Vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu: Vom încerca să formăm o majoritate în jurul lui Iohannis ca premier

Liberalul Mihai Voicu şi jurnalista Ioana Lupea, despre lupta PNL pentru euroalegeri 

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a vorbit, miercuri, la Adevărul Live, despre opţiunile PNL în Opoziţie şi a subliniat, răspunzând unei întrebări, că formaţiunea sa exclude o colaborare cu preşedintele Traian Băsescu. În schimb, el a arătat că liberalii ar putea miza pe Klaus Iohannis în calitate de viitor şef al Executivului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Voicu a mai vorbit despre planurile Partidului Naţional Liberal, în perspectiva campaniei electorale pentru euroalegeri, dar şi despre şansele liderului liberal Crin Antonescu de a câştiga votul cetăţenilor, la alegerile prezidenţiale. În opinia lui Voicu, PNL va trece fără probleme pragul de 20% la europarlamentare, iar viitorul preşedinte al României va fi, fără îndoială, un reprezentant al dreptei.

Principalele declaraţii ale vicepreşedintelui PNL:

Despre alegerile europarlamentare:

Alegătorii îşi formează opinia de vot în funcţie de temele care îi preocupă. De foarte multe ori, în timpul campaniilor electorale, se aduc în discuţie şi contează diverse alte teme, cele de interes local.  În cea mai mare măsură, sunt temele economice. Fără îndoială, de acestea depind foarte multe lucruri în această ţară. Vom încerca să subliniem rolul parlamentarilor europeni în viaţa de zi cu zi, pentru că, spre exemplu, teme de dezvoltare locală sunt şi pot fi legate de o bună prestaţie, inclusiv a parlamentarilor europeni.

Despre poziţionarea PNL :

Orice partid politic are dreptul, poate chiar şi datoria, să susţină, să gândească, să popularizeze un proiect politic care să nu depindă de doi actori politici. Tema e falsă, pentru că nu în puţine rânduri a existat o strânsă colaborare între Victor Ponta şi Traian Băsescu. Dacă prin Traian Băsescu se înţelege o persoană, tema este inutilă. În niciun caz nu este de acceptat acest tip de poziţie: cine nu e cu Ponta şi PSD, automat este cu Băsescu.

PNL este ferm poziţionat pe nişte teme economice de actualitate, despre care am vorbit şi vom mai vorbi, pe care nici Victor Ponta, nici Traian Băsescu nu au o reacţie în acest moment. Am ieşit, printre altele, de la guvernare, pentru că exista o întârziere în a decide asupra a două chestiuni: reducerea CAS şi scutirea de impozit a profitului reinvestit. În continuare există o ezitare în a fixa o dată. Rămâne valabilă decizia noastră de a depune o moţiune de cenzură, dacă nu se fixează o dată. Alte partide polemizează pe tema accizei, subiect pe care avem o lipsă de consecvenţă.

Ştim cu toţii că bugetul este unul şi o taxă cu dedicaţie nu e posibilă. Însă era vorba de o problemă de voinţă politică. O socoteală simplă, cu planificare până la sfârşitul anului, ar fi putut fi pusă pe o coală de hârtie: colectăm atâţia bani şi îi folosim pentru următorii kilometri de autostradă. Riscăm ca aceşti bani să fie folosiţi pentru orice altceva în afară de asta.

Despre finanţarea campaniilor electorale:

Întotdeauna există un risc ca, în anii electorali, pârghiile economice să fie folosite pentru scopuri electorale. Lucrurile astea se întâmplă. Sunt folosite deja pârghii de presiune asupra primarilor Opoziţiei, sub ameninţarea nefinanţării unor proiecte de interes local. FMI sigur că atrage atenţia asupra acestor riscuri. Întotdeauna există acest risc şi mereu ni s-a atras atenţia. Sigur, într-un context în care criza economică nu a dispărut, efectele acesteia se resimt, măcar şi dintr-o chestiune de imagine, un acord care să nu includă împrumuturi este încă util. Contează, dacă avem împrumuturi, la ce dobânzi facem aceste împrumuturi.

Cât de mult intervin, depinde şi de abilitatea de negociere a Guvernului. O poziţie pe care stânga de regulă o are, confortabilă, dar neproductivă, este creşterea taxelor. În loc de măsuri proactive de stimulare a mediului economic se aplică o taxă, acciza, şi se pune problema că e o nenorocire. Se pot găsi şi alte metode.

Despre presiunile exercitate asupra primarilor, în perspectiva campaniei electorale:

Până în acest moment, reacţia colegilor din teritoriu, pentru că cei mai mulţi sunt oameni cu experienţă, este una fermă. Colegii de la Vâlcea au avut un protest în care au demonstrat că este de două ori mai confortabil să fii cetăţean într-o localitate condusă de un primar PSD. Au decis nu să cedeze, ci să facă un protest pe acest subiect.

Nu cred că electoratul poate fi transferat dintr-un buzunar în altul. E greu să explici unor alegători PNL că, de mâine, trebuie să voteze PSD. Nu cred că ţine.

Despre posibila refacere a USL:

Cu siguranţă, nu este posibil. Diferenţele sunt mari şi de netrecut. PNL ia deciziile prin nişte mecanisme democratice. Faptul că se va întoarce cineva depinde de voinţa membrilor de partid. Atmosfera este mult nefavorabilă faţă de gestul de neînţeles făcut de Călin Popescu Tăriceanu.

Vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu FOTO David Muntean

Despre decizia lui Călin Popescu Tăriceanu de a demisiona din PNL:

Într-un moment important pentru PNL, să te predai la PSD e de neînţeles nu doar pentru mine, ci pentru imensa majoritate a membrilor PNL. Nu cred că PSD va merge în alegerile prezidenţiale altfel decât cu un pesedist. Ar trebui să fie Ponta, dacă e un preşedinte de partid adevărat.

Despre posibilitatea ca Traian Băsescu să fie premier:

Există o situaţie, dar care este atât de teoretică, încât mai degrabă avem şanse să cadă un meteorit decât să se întâmple, şi anume ca partidul său să obţină 50% plus unu la alegerile parlamentare. E o discuţie pentru 2016. În acest moment,partidul său are nişte parlamentari luaţi prin transfer de la PDL, dar e cale cam lungă.

Vom încerca să formăm o majoritate în jurul lui Klaus Iohannis ca premier.

Despre candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale:

Toată această campanie e făcută dintr-un motiv simplu, pentru că preşedintele PNL are şanse. Putem face un calcul simplu, bazat pe istoria electorală recentă. Există o şansă, şi anume faptul că, în opinia mea, PSD nu poate câştiga alegerile prezidenţiale. Nu există suficienţi alegători de stânga în România. Un candidat al PSD se va plasa în turul I pe primul loc, va intra în turul II, dar se va opri unde a rămas. Al doilea partid de necontestat este PNL, aşadar o finală aproape sigură este PSD-PNL. Este evident că un candidat care are şanse să câştige bătălia din toamnă este atacat.

Despre o posibilă alianţă cu PMP sau PDL:

Nu e necesară o înţelegere cu Traian Băsescu pentru a capacita la vot alegătorii care îl susţin pe Băsescu, în mod particular.

 Despre participarea la vot:

La alegerile europene, prezenţa scăzută se întâmplă în toate ţările europene. Cum poate fi crescută această prezenţă? Prin prezenţă mai bună în spaţiul public, e un fel de datorie faţă de cetăţeni. În ultimă instanţă, tot fiecare cetăţean decide dacă îl interesează subiectul sau nu.

Sunt cetăţeni selectivi în opţiunile lor.

La alegerile prezidenţiale se va trece de 50% prezenţă. Întotdeauna s-a trecut. E un moment important şi foarte mulţi îl percep ca atare. E o prezenţă  normală şi rezonabilă pentru orice sistem democratic.

Atât alegerile europene, cât şi cele prezidenţiale vor avea prezenţă în limitele de până acum. Cred chiar că la europene va fi prezenţă un pic mai mare ca în 2009. Fiecare partid are un obiectiv. Gradul de încredere în Parlament este, să zicem, de 15%. În schimb 50% din cetăţeni se duc să voteze acest Parlament. Se duc şi aleg dintre cei care sunt acolo şi, în general, aleg partidele mari. E un vot generat în situaţii economice mai precare, cum a fost în 2000 cu PRM. În 2008, niciun partid nu a mai trecut pragul.

 Citeşte şi:

Liberalii ameninţă cu o moţiune de cenzură, dacă Guvernul nu reduce CAS

Membrii PNL vor introduce o moţiune de cenzură dacă, până la data de 1 mai, Guvernul nu reduce contribuţiile de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale şi nu elimină impozitul pe profitul reinvestit.

Ponta: USL nu se va reface dacă domnul Antonescu va rămâne preşedintele PNL

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, la RTV, că speră în refacerea USL, dar că acest lucru nu se va întâmpla atâta timp cât Crin Antonescu va fi în fruntea PNL. Premierul a mai spus că va propune în şedinţa de Guvern ca şi ziua de 2 mai să fie nelucrătoare

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: