Sorin Cîmpeanu răspunde acuzaţiilor de traseism din partea lui Cioloş: Afirmi că Liviu Dragnea îţi este amic şi că este de încredere, după care fondezi PLUS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a răspuns joi, la Adevărul Live, la atacul partenerului din coaliţia de guvernare, Dacian Cioloş, precizând că „atacul nu l-am înţeles deloc”. Ministrul a mai vorbit despre soluţiile pentru rezolvarea problemei plagiatelor, redeschiderea şcolilor, dar şi despre reforma în educaţie.

Adevărul: Ieri, când s-a învestit guvernul, au apărut primele atacuri la adresa dvs. A fost un atac din partea lui Dacian Cioloş care spunea că este nefericită nominalizarea dvs la minister, dar a fost şi un atac din partea lui Tudor Chirilă, un idol al elevilor. Ce i-aţi răspunde acestuia din urmă?
M-aş bucura să putem regla ce e de reglat, ştiind că nu prea sunt îngeraş. La scurt timp după ce te naşi începi să faci lucruri. Mai mult sau mai puţin bune. Sistemul educaţiei cuprinde peste 3 milioane de elevi, sute de mii de cadre didactice. Fiecare dintre noi avem copii care sunt elevi sau studenţi. E cel mai mare sistem public din orice ţară. A plătit cele mai mari costuri în această pandemie. În educaţie avem o serie de urgenţe care ţin de modul în care vom reuşi să deschidem şcolile cât mai repede posibil. Am prioritizat deja grădiniţele şi învăţământul primar. Trebuie să ţinem cont şi de evoluţia virusului, trebuie să vedem cum acţionează alte state. Ele ar trebui redeschise după calendar de pe 11 ianuarie. O altă urgenţă este construcţia bugetului. Perioada mea ca ministru va fi cu mandatul pe masă. În fiecare zi. În educaţie îţi trebuie resurse financiare cu care să poţi să atragi şi să motivezi resursa umană. Ai nevoie de resurse pentru ifrastructură, pentur acces la internet. Peste urgenţe trebuie să răspundem unor probleme precum noii curricule la liceu. Avem şi problemele cronice. N-am auzit nicio situaţie în care să fie reforme de succes pe timpul unei pandemii. Cu toate astea, va trebui să facem o reformă pe timp de pandemie. Am renunţat la poziţii confortabile, comode, pentru o poziţie la ministerul Educaţiei.

Aţi spus că prioritatea principală va fi deschiderea şcolilor, alături de buget. Aţi mai spus că în decizia de redeschidere a şcolilor vă veţi consulta cu cei care gestionează pandemia. La ministerul Sănătăţii ministru este Vlad Voiculescu, care e şi membru în partidului Cioloş, care tocmai v-a atacat. Cum vă înţelegeţi cu Vlad Voiculescu?
Atacul nu l-am înţeles deloc. E ceva de genul că a pus pe cineva care nu ştie să gătească pentru că nu poate conduce maşina. Poate nu ştiu să gătesc, dar ştiu să conduc maşina. N-am înţeles sensul acestui atac. Acest guvern va funcţiona. Această colaborare între ministerul Educaţiei şi cel al Sănătăţii va exista. Nu există îndoială. N-am înţeles atacurile pentru că se amestecă una cu alte. 30 de ani de carieră profesională, nu se amestecă una cu alta. În 2016, când Dacian Cioloş era premier, eu nu eram membru niciunui partid politic. Prima oară am intrat în ALDE, partid pe care l-am părăsit pentru a începe o construcţie nouă. Am dorit un partid de centru-dreapta. Au fost o serie de neînţelegeri.

Victor Ponta voia de centru-stânga.
Tocmai. A fost o divergenţă de opinie care s-a finalizat cu excluderea mea din partid. După un anumit timp m-am înscris în PNL pentru că am crezut că se face ceva pentru educaţie. 

Veţi susţine o iniţiativă legislativă pentru interzicerea traseismului politic?
Categoric da. Atâta vreme cât putem promova această iniţiativă, cred că este benefică. E şi un punct asumat în coaliţia de guvernare. Atunci când eşti imaculat, poate e de înţeles să faci aceste acuze. Însă când în anii 90 ai fost în conducerea PUNR, după care ai fost ministru într-un guvern minoritar PNL, după care ai fost susţinut de PDL. Te întorci într-un guvern tehnocrat susţinut de PSD. Afirmi că Liviu Dragnea îţi este amic şi că este de încredere, după care fondezi PLUS. Putem să le numărăm? E bine să judecăm lucrurile. Dar trec peste lucrurile astea. Avem problemele cronice din educaţie. Peste asta se suprapun problemele sanitare şi economice. 

Vreau să lămurim şi acea problemă a plagiatelor. Aţi fost acuzat că nu aţi vrut să rezovlaţi problema plagiatelor. Cum o veţi rezolva din funcţia de ministru?
Toleranţă zero faţă de cazurile probate şi dovedite de plagiat. Nu poate fi altfel. Când am spus orice, înseamnă orice, al oricui. În programul coaliţiei de guvernare găsiţi un registru naţional unic integrat al diplomelor şi actelor de studiu, care să cuprindă toate diplomele de BAC, pentru că avem multe probleme şi acolo, diplomele de licenţă, masterat şi doctorat. Deja se introduc tezele de doctorat într-o platformă. Pe lângă ele am propus să introducem şi lucrările de licenţă şi masterat, astfel încât toate să se regăsească într-o platformă care să reunească toate cele patru sisteme de educaţie. 

Veţi folosi acele programe de detectare a plagiatelor?
Cu siguranţă da. Sunt agreate cinci softuri de detectare a similitudinilor. Cred că cel ami bine ar fi să ai cel mai bun şi cel mai exigent soft. Să nu ai situaţii în care primul soft să spună că e plagiat, iar al doilea să spună că nu ai plagiat şi să poţi introduce lucrarea.

Deci garantaţi că rezolvaţi această problemă?
Cu mandatul pe masă.

Ce înseamnă reformă în educaţie? 
În primul rând avem un proiecte de ţară. Singurul proiect de viziune aflat în derulare, România educată. Cu toţii trebuie să recunoaştem că a beneficiat de cea mai largă consultare publică. E un proiect absolut necesar, care trebuie menţinut. E un proiect de viziune, nu e o sumă de acte normative. Implementare e de datoria executivului, cu sprijinul legislativului. Rezultatele în educaţie nu se pot obţine pe termen scurt. Ele sunt vizibile pe termen mediu şi lung. Niciodată nu se văd rezultatele în 1-2 ani. Dar trebuie început de undeva. Noi de mult timp spunem că începem dar nu începem. Cei care suferă sunt tocmai elevii şi cadrele didactice, care riscă să fie din ce în ce mai demotivate. Sunt actuale discuţiile despre joburile viitorului, dar meseria de cadru didactic nu va dispărea. 

Dvs sunteţi mulţumit de felul în care s-a desfăşurat şcoala online până acum?
Categoric nu. Cum să fii mulţumit? A fost soluţia de compromis. Am ales răul cel mai mic. Examenele naţionale trebuiau susţinute. Era dramatic să faci milioane de tineri să piardă un an din viaţă. Tinerii trebuiau să susţină examenele de BAC. S-a făcut bine, însă cu costuri.  Îmi place să cred că am ajuns ministru nu pentru competenţele politice, sunt prea nou în politică, şi pentru competenţele în educaţie.

Ce facem cu profesoriic are nu s-au adaptat învăţământului online?
Doar habarniştii pot suprapune noţiunea de învăţământ de la distanţă cu cea online. Au dreptate profesorii care reclamă predarea online. De la începutul pandemiei am achiziţionat un laptop pentru cadrele didactice. Asta nu s-a întâmplat în toate şcolile şi universităţile din România. Piedicile de infrastructură sunt un alt aspect. Nu mai vorbesc de zonele unde ai fi avut infrastructură, dar nu ai acces la Internet.

Se va umbla la programă? Se discută de ani de zile de lucrul ăsta.
Vorbea, în 2015 schimbarea programei la clasa a 5-a şi clasa a 9-a. Apoi a 6 şi a zecea, şi aşa mai departe. Nu s-a făcut aşa. În toamna anului 2021 vom avea programă nouă în prima clasă de liceu. La ora la care vorbim, fără să fie nimeni de vină nu avem un cadru aprobat. Ele vor trebui să fie analizate urgent. Legea te obligă să le ţii 30 de zile în consultare publică. În luna februarie, după ce ai agreat disciplinele şi numărul de ore, te apuci să construieşti conţinutul. Ăsta e un proces care iar durează. După aceea organizezi licitaţia pentru manuale. Apoi viteza cu care se desfăşoară licitaţiile. Aritmetica ne scoate din graficul anului şcolar 2021 - 2022. Adică voi face tot posibilul şi ministerul va face tot posibilul. Dar matematic, eu nu văd cum vor fi manuale în 2021. Am vrut să vă spun asta de la început.

Vorbim de manuale schimbate.
Manuale noi. Când ai un curriculum nou, ai nevoie de manuale noi. Vom avea o programă nouă, garantez că vom avea.

După ce vor învăţa elevii de clasa a IX-a?
Nu-i aşa că e o întrebare grea? Am acceptat mandatul ştiind că nu pot răspunde la această întrebare.

Elevii care vor avea examene în vară ar trebui să se aştepte la modificări în felul de desfăşurare al examenelor?
Predictibilitatea e importantă. Nu poţi anunţa elevii cu o lună înainte că trebuie să se pregătească pentru altceva. Categoric ne dorim cu toţii ca examenele să se desfăşoare aşa cum au fost programate. Există şi posibilitatea mică ca această pandemie să fie mai rea decât ne dorim cu toţii şi să impunem o schimbare a modului de organizare. Dar aş vrea să vă asigur că ministerul Educaţiei va face tot ce ţine de minister pentru a asigura predictibilitatea examenelor naţionale.

Deci nu vor exista surprize.
Nu voi susţine o schimbare a modului de derulare a examenelor.

Singura problemă apărută la examenele de anul acesat a fost legată de acea decizie de a-i interzice pe cei carea aveau temperatura uşor peste cea admisă. Cum veţi rezolva această problemă?
A fost o decizie contestată, dar a fost o situaţie cu care nu s-a mai confruntat nimeni. Când s-a dsicutat această decizie a fost o gândire pentru protejarea elevilor şi a cadrelor didactice. Asta generează frustrări pentru cei care s-au regăsit în acea situaţie. La începutul acestei pandemii eram speriaţi de necunoscut. Acum însă începem să fim speriaţi în cunoştinţă de cauză. Căutăm să vedem ce măsuri se adoptă în alte state. Fiecare ţară are specificul ei, nimeni nu poate garanta că aceleaşi soluţii merg în toate ţările.

Ne apropiem de final.
Nici nu am apucat să vorbim de reformă. În România educată avem axe care privesc cariera didactică, avem axe care privesc învăţământul profesional, cea mai bună formă de organizare al lui, învăţământul dual. Avem importanţa unor rute care să fie flexibile, deschise şi complete. Avem Bacalaureatul diferenţiat, avem problema infrastructurii şcolilor, avem probleme de echitate, avem problema rezutatelor dezastruoase de la testele PISA, avem problema titularizării cadrelor didactice, avem problema burselor. Dacă nu va exista o creştere cât de mică în bugetul educaţiei, îmi dau demisia. Va însemna că nu mi-am îndeplinit obiectivul, iar atunci când nu ţi-ai îndeplinit obiectivul leşi pe altcineva mai competent.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite