Adjunctul asistentului Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene: Administraţia Trump percepe Europa Centrală şi de Est ca o regiune vitală faţă de care ne simţim responsabili

Interviu cu Matthew Boyse (foto), adjunctul asistentului Secretarului de Stat american pentru afaceri europene şi euroasiatice, realizat de Ion M. Ioniţă şi Octavian Manea.

După anexarea Crimeei, peninsula a devenit o zonă intens militarizată de Rusia. Ce obiective urmăreşte Rusia prin militarizarea regiunii?

Rusia militarizează o regiune care nu a fost militarizată pentru o lungă perioadă de timp. Volumul de capabilităţi militare este cu mult mai mare decât era nevoie pentru apărarea zonei. Este o tendinţă îngrijorătoare nu doar pentru ucrainieni care sunt afectaţi imediat de acest lucru, dar şi pentru celelalte state litorale care văd o regiune mult mai militarizată decât era în urmă cu cinci ani.

Vedem cum Rusia câştiga tot mai multă influenţă asupra Mării Negre până în punctul în care începe să o controleze. Astăzi nu controlează  încă Marea Neagră pentru că Turcia rămâne încă un jucător major. Pe de altă parte, Marea Neagră nu mai este doar un spaţiu liber şi deschis cum era până recent. În acest continuum, Marea Neagră se îndreaptă tot mai mult în direcţia unui spaţiu maritim dominat de Rusia. Sigur putem dezbate în ce proporţie. Dar nu există nicio îndoială că Rusia exercită astăzi o influenţă mai mare asupra unei părţi a Mării Negre decât în urmă cu cinci ani. Şi acest lucru în sine reprezintă o schimbare geostrategică.

Este libertatea de navigaţie în pericol?

Am auzit povestiri de la români şi bulgari care spun că libertatea de navigaţie nu mai este ce a fost. Rutele tradiţionale se schimbă. Nu mai pot ajunge în locurile în care ajungeau înainte pentru că Rusia îşi revendică controlul asupra unui spaţiu pe care nu îl controla înainte şi care obişnuia să fie liber. Iar acest lucru afectează rute comerciale existente de decenii. Cu certitudine ce se întămplă în Marea Azov arată că libertatea de navigaţie este în pericol, cel puţin în acel perimetru.

În strategia NATO este o diferenţă de abordarea între zona Mării Baltice şi zona Mării Negre. În zona nordică se vorbeşte despre „enhanced forward presence”( prezenţă înaintată consolidată ) a trupelor NATO,  faţă de  „tailored forward presence” (prezenţă înaintată adaptată) , în Marea Neagră. Mai este actuală o asemenea distincţie?

Sunt voci care spun că acestă distincţie este demodată şi că întreaga postură trebuie uniformizată, omogenizată. Nu vreau să speculez, dar este posibil să ne îndreptăm în direcţia unei singure abordări pentru întregul flanc estic. Este o dezbatere pe care trebuie să o avem. Contextul Mării Negre s-a schimbat faţă de acum cinci ani. Personal cred că statele membre trebuie să vadă acest lucru şi să răspundă în consecinţă. Nu m-ar mira ca summitul NATO de la Londra să lucreze în această direcţie în scopul regularizării, al tratării întregului Flancul Estic în acelaşi mod.

Care este strategia Statelor Unite faţă de Europa Centrală şi de Est într-un moment dominat de revenirea competiţiei dintre marile puteri? Ce tip de priorităţi are SUA? Ce s-a schimbat sub administraţia Trump?

Strategia noastră este să avem cele mai bune relaţii posibile cu aliaţii NATO din regiune. Câteodată în administraţia precedentă a existat o anumită tensiune cu o parte dintre aliaţii NATO, din raţiuni pe care le cunoaşteţi. Administraţia curentă are o abordare diferită. Îi tratează pe aliaţi ca aliaţi. În administraţia precedentă, multe dintre statele din regiune s-au plâns de faptul că au fost neglijate. S-au plâns că nu am petrecut atât de mult timp cu ele cum obişnuiam. Actuala administraţie alocă mai mult timp regiunii pentru că este o percepută ca o zonă vitală, cu aliaţi importanţi faţă de care simţim o anumită responsabilitate  - v-am sprijinit în timpul tranziţiei, am avut un rol instrumental în prăbuşirea comunismului, în modul în care statele din regiune şi-au obţinut independenţa faţă de Uniunea Sovietică şi în transformarea în democraţii, parte din lumea occidentală. În acest context simţim o nevoie intrinsecă de a fi alături de voi. Secretarul de Stat Mike Pompeo spune că “we are back in the region”. Dintr-un anumit punct de vedere nu am plecat niciodată. A fost însă o problema legată de priorităţi diferite la capătul cărora ajungi să constaţi că nu ai mai fost în ţara X de un deceniu. Am încercat să reparăm acest lucru. Numărul interacţiunilor cu regiunea a crescut în mod semnificativ. La fel, nivelul de atenţie la nivel înalt a crescut în mod semnificativ. Că ne place sau nu, Rusia se uită la fostele sale colonii, la foştii sateliţi ca zone al căror viitor este din nou contestat, în care încearcă să inverseze opţiunea lor civilizaţională pentru lumea occidentală, să tulbere apele, să le separe de UE, să complice relaţia cu Uniunea Europeana prin sprijinul acordat partidelor şi liderilor cu poziţii extremiste. Credem în nevoia de a intra într-o competiţie pentru influenţă pozitivă şi vrem să contrabalansăm o parte dintre tendinţele pe care le observăm.

Politica diverselor state din regiune variază faţă de Rusia. Polonia practică un tip de politică, Ungaria alta. Mai putem să vorbim din această perspectivă de o regiune ca un întreg?

Există diferenţe între state. O relaţie specială cu Rusia există nu doar în Ungaria dar şi în Bulgaria, iar acelaşi lucru poate fi spus despre Germania, Franţa sau Italia. Este complicat. Cel puţin în cazul ţărilor care s-au aflat până recent sub dominaţia sovietică ne aşteptăm ca ele să aibă un altfel de apreciere de cum era sa fii sub control rusesc şi mai multă apreciere pentru libertatea lor.

În urmă cu câţiva ani, Washingtonul vedea corupţia drept o ameninţare pentru democraţiile din această parte a lumii. Corupţia devenea astfel o problemă de securitate. Mai vede Washingtonul lucrurile în această lumină?

Corupţia este un vector pentru influenţa malignă a Rusiei sau a Chinei. Nu este doar o problemă existentă în Europa Centrală. Cazurile recente de spălare de bani din statele baltice, Suedia sau Danemarca arată că ne confruntăm cu o problemă mult mai extinsă.

Anul acesta celebrăm 30 de ani de la prăbuşirea comunismului. Nu putem să nu observăm şi faptul că există provocări la adresa statului de drept în regiune. Ele se văd în România, iar tendinţe iliberale sunt peste tot în regiune. Ce provocări vedeţi din această perspectivă?

Provocările diferă de la o ţară la alta. Influenţa malignă a Rusiei este prezentă în majoritatea statelor. Şi asta nu o spunem noi, ci cei care trăiesc în regiune şi sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmpla în spaţiul informaţional.

Însă uneori ameninţările nu vin exclusiv din exterior, ci şi din interior. În pericol sunt elemente care ţin de moştenirea fundamentală a tranziţiei. Cum abordaţi astfel de ameninţări interne?

Tindem să abordăm aceste lucruri într-o manieră privată. Guvernele ştiu exact ceea ce gândim şi purtăm aceste discuţii în privat.

Cunoaşteţi Germania foarte bine. Ce perspective există pentru relaţia bilaterală după criticile profunde ale preşedintelui Donald Trump faţă de Germania şi faţă de Nord Stream 2? Se îndepărtează cele două state?

Germania şi Statele Unite sunt legate de atât de multe lucruri, legătura este atât de profundă, încât nu vreau să supraestimez efectele Nord Stream 2 asupra relaţiei bilaterale. Dar administraţia se află într-un  dezacord  real cu sprijinul din toată inima pe care Germania îl oferă gazoductului Nord Stream 2. Administraţia nu poate înţelege de ce Germania insistă să devină din ce în ce mai dependentă de gazul rusesc. Cu atât mai mult cu cât Rusia va inchide ruta de tranzit care străbate Ucraina.

Tocmai am celebrat 70 de ani de NATO. Însă trebuie să privim spre viitor. Cum vedeţi misiunea alianţei în viitor?

Administraţia se concentrează destul de mult pe împărţirea poverii ( burden sharing). Iar din această perspectivă România este un model. România înţelege că libertatea nu este pe gratis, că sarcinile trebuie împărţite cu noi şi cu alţii. România a investit sincer în propria apărare. Iar acest lucru este apreciat. Alte state sunt mereu dispuse să găsească scuze pentru lipsa de vointa şi incapacitatea de a-şi îndeplini propriile angajamente. Preşedintele Trump este foarte direct în această problemă şi a supărat multă lume în acest sens. El scoate în evidenţă o problemă dificilă, iar mulţi americani sunt de acord cu el că aliaţii trebuie să facă mai mult.

Influenţa pe care China a căpătat-o în ultimul timp în Europa dar şi în spaţiul CEE devine o preocupare tot mai profundă pentru Statele Unite. Acest accent s-a vazut în timpul turneului recent întreprins de Mike Pompeo, inclusiv prin mesajele transmise la Bratislava, Budapesta şi Varşovia. În acelaşi timp, UE începe să fie la fel de preocupată de ascensiunea continentala a Chinei. Ba chiar numeşte China drept “un rival sistemic”. Vedeţi o potenţială convergenţă între UE şi Statele Unite în avansarea de iniţiative de contrabalansare a influenţei chineze? Se încadrează Iniţiativa celor Trei Mari în acest framework?

UE foloseşte o formulă foarte interesantă: “China este un rival sistemic care promoveaza modele alternative de guvernare”. Este o schimbare semnificativă de discurs. Ne bucură faptul că Uniunea Europeană se îndreptă în direcţia noastră în ceea ce priveşte problema chineză. Perspectivele noastre sunt convergente, ceea ce este încurajator pentru că vrem să fim pe aceeaşi lungime de undă cu Europa. Ne place când perspectivele noastre se suprapun, chiar daca nu în întregime. Iar acesta este un exemplu în care perspectivele noastre se suprapun mai mult ca înainte. În acest sens este o evoluţie pozitivă. Interacţionăm extins cu Europa în ceea ce priveşte problematica chineză. Pe chestiunea 5G am purtat o discuţie destul de intensă pentru că există şi o dorinţă din partea statelor UE de a discuta pe acest subiect. Sperăm să avem un rezultat bun. Dacă se poate ajunge la o abordare comună, asta ne-ar fi de mare ajutor. Cât priveşte Iniţiativa celor Trei Mari aceasta are sens în sine, indiferent de China. Este un argument şi un concept convingător datorită modului în care Europa Centrală şi de Est s-a dezvoltat în perioada sovietică. China încearcă să-şi consolideze prezenţa în ţările din regiune, iar o parte dintre acestea ar dori mai degrabă ca investiţiile să vină din Europa. Noi vrem să sprijinăm aceste încercări de a îmbunătăţi infrastructura Nord-Sud în statele acoperite de Iniţiativa Celor Trei Mări.

Dar astfel de proiecte au nevoie de bani, de finanţare. Sunt mulţi cei care spun, chiar în guvernul României că relaţia bilaterală este excelentă dar este nevoie de o dimensiune economică mai profundă. Pe scurt de o prezenţă economică americană mai amplă aici.

Aş vrea să văd o prezenţă americană mai amplă aici. Aceasta există deja. Dar sunt anumite politici care atrag investiţiile. Credem că este important ca guvernul să facă mediul cât mai ospitalier cu putinţă pentru investitorii străini. Drept rezultat, România se va dezvolta şi va prospera mai mult. O parte dintre investitori scot în evidenţă dificultăţile existente în climatul investiţional, lucruri care fac dificilă prezenţa lor aici.

Cât de avansate sunt negocierile pentru o prezenţă militară americană permanentă, aşa numitul „ Fort Trump”, în Polonia?

Cred că noţiunea în sine de “Fort Trump” a fost folosită oarecum în glumă. Ne aflăm în cursul unor negocieri cu Polonia pentru a vedea cum să ne mărim prezenţa în regiune într-un mod care are sens din punct de vedere military, dar este în acelaşi timp şi pe placul polonezilor. Ei au anumite aşteptări, noi avem anumite aşteptari. Forturile sunt expresia unui model de secol XX. Sunt demodate. Modelul secolului XXI este diferit. Astăzi este necesar un alt model. 

Securitate energetică la Marea Neagră

O altă problemă legată de Marea Neagră este securitatea energetică. România a fost binecuvântată cu mari rezerve de energie, dar acestea rămân subdezvoltate. Aceste resurse au un mare potenţial pentru poporul român, pentru economia românească, pentru bugetul de stat şi ar putea contribui la securitatea energetică regională. Atâta timp cât resursele rămân neexploatate, românii şi sectorul de afaceri nu vor putea beneficia, guvernul nu poate genera venituri pentru a sprijini cheltuieli importante, iar ţările din regiune nu pot cumpăra gaze din România. Singurul beneficiar este Rusia.