Agricultura, posibil colac de salvare pentru România în viitoarea criză economică mondială

S-a spus de multe ori că agricultura României poate hrăni 80 de milioane de oameni. Criza provocată de coronavirus reprezintă o oportunitate pentru relansarea agriculturii româneşti. De multe produse se pot lipsi cetăţenii europeni, dar de mâncare nu se pot lipsi. România are avantaje certe pentru a acoperi o bună parte din necesarul de alimente din UE.

Este necesară o analiză serioasă, investiţii de stat, modificări de legislaţie pentru atragerea investiţiilor private româneşti şi străine astfel încât să exploatăm această oportunitate importantă.

Avantajele agriculturii din România

România are cel mai bun sol din Europa. 45% din populaţia României trăieşte în mediu rural, peste 30% lucrează în agricultură şi totuşi, contribuţia la PIB a acestui sector este de doar 8%! Adică o oportunitate imensă, având în vedere previziunile globale sumbre făcute de experţi în dezvoltare.

România are o suprafaţă agricolă de 14,8 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate. În anul 2013, agricultura a adus 18,5 miliarde de euro în economie, acesta fiind cel mai bun rezultat din istorie.

Avem o forţă de muncă semicalificată pentru munci agricole de 2-3 milioane de oameni, care se ocupă mai degrabă cu agricultură de subzistenţă, în timp ce şase milioane de hectare de teren agricol de cea mai bună calitate stau pârloagă. La cele 2-3 milioane se adaugă posibil un milion de români reveniţi din ţările UE, care îşi vor căuta loc de muncă, unii obişnuiţi cu munca agricolă modernă din UE.

Avem ieşire la Marea Neagră şi Dunărea ca axă de transport până în inima Europei. Cândva, România a fost grânarul Europei. Legarea autostrăzilor româneşti cu cele din Ungaria reprezintă alte rute de comunicare directă cu UE.

Fragmentarea terenului agricol este încă foarte mare. Nu se pot face exploataţii şi ferme profitabile pe câteva hectare. Câte ceva s-a încercat, renta viageră, pentru cei care îşi concesionează terenurile. Nimeni nu ştie ce efect a avut pentru că, specialitatea casei, nimeni nu se mai interesează de evoluţia unei măsuri luate cândva. Ce proiecte de asociere voluntară, cu legislaţia şi garanţia statului avem? N-am auzit.

Terenul agricol din România nu este afectat de îngrăşăminte chimice agresive, pentru că ţăranii şi fermierii noştri n-au avut resurse pentru accesarea unor astfel de îngrăşăminte. Comparativ cu terenurile din alte ţări din UE, ale noastre sunt încă „virgine”, ceea ce ne dă un avantaj cert în concurenţa cu alte state.

Ce ar trebui să facă guvernul României pentru relansarea agriculturii româneşti

Start-up natione în agricultură. Micii fermieri au nevoie de o infuzie de capital de tipul „start-up natione” practicat în anii trecuţi, cu fonduri nerambursabile. Este momentul de lansare rapidă a acestui tip de sprijin, care s-a dovedit extrem de util în alte zone de activitate.

Relansarea fabricilor de prelucrare a materiei prime. Nu statul trebuie să construiască astfel de fabrici, mai mici sau mai mari. Statul trebuie să ofere un cadru legislativ atractiv, împrumuturi şi ajutoare financiare substanţiale pentru investitorii, români sau străini, care se implică în astfel de activităţi. Există acum un program pentru sprijinirea-stimularea înfiinţării unităţilor de prelucrare a produselor agrare? În care să lucreze o parte din cele 3 milioane de oameni, apţi de muncă, în special femei? N-am auzit. Aceste unităţi ar genera valoare adăugată mare, una e să vinzi materie primă, alta produse prelucrate.

Avem nevoie de reţele de colectare şi valorificare a produselor agricole. Tot private, dar statul poate ajuta cu resursele materiale pe care le are şi care stau în paragină. Este vorba de fostele baze de colectare şi păstrare a produselor agricole, din IAS-uri si CAP-uri, care pot fi cedate investitorilor privaţi în condiţiile unor contracte clare şi ferme. Nu este normal ca tone din merele noastre de Voineşti să se strice prin livezi, iar în magazine să găsim mere din alte ţări. Ministerul Agriculturii trebuie să construiască o strategie, care să fie pusă în operă în cel mai scurt timp.

Fragmentarea terenului agricol este încă foarte mare. Nu se pot face exploataţii şi ferme profitabile pe câteva hectare. Statul trebuie să reia procesul de asociere voluntară, cu legislaţia şi garanţia statului. Ce s-a realizat până acum, ce se poate face în continuare. Operaţiunile de vânzare-cumpărare de terenuri agricole ar putea fi scutite de impozit, pe o perioada limitată de timp.

Proiecte pentru infrastructura rurală. Se promitea cândva asfaltarea a 10.000 de km în rural. Foarte bine că se investesc bani aici. Ce s-a ales din acest proiect? A murit pe hârtie, cum se întâmplă cel mai adesea în România? Merită să fie reluat? Dar de infrastructura informaţională, educaţională, de formare profesională, în sănătate, de comunicaţii, de utilităţi, există vreun program asumat şi finanţat de guvern? Dar reorganizare administrativă, prin comasare de comune mici şi fără resurse? Sunt tot atâtea zone în care statul actual, mai receptiv comparativ ce cel condus de PSD, trebuie să intervină cu proiecte viabile.

Fondurile europene. Este momentul să ne aplecăm cu atenţie asupra fondurilor europene destinate agriculturii, dar şi asupra ajutoarelor venite ca urmare a crizei coronavirusului. Trebuie susţinute la UE avantajele pe care le are agricultura românească, sunt necesare discuţii asupra creditării direct de la UE a investitorilor care doresc să investească în agricultura românească.

Sprijinirea investiţiilor din agricultură prin măsuri legislative şi avantaje fiscale. Statul poate genera rapid un pachet de măsuri legislative, prin care să stimuleze investiţiile în agricultură. Scutiri de impozite pentru o perioadă de timp, garantarea împrumuturilor de către stat, cedări de terenuri aflate acum în proprietatea statului. Există deja, mai ales în vestul ţării, ferme agricole mai mari sau mai mici, unele aflate în proprietatea unor investitori străini. Aceste ferme trebuie urgent susţinute cu măsuri de scutire de fiscalitate, pentru a fi un exemplu de succes şi pentru alte zone ale ţării.

Proiecte guvernamentale de infrastructură pentru irigaţii, mai degrabă folosind căderea gravitaţională. Astfel de investiţii nu pot fi susţinute de investitori privaţi, sunt prea costisitoare. Niciun privat nu va băga bani în asemenea proiecte de anvergură. Canalul Siret-Dunare a fost abandonat, dar trebuie reactivat. Avem lacuri la diferite altitudini, pot fi create şi altele, astfel încât apa să coboare singură spre terenurile mănoase din Bărăgan. Dacă se iniţiază astfel de proiecte, ele vor constitui un motiv de atragere a investiţiilor româneşti şi străine.

Campusuri şcolare în agricultură. Aceste campusuri s-ar putea transforma în centre de educaţie şi formare profesională, inclusiv pentru adulţi, pentru a nu obliga tinerii să plece la oraş, la liceu. Tehnologiile agricole nu mai sunt cele de acum 30 de ani, este necesar un efort susţinut de readucere la zi a cunoştinţelor şi abilităţilor tinerilor şi sătenilor. Este locul în care intervenţia statului nu poate fi înlocuită de alte iniţiative.

Sigur, nu toate aceste proiecte pot fi iniţiate şi susţinute imediat. Dar măcar să existe o strategie, un proiect de investiţii pe termen scurt, mediu şi lung, care să dea siguranţa investitorilor că vor avea de câştigat pe termen lung, inclusiv cu ajutorul statului român. Coronavirusul nu poate fi o piedică în dezvoltarea agriculturii, pentru că nu se pune problema unor „aglomeraţii” mari de oameni.