Mâine, cel mai probabil baronii vor triumfa. Aşa cum au făcut-o şi până acum.

Vor primi prin ordonanţă de urgenţă atât noul Cod administrativ, cât şi scoaterea transportului judeţean din sfera serviciilor publice (care are ca efect lăsarea elevilor fără navetă şi reduceri la transport). Ambele, neconstituţionale şi extrem de problematice pentru felul în care se va face în continuare administraţie publică în România.

Uite aşa, PSD, sub “comanda” Vioricăi Dăncilă, iese cu statementul care de fapt i-a consacrat în aceşti 30 de ani: mai presus de nevoile sociale sunt baronii pe care trebuie să îi ţinem mulţumiţi. Mai ales când congresul bate la uşă, nu?

Revin la ceea ce spuneam cu ceva timp înainte de arestarea lui Liviu Dragnea: el era doar un reprezentant, asta nu au înţeles sau nu au vrut să accepte mulţi în goana lor după balaurul cel mare, ăla central, care de fapt iată că are peste 40 de capete locale. Pe astea cum le tăiem, cum vom reuşi să ne recuperăm comunităţile de sub domnia reţelelor mafiote trecute cu vederea inclusiv de structurile competente şi mult prea mult lăudate?

Cancerul se manifestă când aceşti baroni se pun la masă, să nu uităm, mânaţi de aceleaşi interese transpartinice, să ne înţelegem, pe care le au în calitate de pastori ai unor judeţe capturate politic, economic şi, pe alocuri, inclusiv judiciar. Şi ştiu ce spun, căci relatez din Republica Bacău.