VIDEO Turcescu, despre avere: Să ieşim din zodia ipocriziei. Suntem pe vremea chiaburilor? Au fost ani în care s-au câştigat foarte mulţi bani în presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Turcescu spune că a făcut bani muncind Foto: Eduard Enea
Robert Turcescu spune că a făcut bani muncind Foto: Eduard Enea

Candidatul PMP, Robert Turcescu, a explicat, la Adevărul Live, cum a reuşit să strângă o avere care îl plasează în topul candidaţilor la Primăria Capitalei. Turcescu susţine că a câştigat bani buni din presă, pe care i-a înmulţit pe bursă şi în imobiliare. Candidatul PMP ar vrea ca toţi oamenii publici, „jurnalişti, actori, cântăreţi“, indiferent dacă intră sau nu în politică, să-şi publice averile.

Adevărul: Cum aţi reuşit să ajungeţi în topul candidaţilor la Primăria Capitalei, dacă ne uităm la declaraţiile de avere?
Robert Turcescu: Aici suntem într-o stare de ipocrizie. Nu am a mă ruşina de nimic din declaraţia mea de avere, pentru că sunt bani pe care i-am făcut muncind exclusiv în mediul privat, şi n-aş vrea, chiar din partea colegilor mei jurnalişti, care ştiu bine cum stă situaţia în jurnalistică, să ne afundăm într-o stare de ipocrizie. Sunt jurnalişti care au câştigat nu de trei ori sau de zece ori mai bine decât Turcescu în ultimii 23 de ani, câţi am lucrat eu în presă. Eu n-am avut posibilitatea să deschid cârciumi, ca alţii. N-am avut afaceri imobiliare din vânzări de terenuri extraordinare, am făcut investiţiile pe care le puteam face menţinându-mi în acelaşi timp activităţile de jurnalism. Am investit în imobiliare. Dar au spus că Turcescu are trei apartamente. Am două garsoniere şi un apartament construite de Ceauşescu în anii 70, deci nu sunt nişte apartamente noi. Am făcut investiţii la bursă fără să folosesc inside information.

Adevărul: Aţi jucat singur pe bursă?
Robert Turcescu: Nu. Am angajat o firmă de brokeraj, iar istoria tranzacţiilor mele bursiere e, ca să spun aşa, bursa prostului. Am avut un coş de acţiuni prin 2005, apoi am mai cumpărat acţiuni la companii care mi se păreau mie că o să crească, dar am pierdut bani foarte mulţi la unele investiţii. Spre exemplu, OMV Petrom, când l-am luat, avea un preţ, iar azi e aproape la jumătate. Invetiţia bursieră nu e un joc de noroc. N-am nimic a-mi reproşa în legătură cu declaraţia de avere şi, poate după această campanie, ar trebuie să ajungem la situaţia în care oamenii publici: jurnalişti, actori, cântăreţi, chiar dacă nu candidează, să-şi publice declaraţia de avere.

Adevărul: S-a mai încercat.

Turcescu: Dar n-a vrut nimeni să o facă. Sunt oameni care au făcut bani onest în această ţară, dar care se feresc să intre în politică sau într-o funcţie public de teamă că vor fi trecuţi prin acest ciur şi dârmon prin care e trecut azi unul ca Turcescu. Dacă cineva a făcut bani cinstit, de ce n-ar putea să-i aibă? Suntem pe vremea chiaburilor? Sunt un om de dreapta, nu îmi este ruşine că am câştigat mai mulţi bani. Iar în presă au fost ani, s-o spunem cu tărie, în care s-a câştigat, mai ales în televiziune, foarte mulţi bani. Dar au fost ani în care s-a câştigat şi în presa scrisă foarte mulţi bani. Iar oameni care au deţinut poziţii de conducere, cum a fost cazul meu - redactor şef, director editorial, realizator al celui mai de succes talk-show de televiziune- da, au câştigat bani, pe contract. Am cerut şi eu de la ANAF toate taxele şi impozitele pe care le-am plătit de-a lungul timpului la stat şi m-a luat durerea de cap când am văzut câţi bani am dat acestui stat, care astăzi, pentru că n-am fost angajat în perioada în care soţia mea a rămas gravidă, statul român nu-mi dă, nici mie, nici soţiei mele, decât alocaţia de 80 de lei. În rest, nu primesc un leu de la stat pentru a-mi creşte copilul care are 9 luni. Deci propun să ieşim din zodia ipocriziei. E prea multă ipocrizie, inclusiv în presă.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite