AFP remarcă apelul premierului Ponta care solicită politicului să nu facă presiuni asupra CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta, preşedinte PSD
Victor Ponta, preşedinte PSD

Premierul român Victor Ponta a solicitat marţi tuturor partidelor politice din România să se abţină să facă "orice fel de presiuni" asupra Curţii Constituţionale, înaintea deciziei acesteia cu privire la referendumul privind destituirea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, remarcă AFP.

Acest anunţ neobişnuit, notează AFP, a fost făcut în timp ce mai mulţi membri ai coaliţiei aflată la putere, printre care şi preşedintele interimar Crin Antonescu, au estimat că această instanţă trebuie să ţină cont de faptul că numărul românilor înscrişi pe listele electorale diferă de numărul real, şi Curtea Constituţională ar trebui să ţină cont de numărul provizoriu obţinut la ultimul recensământ. Acest lucru ar putea avea efectul matematic de a valida referendumul şi de a duce la destituirea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a lansat un apel la adresa tuturor formaţiunilor politice solicitându-le să se abţină de la toate declaraţiile publice care ar putea fi interpretate ca nişte tentative de a influenţa decizia Curţii, informează Agerpres.

Şeful executivului de la Bucureşti, mai semnalează AFP, a recunoscut luni, într-un interviu acordat pentru cinci organe de presă internaţionale, printre care şi agenţia franceză de presă, că "pragul de 50% nu a fost atins şi că, în consecinţă, Traian Băsescu va reveni la biroul de preşedinte".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite