Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei: „Eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Deputatul PNL Adriana Săftoiu s-a contrazis cu Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, joi seară, la o emisiune de la Antena 3, legat de cazul Alexandrei, victima criminalului de la Caracal care a luat-o în maşina sa, la ocazie.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat, pe parcursul emisiunii de la Antena 3, că Alexandra nu ar fi trebuit să se urce într-o maşină de ocazie, susţinând că pe „vremea ei“ fetiţele erau educate de către părinţi să se nu urce cu străinii în maşină şi că atunci când purtau cheia la gât, copiii erau învăţaţi în cadrul familiei şi al  şcolii să fie mult mai responsabili. "Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină", a declarat ministrul Educaţiei.

Declaraţii controversate ale ministrului Educaţiei au stârnit o reacţie fermă din partea deputatei PNL Adriana Săftoiu, invitată, de asemenea, în emisiune.

"Eu nu ştiu la ce vreme din perioada comunistă s-a referit doamna Andronescu, însă pe vremea mea, adică prin anii '87- '89, eu obişnuiam să merg cu autostopul. Să nu idealizăm perioada comunistă. Şi adulţii fac autostopul", a declarat Adriana Săftoiu, pentru Adevărul.

„Dacă nu ar fi existat doar două curse, la ora 7.00, respectiv, la ora 17.00. Alexandra nu ar fi fost nevoită să ia o ocazie ca să ajungă la timp în oraş. Alexandra nu a greşit că a luat o ocazie. E vina noastră că, la sate, nu asigurăm, la intervale mai dese, mijloace de transport. Doamna Andronescu însă susţinea sus şi tare ideea ei", a punctat Adriana Săftoiu, pentru Adevărul.

Cât despre agresorul Alexandrei, Adriana Săftoiu susţine că „acel monstru nu e singur şi cineva încearcă să ne convingă că e singur”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite