Adrian Năstase şi Dumitru Prunariu, prezenţi în Rusia cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmonautul Dumitru Prunariu, fost ambasador al României în Rusia, şi fostul premier Adrian Năstase s-au aflat, vineri, la Moscova, alături de fostul ambasador al Rusiei la Bucureşti, Oleg Sergheevici Malghinov,  la conferinţa "Vecinătate şi bună vecinătate în relaţiile internaţionale. O specială privire asupra relaţiilor româno-ruse". Duminică sunt alegeri prezidenţiale în Rusia, iar Puţin va câştiga cel de-al patrulea mandat.

Printre participanţii la conferinţă s-au mai numărat generalul Mihai Ionescu, director al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, M.Ap.N, ambasadorul Vasile Soare şi personal din Ambasada României la Moscova. 

De altfel, fotografiile postate de Dumitru Prunariu pe Facebook au fost făcute în sediul Ambasadei Române de la Moscova, salonul mare. 

Conferinţa a fost organizat de Fundaţia Gorchakov şi Fundaţia Europeană Titulescu, condusă de Adrian Năstase. 

Europarlamentarul Cristian Preda a reacţionat pe Facebook: „Directorul unui institut din Ministerul Apărării şi diplomaţi ai ambasadei României la Moscova l-au însoţit pe fostul premier Năstase, condamnat de două ori pentru corupţie, la o întâlnire cu oficiali ruşi. Solicit o explicaţie miniştrilor Meleşcanu şi Fifor: e Adrian Năstase emisarul lor în Rusia lui Putin? Cu ce mandat?“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite