Fac o trecere in revista a canalelor (iertaţi-mă ca sunt român şi nu pot folosi termenul zapping). Vasile Blaga e vai de capul său, nu mai ştie ce face, spune de mistificarea făcută de ARD. Cineva îi sufla că e vorba de USL, dar badea Vasile e prea „făcut” să-şi mai revină.

Când mă gândesc că Nicolae Ceauşescu la Târgovişte deşi ştia că va muri n-a luat-o pe mirişte... Mă mir ca la OTV, Dan Diaconescu încă aberează, visând la victoria sa asupra lui Ponta. Îmbrăcat în roşu, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu declara că, în ciuda speculaţiilor legate de exit-polluri, „dreapta a ieşit întărită”, pentru că „exit-pollurile sunt estimări”, iar mulţi simpatizanţi ARD nu au putut vota din cauza vremii nefavorabile.

Adriean Videanu, spune apoi că Victor Ponta „nu ar mai putea fi premier din cauza „dosarului” personal şi lipsei de popularitate printre liderii europeni”. Videanu invoca şi repartizarea mandatelor, uimind publicul cu afirmaţia că PDL va fi al doilea partid... Şi lui Ceauşescu închis la Târgovişte i se părea că Ole ole Ceauşescu nu mai e! era Ole Ole Ceauşescu unde e? Personal, cred că avem o alta problemă. 14 % sau 11 % dintre concetăţeni au considerat că PPDD şi Dan Diaconescu merită locuri in Parlament. Deci nişte aspiranţi fără niciun program au aproape cât o alianţă politica al cărei motor principal a guvernat România (11 % contra 20 %)

În perioada interbelică, legionarii au ieşit o dată pe locul trei, ajungând ulterior cu Ion Antonescu în fruntea României. În 1937, Carol II îl numea Preşedinte al Consiliului de Miniştri pe Octavian Goga, al cărui partid se învârtea tot pe la 10 %, în dispreţul clasamentului de atunci. Evident situaţia era diferită de acum, dar un lucru e cert: un partid anti-sistem, cu o platformă construită pe nemulţumiri, dar lipsită de soluţii are oameni într-un legislativ al unei ţări membre a Uniunii Europene. Nu comentez calitatea oamenilor lui Dan Diaconescu, dar sunt destui cu o reputaţie mai mult decât dubioasă. Dacă recesiunea continuă, un partid care pune gaz pe focul nemulţumirii este fără îndoială o problemă.

Pe la televiziuni se spune că liderii ARD ar fi pierdut colegiile, sperând sa intre la redistribuiri.

Victor Ponta lansează bomba colaborării cu UDMR, ceea ce creează tensiuni în studioul Antenei 3, Mircea Badea şi alţi comentatori nefiind de acord cu punctul de vedere anunţat de liderul USL. Victor Ponta a motivat această declaraţie pentru că doreşte o stabilitate pentru reforme, inclusiv cea de natură constituţională.

Adică să aibă doua treimi din locurile din Parlament. Cu alte cuvinte să rupă UDMR de tabăra lui Traian Basescu. Se teme oare câştigătorul de învinşi? Ar putea pierde USL parlamentari, încât jocul să se schimbe? Ba chiar prin Piaţa Universităţii s-ar fi adunat nemulţumiţi de declaraţia cooperării cu UDMR. Măi, sa fie! Ne ţinem acum de confruntări cu aroma etnică? Prin anii '90 credeam, acum e prea gogonat[! Ştirea dispare repede ca şi cum n-ar fi fost...

Vorbim doar de exit-polluri. Totuşi, minuni nu se mai pot petrece peste noapte. Diferenţa de peste 30 % dintre USL şi ARD dată de estimări mai poate suferi modificări, dar nu esenţiale. În orice stat civilizat, exit-pollurile sunt semnul recunoaşterii înfrângerii. Sper totuşi ca pe câştigători să nu-i ia valul şampaniei care va curge în această noapte. Au câştigat peste 50 % din voturi, dar la vot s-au dus cam 36 % din totalul electorilor. Adică din cei 18 milioane, au mers la urne circa 6,5 milioane. Din aceştia au votat cu USL aproximativ 3, 6 milioane. 1,3 milioane au votat cu ARD, 0,9 milioane cu PPDD si 0,3 milioane cu UDMR. Deci avantajul USL-ului e de aproximativ 1,1 milioane de voturi. 1,1 milioane din 18 milioane e o cifră care unui politician realist nu are cum să-i ofere bucurie.

PPDD şi UDMR au adunat împreună 1,2 milioane de voturi, deci avem:

1. oameni nemulţumiţi de sistemul politic român şi

2. simpatizanţi de natură etnică, care votează cu o formaţiune, care indiferent cine vine, îi dă un ciolan numai bun de ros.

Jumătate din românii care au votat la referendum contra lui Traian Băsescu au susţinut acum USL, în timp ce milionul de voturi obţinute de Traian Băsescu atunci există şi acum în dreptul ARD, alianţă sprijinită de acesta. Aşadar e o victorie „la scor”, dar care nu exprimă majoritatea electorilor.

Volens-nolens circa 13 milioane de români au ales să nu se prezinte la urne. O fi fost vremea, or fi mulţi sătui, alţii plecaţi, dar în ultima vreme, „majorităţile” vehiculate sunt de fapt imaginea minorităţii. Adică, într-o ţară de 21 de milioane de locuitori, soarta e decisă de un număr de electori egal sau puţin mai mare decât populaţia Bucureştilor.

Se pune şi problema legii electorale din România. Se câştiga „din prima” colegii, urmează apoi redistribuirile, dar, repet, în mod normal, surprize nu mai pot apărea.

Cat de reprezentative sunt alegerile din România? Iată o întrebare la care încă aşteptăm răspunsul.