Cât de mult afectează scandalul din PSD imaginea României? Ioan Talpeş, fost director al SIE: Suntem priviţi ca sălbatici la Bruxelles. Avem o imagine catastrofală

Implicaţiile externe ale războiului politic din PSD

Fostul director al SIE, Ioan Talpeş, a susţinut, într-o emisiune specială Adevărul Live, că războiul politic intern afectează extrem de grav imaginea României peste hotare. „Eu sunt un om care mai umblu şi pe la Bruxelles. Lumea aceea are o imagine catastrofală despre noi“, a spus Talpeş.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adevărul: Domnule general, doamna Firea a pomenit de o discuţie cu Corina Creţu, comisarul europeanm român, care atrăgea atenţia că la Bruxelles e mare îngrijorare cu privire la România. În schimb, mai mulţi lideri PSD au lansat atacuri dure la adresa Germaniei. E întâmplător?

Talpeş: Nu cred că e ceva special. Noi ne-am aflat într-o continuă negare a celuilalt. Nu mai spun de acel protest al partidului SRL.

USR.

Aşa, USR, acel protest cu batiste. Noi nu ştim despre ce e vorba în lumea în care vrem să intrăm. Cum vrei să te privească cei din afară? Impredictibil. Suntem priviţi ca sălbatici. Am văzut şi abordări de tipul: „neamţul ăla“. Când s-a format Sibiul, nu exista nicio formulă statală românească. 

„Agenturile“ sunt de vină din nou?

Noi nu am înţeles unde suntem. Este impardonabil să nu-ţi aperi drepturile tale. Există cei care au câştigat, au peste 45% din voturi. 

Adică PSD. 

Ce ştiu ei despre perceperea externă, internaţională, despre perceperea comună a partenerilor din UE despre noi. Eu sunt un om care mai umblu şi pe la Bruxelles. Lumea aceea are o imagine catastrofică despre noi. 90% din acea imagine e transmisă de oamenii noştri. Am fost implicat în negocierile pentru NATO. Dacă nu ne ocupam direct ca să atregem nişte oameni, să le explicăm de ce suntem diferiţi, nu unde ne-au situat ei în anii 90, acel aranjament global. La Bruxelles se transmite numai reacţia forţei. În Franţa, dacă facui un protest, închiriezi un spaţiu: 200 de m2, între anumite ore. Nici nu le trece prin cap să treacă peste linia respectivă. Însă noi nu suntem stat. Trebuie să înţelegem să respectăm statul. 

Dar statul român e atacat de principalii actori politici. Liviu Dragnea atacă serviciile de informaţii. 

Este inacceptabil. Această demantelare între stat şi societate a încpeut în anii 90, când generalul Chiţac a trebuit neapărat să fie condamnat pentru că dăduse la Timişoara cu gaze lacrimogene. 

Au fost şi morţi. 

Au fost şi morţi, dar ce căutau ei acolo? Şi-au asumat nişte riscuri. 

Asta înseamnă revoluţia. 
Da, dar aţi văzut ca după vreo Revoluţie să fie cineva judecat? După Revoluţie, domnul Coposu a cerut să reluăm viaţa politică de dinainte de 1945. Nici în Polonia, nici în Bulgaria nu a mai vrut nimeni să refacă momentul de dinainte de 1945. Ce să se creadă despre statul acesta, când în străinătate se difuzează doar imagini cu Jandarmeria care măcelăreşte lumea. PSD nu a avut niciodată o presă internaţională favorabilă. Nu existăm în străinătate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: