre trecerea la PMP

Ideea de parteneriat cu preşedintele mi-o menţin. Nu am folosit ordonanţa aceasta a PSD pentru a nu mă folosi drept exemplu pentru a justifica măgaria pe care au făcut-o. Ceea ce a făcut PSD este un lucru nedemocratic şi nu ar trebui încurajat. Nu pot să spun că nu contează. Primarii sunt vectori importanţi în campanie, dar votul popular masiv face diferenţa. Ajută şi se va vedea în primul tur, dar în turul II vor fi oamni care vor vota şi care nu au fost în primul tur. Cine are charismă şi capacitate de a-i scoate din casă, acela va fi câştigător.

Despre sloganul de campanie a lui Udrea: „Bună pentru România“

Exact cum poţi să spui şi că un bărbat este bun pentru România. Cred că a fost o chestie absolut normală chiar dacă a incitat.

Despre dosarul EADS şi Microsoft

EADS este o gogomănie. Este o făcătură, o punere a Elenei Udrea unde nu are nicio legătură. Parlamentul nu trebuie să devină un scut. Îl cunosc pe domnul Hrebenciuc. Nu am avut ocazia să negociez pentru că nu eram în acelaşi partid. Primarul primeşte documentele pregătote de o comisie de etrocedări. Ce presioune să existe pe primar? Nu există aşa ceva.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările