VIDEO Alegeri PDL. Vasile Blaga, noul preşedinte al PDL. Elena Udrea nu recunoaşte rezultatul.Traian Băsescu anunţă că se desparte de PDL: "Adio, Partid Democrat!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga a câştigat un nou mandat în fruntea PDL
Vasile Blaga a câştigat un nou mandat în fruntea PDL

Vasile Blaga a câştigat postul de preşedinte al PDL, obţinând 2349 de voturi, în timp ce Elena Udrea a avut  2006 de voturi.

UPDATE Vasile Blaga a reacţionat la mesajul preşedintelui Traian Băsescu, care a postat: "Adio, Partid Democrat!"

"Nu cred că am fost vreodată o piatră de moară pentru domnul Traian Băsescu", a spus Blaga.

UPDATE Preşedintele Traian Băsescu a postat, pe Facebook, următorul mesaj: "Am văzut finalul Convenţiei PDL. Cred că am fost cinstit cu acest partid. Le-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum n-au înţeles să fie democraţi mă face să spun, acum, definitiv şi pentru totdeauna, Adio, Partid Democrat!"

"Aripa fesenistă a partidului a răbufnit, iar Convenţia de astăzi este proba că 50% din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL! Noi azi ne-am despărţit definitiv, luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu", a mai spus Băsescu.

UPDATE Comisia de organizare a Convenţiei s-a reunit la sediul PDL, Aleea Modrogan.

"Suntem prezenţi toţi cei 9 mebri ai Comisiei. Vreau să vă comunic că toţi reprezentanţii doamnei Udrea şi doamnei Macovei, câte 48 pentru fiecare, au semnat procesele verbale ale alegerilor", a spuspreşedintele Comisiei, Ioan Bălan.

"Delegaţii PDL au semnat atunci când au primit buletinele de vot. Au fost 4.615 delegaţi. Aşadar, 4.615 voturi exprimate, din care 4.567 valabile. Voturi anulate, 48. Pentru reformişti, au fost 209, moţiunea Elenei Udrea, 2.014 voturi, moţiunea lui Blaga 2.344 de voturi", a explicat Sulfina Barbu.

Preşedintele Comisiei de numărare, Mircea Toader, a anunţat că la începutul şedinţei au fost prezenţi 4.359 delegaţi, iar la final au votat 4.615 delegaţi. Diferenţa este dată de cei care au ajuns mai târziu din cauza zăpezii.

UPDATE Elena Udrea:" Mai multe voturi nule au fost trecute în dreptul domnului Blaga. Ar trebui să se organizeze turul doi al Convenţiei. Dacă se organizează turul doi cred că voi câştiga.Domnul Vasile Blaga a plecat deja cu voturile. Până acum îi acuzam pe cei de la PSD şi PNL că fug cu voturile, acum se întâmplă chiar la noi în partid. Nici nu vreau să mă gândesc la ruperea partidului."

Elena Udrea a acuzat, sâmbătă seara, faptul că nu s-a rezolvat de către Comisia de numărare a voturilor contestaţia depusă la finalul Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL şi a precizat că lucrurile nu pot rămâne aşa.”Vom merge la sediul partidului să vedem cum se încearcă soluţionarea contestaţiei noastre.Lucrurile nu pot rămâne aşa”, a afirmat Udrea.

UPDATE Elena Udrea: Diferenţa reală este de doar 44 de voturi. Aceasta cifră a împiedicat desfăşurarea turului doi. Mulţi delegaţi s-au plâns de neregului în procesul de vot.

UPDATE Vasile Blaga : Înţeleg că este greu să pierzi. Eu nu am stat noaptea în hoteluri. Eu nu am fost nici în PSD nici în PNL, am fost doar în partidul ăsta.

UPDATE Susţinătorii Elenei Udrea nu recunosc rezultatul alegerilor a anunţat Cristian Petrescu în huiduielile delegaţilor fideli lui Vasile Blaga.

UPDATE Elena Udrea va contesta rezultatul la tribunal. Elena Udrea nu a fost prezentă la tribună când s-a anunţat rezultatul oficial, potrivit căruia Vasile Blaga a câştigat.

UPDATE Vasile Blaga a câştigat şi după renumărare, având 2344 de voturi, faţă de cele 2014 ale Elenei Udrea. Monica Macovei a avut 209 de voturi.

UPDATE Contestaţia Elenei Udrea a fost acceptată şi s-a trecut la renumărarea votului.

UPDATE Susţinătorii Elenei Udrea iau în calcul contestarea votului, invocând, neoficial, faptul că s-ar fi înregistrat mai multe voturi decât delegaţi în sală. La Convenţie ar fi fost prezenţi 4359 de delegaţi şi s-au înregistrat 4611 voturi, afirmă, neoficial, susţinătorii Elenei Udrea.

Vasile Blaga a obţinut un nou mandat în fruntea PDL, având 2349 de voturi faţă de cele 2006 obţinute de Elena Udrea. Monica Macovei a avut 209 voturi. În aceste condiţii, Blaga a câşitgat din primul tur.

La Convenţia Naţională a PDL a participat şi preşedintele Traian Băsescu. El a pledat pentru o schimbare a conducerii PDL, făcând o paralelă cu alegerile din 2001, când l-a debarcat pe Petre Roman din fruntea PD.

“Fraţilor nu-i de joacă. Am să iau steagul partidului şi am să îl înfig din nou în Primăria Capitalei. A fost un ciclu cu Petre Roman, un ciclu cu Emil Boc, trebuie să înceapă un nou ciclu. După ce îmi termin mandatul obiectivul va fi construirea unei drepte puternice care să readucă procesul de modernizare a României care crează şanse nu dă pomeni electorale”, a sunat mesajul lui Băsescu.

Băsescu: Masa la care mă aşez o stabilesc eu

“Am spus că mă întorc în politică, că vor reveni la PDL pentru că am auzit frecvent dus mesajul necinstit al Antenelor în interiorul PDL. Vreau să fie clar pentru toţi că masa la care mă aşez după ce închei mandatul, o stabilesc eu şi nimeni altcineva”, a avertizat Băsescu.

”Pinalti” la Convenţia PDL: ”Normal că doamna Udrea când a venit la Neamţ ne-am tras împreună cu telegodola”

Discursul lui Traian Băsescu nu a stârnit entuziasmul din trecut, preşedintele fiind aplaudaţi doar de delegaţii favorabili Elenai Udrea.

La prezentarea moţiunii, Elena Udrea a declarat  că partidul "are nevoie de un lider curajos" şi a arătat că "mai rău decât ceea ce s-a întâmplat până acum este dacă după Convenţia de sâmbătă nu se va întâmpla nimic".

Ea a arătat că PDL poate recâştiga alegerile şi poate să se întoarcă la guvernare, dar că "este nevoie de o schimbare la vârful partidului şi de o schimbare de atitudine", opinând totodată că în prezent trendul partidului "continuă să fie descendent".
Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat că, după Convenţie, învingător va fi partidul dacă va rămâne unit, dar şi că PDL poate fi învins dacă “miraje, cântece de sirenă, camere de hotel şi mâncare gratuită”” îl vor îndepărta de la drumul său. Blaga a făcut, în acest fel, trimitere la faptul că Elena Udrea s-a oferit să îi cazeze pe delegaţii la hotelurile soţului său.

"Convingerea mea este că, după această convenţie, nu vor fi nici învinşi, nici învingători. Învingător va fi PDL, dacă vom rămâne uniţi. ", a afirmat Blaga, în discursul de susţinere a candidaturii sale pentru funcţia de preşedinte al PDL.
El a spus că le mulţumeşte tuturor celor care în ultimele trei ore "au avut numai gânduri bune" pentru el şi le-au exprimat la microfon.
Blaga a arătat că "unii care se află acum pe podium" au ales în 2010 să candideze sub altă siglă, nu trandafirul.


UP

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite