În urmă cu aproape două luni, ridicam problema dacă nu cumva alegerea primarilor într-un sigur tur este neconstituţională. Porneam de la articolul 2 din Constituţie, care spune aşa: ”Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.

Demonstram atunci că instituţia primarului ales, fiind prevăzută expres în Constituţie, este o instituţie de rang constituţional şi, prin urmare, reprezintă unul dintre acele ”organe” prin care se exercită suveranitatea poporului şi care trebuie obligatoriu să fie ”reprezentativ”. Încheiam, puţin cam superficial, afirmând că un primar ales într-un singur tur are o certă vocaţie de a fi nereprezentativ, deci neconstituţional - dar nu dovedeam acest lucru. Această demonstraţie încerc să o fac acum.

Căci ce înseamnă, de fapt, a fi reprezentativ? Care este pragul, care este cifra peste care o alegere este reprezerntativă şi sub care ea devine nereprezentativă? Dicţionarul Explicativ al Limbii Române nu ne ajută prea mult: ”Reprezentativ - Despre un organ sau un sistem de guvernare: care reprezintă o colectivitate şi acţionează în numele ei, fiind constituit prin alegeri”. Nicio cifră care să ne lumineze.

Să mergem atunci la practica de zi cu zi a instituţiei care a decis - arbitrar, discreţionar şi fără nicio justificare - că primarii aleşi într-un singur tur ar fi reprezentativi: Parlamentul, adică ”organul reprezentativ suprem al poporului”, după cum îl porecleşte Constituţia. Să încercăm, aşadar, să-l batem cu propriile sale arme.

În România există numeroase instituţii în care decizii importante, care produc efecte juridice, sunt adoptate prin vot: cele două Camere ale Parlamentului, comisiile parlamentare, şedinţele Guvernului, Curtea Constituţională, Consiliul Naţional al Audiovizualului, consiliile judeţene şi consiliile locale, consiliile de administraţie şi adunările generale ale acţionarilor de la societăţile comerciale şi multe altele.

Prin legile proprii de funcţionare, elaborate şi aprobate tot de către Parlament, toate aceste instituţii folosesc sisteme de vot de natură să asigure reprezentativitatea deciziilor luate, indiferent dacă vorbim de decizii cu caracter general sau de  alegerea unei persoane într-o anume funcţie. Pentru atingerea acestui scop, sunt folosite, ca standard minimal, cel puţin două dintre cele trei criterii care garantează reprezentativitatea:

1. Asigurarea unui anumit cvorum de participare al celor care votează. De regulă, acest cvorum este de 50% +1 din numărul celor cu drept de vot, cu excepţia referendumului, unde acest cvorum a fost stabilit la 30%. Dar şi în acest caz, pentru ca referendumul să fie validat, e nevoie de votul tot a 50%+1 din numărul celor care votează.

2. Necesitatea obţinerii în primul tur a unei majorităţi simple,  de 50%+1 din cei care votează, şi nu a unei majorităţi relative (cel mai mare număr de voturi) pentru ca decizia să fie validată.

3. Organizarea unui al doilea tur de scrutin în caz că nicio opţiune nu întruneşte majoritatea simplă. Acest al doilea tur, implicând doar primii doi ”concurenţi”, asigură, prin el însuşi, o majoritate de 50%+1 din voturi.

Vedem că se tot repetă acest pachet de cifre: 50%+1. Rezultă de aici că, potrivit practicii unanime promovate chiar de către Parlament, pragul de reprezentativitate a unei decizii este dat, ca standard minimal, de procentul de 50%+1 dintre voturile valabil exprimate, adică de majoritatea simplă.

Aşadar, din proprie iniţiativă şi fără să i-o ceară expres Constituţia, Parlamentul a ştiut întotdeauna să elaboreze mecanisme de vot care să asigure reprezentaivitatea deciziilor. Însă atunci când a reglementat alegerea primarului, deşi Constituţia îi cere expres ca acesta să fie reprezentativ, Parlamentul nu a respectat niciunul dintre cele trei criterii de mai sus: nu există cvorum de participare, nu există principiul majorităţii simple în primul tur, nu există un al doilea tur de scrutin. Parlamentul nu a făcut decât să contrazică nu doar principiile Constituţiei, ci şi propria-i jurisprudenţă de reglementare.

Dacă Parlamentul s-a priceput să asigure standarde de reprezentativitate la toate instituţiile pe care le-a reglementat, inclusiv sieşi, dar a refuzat să facă acelaşi lucru doar în cazul alegerii primarilor, rezultă, per a contrario, că un primar ales într-un singur tur, adică numai cu majoritatea relativă, nu este reprezentativ – deci încalcă articolul 2 din Constituţie. Q.E.D.