Alegeri parlamentare 2012 - marea lehamite. Mircea Dinescu: „Am văzut atâtea feţe sinistre...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Dinescu
Mircea Dinescu

„Adevărul“ a stat de vorbă cu personalităţi pentru a le afla atitudinea faţă de alegerile de duminică. Cu puţine excepţii, cuvântul de ordine pare a fi lehamitea.

Alegerile parlamentare de duminică aşază pentru o zi toţi cetăţenii în faţa aceleiaşi linii. O dată la patru ani, indiferent de statut, de popularitate sau de avere, românii îşi votează viitorul cu o ştampilă şi un buletin de vot.

Marcel Iureş: „Sunt infractori pe liste“

Am găsit deopotrivă oameni entuziasmaţi de opţiunile din colegiul lor, însă cei mai mulţi s-au arătat dezamăgiţi atât de modul în care s-a desfăşurat campania electorală, cât şi de candidaţii care, în opinia celor mai mulţi, au mizat pe greşelile adversarilor.

„Pentru orice om normal, ce se întâmplă acum este o nebunie“, spune actorul Marcel Iureş, justificându-şi indecizia în ceea ce priveşte prezenţa sa la vot. „Votul nu are nicio legătură cu schimbarea. Gândiţi-vă că sunt infractori pe liste şi la Senat, şi la Camera Deputaţilor. Simt că suntem luaţi părtaşi la o malversaţiune pur politică“. În spiritul Cetăţeanului turmentat al lui Caragiale, Marcel Iureş încheie: „Cum o să votăm? Cum zice media? În funcţie de ce se petrece? E greu. Poate vom da cu banul“.

Florin Iaru e norocos

Fie că aleg să meargă la vot din datorie cetăţenească, fie că aleg să rămână acasă, indiferent de profesie, cei cu care am vorbit încearcă să menţină o distanţă cuvenită faţă de viaţa politică, afişând o atitudine detaşată. „Încerc să mă ţin departe“, „Sunt nemulţumit de oferta electorală“, „De fiecare dată când am mers la vot am regretat“, toate acestea sunt reacţiile unor oameni cunoscuţi în domeniul lor, pentru profesionalismul lor.

Am găsit, însă, şi păreri pozitive faţă de oferta electorală, oameni mulţumiţi de candidaţii din colegiul de care aparţin. Este şi cazul publicistului Florin Iaru, care declară ferm: „Eu sunt un alegător norocos. Îmi plac şi candidaţii din colegiul meu şi îmi place şi partidul. Deci, am o dublă mulţumire.

Dan Antonescu, expert în criminologie şi blogger „Adevărul“, şi-a exprimat intenţia de a merge la vot: „Categoric mă duc. Merg cu convingerea că cel pe care îl votez o să facă ceea ce a zis. Voi vota un candidat în funcţie de echipa acestuia şi de căpitanul ei.“

Alegerile parlamentare au mobilizat, însă, oamenii să îşi caute candidaţii, astfel încât să poată acorda, duminică, un vot informat. Eduard Tric, preşedintele Internet Society România şi blogger „Adevărul“, mărturiseşte că şi-a aflat candidaţii din infografia Adevărul.ro. Tric va merge la vot în pofida nemulţumirii faţă de modul în care s-a desfăşurat campania în colegiul său.

Dinescu: „Eu nu mai ştiu cine sunt candidaţii în colegiul meu“

Campania de anul acesta a îndepărtat şi oameni altădată interesaţi de iţele politicii româneşti. Scriitorul Mircea Dinescu nu îşi ştie candidaţii din colegiu şi nici nu mai e atât de interesat de viaţa politică. „E grea întrebarea dacă votez sau nu. Eu nu mai ştiu cine sunt candidaţii în colegiul meu. Stau mai mult la Cetate şi nu mai vreau să mă uit. Am văzut atâtea feţe sinistre în ultima vreme, nici nu vă imaginaţi. Dacă m-aş întâlni cu jumătate din Parlamentul României într-un gang întunecat, aş lua-o la fugă“, a mărturisit Dinescu.

Nici fostul tenismen Ilie Năstase nu are mai multă încredere în puterea de a schimba pe care o are votul de duminică, însă este încrezător că lucrurile se vor îndrepta într-un sfert de secol: „Nu m-am gândit dacă merg la vot. Se tot ceartă oamenii ăştia pe la televizor, iar eu n-am înţeles nimic. Nici ei n-au înţeles nimic, dacă se ceartă că unii de şapte luni n-au făcut nimic şi se acuză reciproc. N-am văzut niciun proiect concret. Nu există nicio ofertă. Mai aşteptăm. Vorbim peste 25 de ani şi poate atunci o să am un răspuns diferit.

Cristi Puiu: „Mă duc la vot şi nu votez!“

Habar n-am cine candidează în colegiul meu“, declară, ferm, regizorul de film Cristi Puiu. Cineastul dă vina pentru lipsa lui de informare pe ultimii 20 de ani, care au luat entuziasmul „urcat până la stele“ şi „l-au dus la rigolă“. „M-am săturat să aleg răul cel mai mic. Mă duc la vot şi nu votez. O să-mi anulez votul“, spune Cristi Puiu.

În opinia lui, pe liste sunt „nişte nume fără identitate, fără chip“. „Ştiu mai multe despre echipa Rapid decât despre colegiul în care mă aflu“, completează regizorul, care observă că primele pagini ale ziarelor şi emisiunile de televiziune sunt deschise de ştiri despre fotbal şi de mondenităţi. „Pe cine mai interesează ce e de votat şi cine e de votat?“ întreabă, retoric Cristi Puiu.

Dan Lungu: „Nu mă simt reprezentat“

Dan Lungu, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români contemporani, nu se lasă „tradus“ prea uşor de politicieni şi a evaluat foarte atent punctele tari şi punctele slabe ale candidaţilor. „Am studiat «oferta» tuturor, dar nu i-am reţinut decât pe cei care mă interesează. Sunt destui candidati care nu-mi spun nimic“, mărturiseşte scriitorul. Dan Lungu a hotărât totuşi să meargă la vot duminică.

Marian Crişan: „E o aberaţie Uninominalul“

Cred că o să merg la vot, chiar dacă nu mai este la modă“, declară regizorul de film Marian Crişan. El recunoaşte că nu ştie numele candidaţilor, pentru că identitatea lor nu i se pare relevantă. „Votez partidul, nu candidatul“, explică regizorul, care se simte reprezentat doar de direcţia pe care o are partidul pe care l-a votat constant de foarte mulţi ani.

Marian Crişan crede că sistemul votului uninominal ar fi eficient doar dacă oamenii ar fi promovaţi de propria comunitate şi nu impuşi „de sus“. „În ecuaţia asta nu contează foarte mult omul, iar ideea cu uninominalul e o aberaţie. Un om din Salonta ar trebui să candideze în Salonta, să vină din zona lui. Nu este normal ca un om din Bucureşti să candideze la Brăila sau la Târgu-Jiu sau în altă parte. De ce nu candidează la ei în localitate? De aceea nu mi se pare normal sistemul“.

Eu sunt încă indecis. Nu ştiu dacă merg la vot, pentru că votul nu are nicio legatura cu schimbarea. Gândiţi-vă că sunt infractori pe liste şi la Senat şi la Camera Deputaţilor. Pentru orice om normal ce se întâmplă acum e o nebunie. Simt că suntem luaţi părtaşi la o malversaţiune pur politică. Problema adevărată e că votul nostru nu are legătură cu schimbarea. De aici şi descumpănirea. Cum o să votăm? Cum zice media? E greu. Poate vom da cu banul. Marcel Iureş, actor
Eu merg la vot. Sunt foarte mulţumit de oferta electorală din colegiul meu (Colegiul 2 Bucureşti), sunt un alegător norocos întrucât îmi plac şi candidaţii pentru Senat şi Camera Deputaţilor, pe care întâmplător îi cunosc personal, şi îmi place şi partidul. Deci, am o dublă mulţumire. Florin Iaru, publicist şi blogger adevarul.ro
Nu m-am gândit dacă merg la vot. Se tot ceartă oamenii ăştia pe la televizor, iar eu n-am înţeles nimic. Nici ei n-au înţeles nimic, dacă se ceartă că unii de şapte luni n-au făcut nimic şi se acuză reciproc. N-am văzut niciun proiect concret. Nu există nicio ofertă. Mai aşteptăm. Vorbim peste 25 de ani şi poate atunci o să am un răspuns diferit. Ilie Năstase, fost tenismen
Nu ma duc la alegeri şi, în general, încerc să mă ţin cât mai departe, fiind conştientă că nu e neapărat o atitudine bună. Ana Ularu, actriţă şi blogger adevarul.ro
Mă mai gândesc dacă merg la vot. Mai am două zile. De fiecare dată când am mers la vot, am regretat. Ştiu cine candidează în colegiul meu (Colegiul 10 Bucureşti), dar opţiunile nu mă încântă. Vlad Petreanu, jurnalist
Ştiu mai multe despre echipa Rapid decât despre colegiul în care mă aflu. M-am săturat să aleg răul cel mai mic. Mă duc la vot şi nu votez. O să-mi anulez votul. Cristi Puiu, regizor
E grea întrebarea dacă votez sau nu. Eu nu mai ştiu cine sunt candidaţii în colegiul meu. Stau mai mult la cetate şi nu mai vreau să mă uit. Am văzut atâtea feţe sinistre în ultima vreme, nici nu vă imaginaţi. Dacă m-aş întâlni cu jumătate din Parlamentul României într-un gang întunecat, aş lua-o la fugă. Mircea Dinescu, publicist
Eu nu sunt o persoană de interes pentru a discuta despre alegerile parlamentare. Nu mă interesează politica, dar voi merge la vot. Tudor Chirilă, actor
Categoric mă duc la vot pentru că trebuie. Merg cu convingerea că cel pe care îl votez o sa facă ceea ce a zis. Îi cunosc pe toţi candidaţii din Colegiul 11 Bucureşti pentru că sunt foarte atent cu cine votez. A trecut entuziasmul, acum trebuie să conştientizezi cu cine votezi. Degeaba îmi atrage atenţia un candidat capabil dacă nu are o echipă care să îi susţină ideile. Aşa că voi alege în funcţie de echipă şi de căpitanul ei, pentru că mă gândesc la nivel macro, la legile din Parlament şi la îmbunătăţirea lor. Dan Antonescu, expert criminolog şi blogger adevarul.ro
Cred că o să merg la vot, chiar dacă nu mai este la modă. Votez partidul, nu candidatul. În ecuaţia asta nu contează foarte mult omul, iar ideea cu uninominalul e o aberaţie. Un om din Salonta ar trebui să candideze în Salonta, să vină din zona lui. Nu este normal ca un om din Bucureşti să candideze la Brăila sau la Târgu-Jiu sau în altă parte. De ce nu candidează la ei în localitate? De aceea nu mi se pare normal sistemul. Marian Crişan, regizor
Mă duc la vot. Eu vreau să îmi schimb adresa. În colegiul în care sunt arondat ştiu cine candidează, dar vreau să-mi schimb adresa pentru că în colegiul meu candidează nişte oameni paraşutaţi de pe la alte partide. Am aflat candidaţii din infografia Adevărul. La mine în colegiu a fost campanie negativă şi eu nu suport asta şi de aceea am vrut să-mi schimb colegiul. Eduard Tric, preşedinte Internet Society România şi blogger adevarul.ro
Am studiat «oferta» tuturor, dar nu i-am reţinut decât pe cei care mă interesează. Sunt destui candidati care nu-mi spun nimic. Nu e dezastruos, însă nu mă simt reprezentat decât pe jumătate. Dan Lungu, scriitor
Da, mă duc la vot. Cunosc candidaţii din colegiul meu, numărul 5 judeţul Prahova. Ştiu foarte bine împotriva cui am să votez. Am făcut o analiză a configuraţiei electorale de acum şi am constatat că este cea mai slabă din ultimii 22 de ani. Nu avem candidaţi valabili. Nu am cum să-l votez pe cel mai bun dintre toţi, aşa că voi pune ştampila pe cel mai puţin rău dintre toţi candidaţii. Marius Văcărelu, profesor la SNSPA şi blogger adevarul.ro
În general merg, dar nu sunt influenţat de campania electorală. Eu sunt de o parte a baricadei şi nu mă interesează decât cei pe care îi votez. Am citit pe stâlpi afişele electorale, dar nu mă afectează. Practicând o meserie liberală, sunt printre cei mai fideli alegători ai dreptei, indiferent de cum s-a numit aceasta de-a lungul timpului. Crişan Viorel Atanasiu, arhitect şi blogger adevarul.ro
Da, merg să votez. Cunosc candidaţii din colegiul meu, ştiu deja cu cine votez. Unul m-a convins ca persoană, celălalt, prin programul economic propus de el, de partid. Nu e ca şi când aş avea prea multe opţiuni. Emilian Duca, consultant fiscal şi blogger adevarul.ro
Eu nu merg la vot. Nu merg la niciun vot. Este o opţiune personală. În prezent, alegerile nu mă interesează şi nu m-au interesat nici în mandatul trecut. Nu cunosc nici candidaţii din colegiul meu, dar nici nu m-am interesat de ei. Nu m-a curtat niciun candidat şi nu mă aştept să mă întâlnesc pe străzile care aparţin colegiului meu cu niciunul dintre ei, indiferent dacă este vorba de perdanţi sau de câştigător. Alfred Bulai, sociolog
Deocamdată sunt indecis în ceea ce priveşte prezenţa mea la vot. Sunt nemulţumit de oferta electorală. În această campanie nu s-a discutat nimic concret, doar atacuri între diverse persoane. Eu aş fi vrut să văd dezbateri reale, pe probleme importante. Nu am văzut nicio dezbatere pe buget. Eu vreau să văd de la aceşti oameni cum gândesc bugetul şi politicile economice pe termen mediu şi lung. Apoi, aş vrea să văd priorităţi. Să vină şi să ne spună: uite, în viziunea noastră agricultura e pe primul loc sau educaţia ori sănătatea. Să existe o predictibilitate. La această campanie se votează sigla, iar la mine în colegiu (Colegiul 4 Bucureşti) nu am ce să aleg. Oferta electorală nu mă ajută. Antonio Momoc, lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi blogger adevarul.ro. 
Evident că am să merg la vot. Nu pentru că aş avea un candidat care să mă fi convins în colegiul meu (Colegiul 4 Bucureşti), dar trebuie să mergi la vot. Din păcate, va trebui să fac ceea ce în sociologia politică se numeşte alegere tragică. Cel mai probabil voi merge, dar îmi voi anula votul. Oana Băluţă, lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi blogger adevarul.ro. 


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite