Poate doar finanţarea partidelor să creeze ceva emoţii şi, eventual, să poată aduce surprize.

Jucători politici cu spatele la zid: bătălia pentru libertate, averi, putere

 
Pe acest fond, campania electorală a început cu mulţi jucători politici cu spatele la zid. Pentru ei, bătălia este pe viaţă şi pe moarte, şi sunt dispuşi să arunce cu bani şi să utilizeze toate mijloacele pentru a câştiga alegerile sau măcar pentru a bloca formarea unui guvern sau ajungerea la putere deplină a actualelor forţe care au susţinut alegerea Preşedintelui Maia Sandu şi care susţin actualul partid pro-prezidenţial. Miza este mult mai mare decât ambiţiile personale şi individuale care se dovedesc la Chişinău mult mai importante şi mai aprige decât ar recomanda-o cifrele infime din sondajele reale în dreptul multor jucători politici.
 
Dar, lăsând la o parte jucătorii minori care se zbat sub prag, dar fură şi risipesc voturile din actuala înfruntare de pe dreapta, cu precădere pe dreapta, bătălia majoră o duc cei mari. Când se vehiculează sume importante, alteori enorme şi ostentative, pentru a determina blocarea perspectivei câştigării puterii de către pro-europeni, în diferite manevre politicianiste - de la căutarea unei Maia Sandu alternativă la înregistrarea unui PAS clonă, până la constrângerea opţiunilor unor lideri politici cu metode banditeşti, ameninţându-li-se familiile şi afacerile legitime - avem dimensiunea reală a amplorii bătăliei politice transformată în încleştare existenţială.
 
Există trei categorii de perdanţi majori care se anunţă: mai întâi zona afaceriştilor din spectrul oligarhilor, cei cunoscuţi – Plahotniuc, Şor, Dodon – şi cei mai puţin vizibili. Apoi, avem titularii schemelor de producere a banilor care altădată alimentau finanţări diverse, la dispoziţia proprietarului de facto al Republicii Moldova, bani care astăzi se învârt prin mâinile funcţionarilor superiori şi ale celor ce deţin poziţiile de faţă în diverse instituţii, unii dintre ei tocmai schimbaţi, mai legal sau mai pe lângă lege, de cunoscătorii din gaşca lui Dodon pentru a acapara aceste resurse. Şi în al treilea rând, zona infracţională propriu zisă, criminalitatea organizată cu legături externe, care nemaifiind îngrădită de nimeni, zburdă cu propriile scheme şi afaceri cu care finanţează corupţia şi paralizează instituţiile statului Republica Moldova, şi acestea prea timide pentru a lua taurul de coarne fără ordinul unui Tătuc.
 

Justiţia şi corupţia – cuiul lui Pepelea pentru lipsa de rezilienţă a proceselor de reformă din stânga Prutului

 
Pentru că orice ar pretinde procurorul general şi ceilalţi jucători din sistemul judiciar, Republica Moldova funcţionează ca un sat fără câini. Oamenii sunt capturaţi în plină zi şi exfiltraţi, de sub nasul instituţiilor responsabile de siguranţa cetăţeanului; cu ajutorul unui procuror corupt şi justiţie unsă cu bani negri, sunt preluate afaceri majore funcţionale prin rachet, prin asumarea ilegală a proprietăţii unei alte persoane fizice sau juridice, formule existente doar în spaţiul post-sovietic în anii 90; iar oligarhul ruşilor, spălător de bani cu acte în regulă şi participant la Furtul Miliardului, este absolvit de toate acuzaţiile.
 
Asta în timp ce privatizarea unei bănci, cu toate garanţiile statului, în deplină corectitudine, transformă dobânditorul de bună credinţă în ţinta instituţiilor statului pentru a recupera prejudiciile vânzătorului care nu a fost oprit sau sancţionat la timp. Nici o şansă pentru investiţii, în acest ritm şi cu asemenea garanţii ale afacerilor legitime!
 
E de ajuns să spunem că adevărul juridic, cel pentru care credităm instanţele şi instituţiile de cercetare penală, şi în care nu producem ingerinţe, nu mai are nimic de a face cu adevărul şi dreptatea. Rolul justiţiei (a întregului sistem judiciar) este de a face dreptate, în aşa fel încât să nu stârnească nemulţumirea publică, oprobiul general şi acuzaţia de ingerinţă de orice fel – a politicului, a justiţiabililor sau a infractorilor.
 
La acest capitol, justiţia din Republica Moldova a capotat. Iar când vezi procurori care explică neputinţa aparatului judiciar şi eliberarea unui infractor ca şi cum ar fi avocaţii săi, sau ca şi cum noi, ceilalţi, oamenii obişnuiţi, am fi responsabili că ei nu şi-au făcut treaba, nu şi-au strâns probele şi nu au mers în justiţie unde judecători verticali să condamne corect, aceasta este ilustrarea deplină a falimentului unui sistem pe care l-aş desfiinţa complet, pentru a-l reface la loc din temelii, în varianta instituţiilor din statele baltice după independenţă sau a lui Saakashvili cu poliţia naţională.
 
Fireşte că ceva e putred rău în Republica Moldova. Atunci când adevărul juridic la care pot ajunge instituţiile statului şi pe care-l pot proba în faţa instanţelor, până la emiterea hotărârii definitive şi irevocabile, e supus relativizării şi influenţelor multiple, într-un sistem corupt ce antrenează, în spatele dezbaterilor publice, oameni politici şi relaţii vinovate, perspectivele de a funcţiona sunt cvasi-nule, iar statul se îndreaptă spre faliment.
 

Neaveniţii, ambiţioşii fără orizont şi actorii blocanţi anti-reforme vor plăti

 
Fireşte că subiectul acesta nu preocupă marii implicaţi în perspectiva de a pierde electoral şi, odată cu aceasta, pierderea libertăţii, averilor, modului de viaţă în huzur. Acolo contează doar salvarea proprie cu orice preţ. De aceea, miza blocării preluării depline a puterii de către Maia Sandu şi partidul pro-european prezidenţial e atât de importantă, pentru această zonă de actori anti-reforme. De aceea atâtea eforturi ale unor concurenţi electorali care asumă să fie uneltele acestor acţiuni indiferent de perspective. Doar să mai mănânce ceva voturi care să intre la redistribuire, mergând pe jumătate către partea adversă.
 
Nu vrea să fetişizez şi nici să laud ante festum o guvernare care se anunţă dificilă. O luptă pentru reforme care va fi inegală, cel puţin până la preluarea deplină a instituţiilor relevante şi la trecerea la reforma cu forţa, chiar, a unor domenii conservatoare şi imobile, marcate de caste profund închise şi blocante, care încearcă să altereze voinţa politică consacrată democratic. Nu bag mâna în foc nici pentru componenta profesională a viitoarei guvernări, marcată încă de lipsa de resursă umană şi de suspiciuni, de neîncrederi funciare în funcţionarii publici capabili să asigure capacitatea administrativă minimală funcţionării instituţiilor de la Chişinău.
 
Dar cred că Maia Sandu e singura şansă a Republicii Moldova, în acest punct. Chiar şi pe dimensiunea nevoii de finanţare şi relansare, e singurul om, împreună cu partidul şi guvernarea sa, care pot construi relativ rapid credibilitatea pierdută a Republicii Moldova, care să se angajeze în reforme şi să beneficieze de susţinerea internaţională, de fonduri de relansare şi ajutor din România, SUA, UE, din alte state individuale. Şi să poată reforma modern şi relansa instituţiile şi mecanismele statului.
 
Pe parcursul bătăliei electorale care tocmai a început, în care se vor folosi cele mai murdare arme, toate la dispoziţia vechiului regim care păstrează voturi blocante şi la masa Guvernului, se vor utiliza toate instrumentele posibile pentru stoparea mersului natural al preluării depline a puterii. Aici vor apărea şi victimele colaterale, şi cele mai puţin responsabile, care au fost doar la locul nepotrivit, în momentul cel mai nefast. Important este că pentru toţi, de la marii şmecheri care orchestrează strategiile de subminare a majorităţii PAS până la idioţii utili, care o fac fără să realizeze pe ce lume se află şi cui folosesc acţiunile lor, mergând şi la ambiţioşii de serviciu, care nu au înţeles sau nu au vrut să audă
 
cum arată strategiile şi cum acţiunile lor nu se înscriu în mersul real al societăţii, ba împiedicând chiar obiectivele strategice de interes pentru Republica Moldova, toţi vor plăti. Unii vor ajunge unde le e locul, în spatele gratiilor. Alţii vor realiza ce au făcut şi-şi vor muşca mâinile, fiind expuşi public pentru faptele asumate. În fine, ultimii vor suferi blamul şi oprobiul public.
 
Pentru că aceste alegeri de la 11 iulie reprezintă un punct de întoarcere fără egal. Se joacă un mandat de 8 ani al reformării Republicii Moldova şi repunerii pe şinele mersului corect. Totul împotriva continuării deraierii deja suferite şi a paşilor puternici înapoi ai sistemului actual, ce nu poate fi schimbat doar de voinţa unui singur om. Fie el şi Preşedintele Republicii Moldova. De aceea, rezilinţa şi decizia aparţin politicului, întregii societăţi, tuturor cetăţenilor. Acum prin vot!