Adriana Săftoiu o atacă pe Ecaterina Andronescu: „S-a amuzat pe seama fraierilor care o aşteptau la comisie“

Adriana Săftoiu o atacă pe Ecaterina
Andronescu: „S-a amuzat pe seama fraierilor care o aşteptau la comisie“

Adriana Săftoiu, la Adevărul Live FOTO Marian Iliescu

Adriana Săftoiu afirmă că România a devenit o „republică guvernamentală“, în care Parlamentul „se face preş la orice comandă a guvernului“. Deputatul PNL a reacţionat după ce ministrul Ecaterina Andronescu nu mai venit la o audiere în faţa unei comisii parlamentare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adriana Săftoiu scrie pe pagina sa de Facebook că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a dat astăzi „cel mai bun exemplu despre «cum nu mă interesează ce vrea o comisie parlamentar㻓. Ministrul a confirmat prezenţa la audiere, dar cu trei minute înainte de începerea ei a anunţat că nu mai vine în faţa deputaţilor.

„Mi s-a confirmat demult că România e republică guvernamentală, nicidecum parlamentară. Asta nu împiedică parlamentarii să se plângă de faptul că nu sunt văzuţi ca puterea care reprezintă voinţa poporului.

Puterea parlamentară se comportă mereu după cum doreşte Guvernul şi se face preş la orice comandă a guvernului, altfel numit de Parlament. Comisiile parlamentare se dovedesc o butaforie. Se dau avize, se fac rapoarte, iar în plen e cum doreşte Guvernul.

Audierile în comisiile parlamentare ar putea să mai salveze onoarea parlamentară, dar ele nu sunt decât exerciţii exasperate ale opoziţiei. Dacă, în parlamentele ţărilor cu democraţii consolidate, audierile din comisiile parlamentare sunt un exerciţiu fundamental, unde cei audiaţi transpiră pentru ceea ce urmează să se întâmple, în parlamentul român audierile sunt sfidate de membri ai Guvernului fără nicio remuşcare. Iar din când în când dispar şi parlamentarii puterii, ca să nu supere Guvernul.

Ministrul Andronescu a dat astăzi cel mai bun exemplu despre “cum nu mă interesează ce vrea o comisie parlamentară”. Să anunţi cu trei minute inainte de a începe audierea că nu ajungi fiindcă ai o întâlnire cu un ambasador (după ce înainte cu o oră era confirmată prezenţa) arată exact raportul de forţă dintre Parlament şi Guvern. Nici măcar nu s-a ostenit să găsească o scuză mai puţin sfidătoare.

Presupun că s-a amuzat bine doamna Andronescu pe seama fraierilor care o aşteptau la comisie să se lămurească despre subiectul elevilor cu CES.

Ce s-ar fi întâmplat în ţările cu democraţie parlamentară faţă de un asemenea comportament? Detalii care nu ne privesc. Trăiască republica guvernamentală!“, scrie Adriana Săftoiu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările