Al meu a fost votul împotriva legii fără educaţie sexuală

FOTO Shutterstock

Am văzut ieri poziţia categorică a Bisericii Ortodoxe Române faţă de introducerea educaţiei sexuale ca disciplină în şcoli. Regretabilă asemenea atitudine, în opinia mea.

Este dovada clară că BOR exclude orice formă de dialog şi dezbatere, în contextul în care revenirea la masa dialogului pe subiect este esenţială. Şi unde specialiştii în educaţie trebuie să aibă un cuvânt greu de spus.

Biserica este puternică. Dar doar atunci când este aliatul societăţii, nu atunci când încearcă să o reducă la tăcere.

Tot ieri, Senatul s-a pronunţat referitor la obligativitatea educaţiei sexuale în şcoli fără acordul expres al părinţilor. Majoritatea senatorilor au ales să voteze pentru transformarea acestei materii într-o opţiune, alţii s-au abţinut, şi mai puţini nu au votat. Un singur vot a fost împotrivă.

Eu am fost acel unic vot împotriva legii care nu instituie educaţia sexuală ca disciplină obligatorie. Pentru că sunt mamă a doi copii şi vreau ca ei să poată face diferenţa, din momentul în care ies pe uşa casei, între ce e bine şi ce e distructiv pentru propria lor sănătate şi siguranţă. La nivelul lor de conştientizare. Aşa cum cred şi că societatea civilă, prin vocea ONG-urilor, trebuie ascultată şi înţeleasă, combătută şi susţinută raţional.

În cazul în care copiii pot participa la orele de educaţie sanitară numai cu acordul părinţilor, materia devine o ofertă „pentru cine este interesat”!

Este, exact cum a spus Preşedintele, o formă de a îngrădi accesul copiilor la informaţii despre sănătatea lor şi de a îngreuna eforturile României de a combate fenomene sociale, precum inegalitatea, excludere socială sau renunţarea la frecventarea studiilor.

Solicitarea de reexaminare a acestui amendament controversat înaintată Parlamentului de către Preşedintele Iohannis a fost bine argumentată! Mai trebuie însă şi voinţă şi conştiinţă ca să fie luată în seamă. Pentru că accesul neîngrădit la informaţii corespunzătoare legate de sănătatea sexuală nu este nici moft, nici conspiraţie progresistă pentru coruperea sufletelor pure. Este un instrument adecvat pentru asigurarea dreptului la sănătate şi la educaţie.

Curentul populist-conservator l-am simţit în ultimii ani chiar şi pe dreapta politică. Nu putem modela personalitatea tinerilor noştri în funcţie de ideologii. Trebuie să ne asigurăm că le oferim tinerilor noştri un set de informaţii corecte, care să îi ajute în viaţă!

Valorile tradiţionale nu sunt, sub nicio formă, ameninţate de o decizie de bun simţ din domeniul sănătăţii publice. În Suedia educaţia sexuală se predă din 1955, în Austria, precum şi în Danemarca, din anii 70, din 2001 este obligatorie în Franţa, iar în Regatul Unit se va preda copiilor de la vârsta de patru ani. Educaţia sexuală este prezentă în majoritatea statelor europene.

România este printre puţinele excepţii. Exact aici, în ţara în care 10% din numărul total de naşteri sunt din mame minore, aici unde una din 10 femei care fac avort este minoră. Suntem fruntaşii Europei la capitolul „copii-mame cu copii”. Nu unul, ci şase Raportori speciali ai ONU au solicitat Guvernului României să dea explicaţii la Geneva pe tema educaţiei sexuale şi a egalităţii de gen.

În acest context critic, legea ne spune că participarea la orele de educaţie sanitară se face numai cu acordul părinţilor sau al reprezentantului legal. Ce s-a întâmplat ieri, în Parlament, a fost o încercare nefericită, şi din păcate reuşită, de a împăca „sentimentele tradiţionale” cu un fals parlamentarism modern, progresist, realizat pentru binele oamenilor. Această ofertă conservatoare şi pudică, care îngrădeşte de fapt accesul copiilor la informaţii critice pentru sănătatea şi destinele lor, ar fi trebuit respinsă.

Mă bucur, în schimb. Ieri seară, premierul a ieşit şi a anunţat ceva important în privinţa educaţiei sexuale în şcoli, anume că curricula ţine de Ministerul Educaţiei şi va introduce de anul viitor educaţia pentru viaţă, iar părinţii îşi pot retrage copiii.

Concluzia: soluţii există!