Prima dată, chiar am crezut că era o formulă metaforică pentru definirea obligaţiei ce le revenea de a vorbi, măcar de ochii lumii, că aşa dă bine la prostime, despre ce ar intenţiona să facă, demonstrând astfel că au o viziune clară în coordonarea viitoare a unor politici parte din programul de guvernare, de altfel singura platformă coerentă asumată de partid şi prezentată în Parlament. Am aflat că nu era aşa.

Oamenii respectivi chiar vorbeau serios, zicând nu o poezie redactată sub dictarea domnului profesor Dragnea, ci chiar cu convingerea că astfel sunt „trendy“ şi că, măcar aşa, ar putea aduce oarecum a ceva care poate evolua pe scena europeană. Nu e o glumă tristă deoarece, iată, aşa e, a apărut moda „proiectelor de ţară“. Sigur că s-a vorbit mult despre asta din nevoia de a răspunde urgenţelor naţiunii în integrarea ei mereu dificilă şi cu din ce în ce mai multe hopuri în proiectul european.

Numai că dânşii, din necunoaştere, din lipsă de educaţie politică, fac o confuzie enormă. Un politician trebuie să vină cu propria contribuţie care să fie ulterior integrată în propunerea pe care partidul şi-o asumă ca document oficial după ce a fost dezbătută şi votată de către organizaţiile din ţară. Acest document este "programul de ţară"? Nu, pentru că nu trebuie să-l confundăm cu programul de guvernare. Acest document este "Viziunea partidului X în elaborarea programului de ţară". Adevăratul "Program de ţară" este de-abia acela negociat la nivel naţional între reprezentanţii partidelor parlamentare şi asumat ulterior prin votul Parlamentului drept prioritate naţională absolută şi respectat ca atare. Aşa fost Acordul de la Snagov privind atitudinea agreată naţional în ce priveşte aderarea noastră la UE şi NATO. Aşa ar trebui să stea lucrurile şi nu să vorbim despre documente făcute peste noapte şi scoase pe tarabă "că aşa dă bine".

Sigur că un "Proiect de ţară" ar fi absolut necesar, fie şi numai pentru a răspunde sincer la întrebarea dacă, da sau nu, măcar coaliţia de acum, îşi mai asumă eforturile enorme pe care le va presupune, spre exemplu, pregătirea economiei româneşti pentru trecerea la zona euro? Sau de cele pe care le va implica susţinerea programelor europene comune cum ar fi cele de care preşedintele Iohannis a afirmat că România este profund interesată, cum ar fi cele în domeniul apărării şi securităţii sau al dezvoltării sectorului industriilor super-performante presupuse de cea de-a 4-a Revoluţie Industrială?

Congresul ăsta a avut loc în momentul în care se înregistrează cea mai proastă şi tensionată relaţie cu Comisia Europeană şi este de presupus că vor urma rapid şi alte episoade, cu mult mai grele şi costisitoare în cel mai propriu sens al cuvântului, în condiţiile existenţei unei comunicări interne şi externe dezastruoase privind politicile PSD-ului. Nimic nu anunţă schimbarea dorinţei liderilor partidului de a scoate partidul de pe cursul de coliziune cu cei de la Bruxelles.

Sigur că este treaba PSD-ului să decidă ce vrea în propriul Congres. Întrebarea este, în aceste condiţii date, cum va arăta viitoarea scenă politică.

Întrebarea este deosebit de importantă deoarece, după cum vedeţi, şi la noi începe să fie amorsat procesul comun european de scădere accentuată a procentajelor înregistrate de partidele socialiste tradiţionale. Cu excepţia notabilă a Stângii nordice, nimic nu mai merge pentru socialişti pe teritoriile lor tradiţionale de reprezentare, Franţa, Germania, Italia, Belgia, Spania. Ceea ce a dus la o fracturare grupei lor de votanţi, împărţiţi acum între câteva alte partide centriste dar, în unele ţări, alimentând puternic zonele naţionaliste sau susţinând partidele anti-sistem, ambele deschis afirmate ca eurosceptice sau chiar cu pusee anti-europene. Germania este singura ţară în care, în ultimul moment, socialiştii au ales să prelungească acordul de guvernare cu conservatorii doamnei Merkel, evitând astfel o disoluţie generală a partidului care a înregistrat la ultimele alegeri cele mai joase scoruri de istorie.

Noi nu suntem Germania. Ce se va întâmpla dacă previziunile Comisiei Europene se îndeplinesc şi, de la anul, încep să se simtă efectele perverse ale acestei creşteri economice de la noi, alimentată, cum spun specialiştii de la Bruxelles, doar de consum şi fără o bază reală în producţia proprie, alimentată de creşteri salariale cu mult peste potenţialul economic şi scăderi de taxe şi impozite? Care va fi reacţia electoratului? Va sancţiona actuala Coaliţie de guvernare? Foarte posibil. Şi, dacă da, înspre ce opţiuni electorale se va îndrepta?

Poate va veni vremea unei discuţii reale şi serioase despre ţara pe care o vrem. Poate, dar nu e obligatoriu. Oricum avem atâtea proiecte de ţară încât, la moment, orice lider politic gândeşte că va avea de unde să aleagă. Adică, cum ar veni, în funcţie de împrejurare, va şti pe unde să scoată cămaşa, după l-a învăţat de mic înţelepciunea românească, Şi, cine ştie, poate ăsta rămâne ultimul nostru proiect de ţară valabil. Şi de-aia ne merge cum ne merge de rămânem ca o imunoglobulină rătăcită într-o Europă ostilă.