Titus Corlăţean cere consens politic pe timpul deţinerii preşedinţiei Consiliului UE: Avem nevoie de o perioadă de respiro şi partidele să tragă în aceeaşi direcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titus Corlăţen. FOTO Eduard Enea
Titus Corlăţen. FOTO Eduard Enea

Senatorul Titus Corlăţean, preşedinte al Comisiei pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii preşedinţiei Consiliului UE, a vorbit, la Adevărul Live, despre cât de pregătită e România pentru şefia rotativă şi marile dosare pe care trebuie să le gestioneze.

„Preşedinţia este în primul rând una politică, pentru că ea impune o viziune a unui stat membru şi a ansamblului statelor membre. Implică şi un efort de generare a consensului şi compromisului. Preşedinţia e un proiect european, dar şi un proiect de ţară. Ea va avea consecinţe pentru că statul va fi evaluat: cum a gestionat marile dosare europene, cum  şi-a promovat anumite interese specifice. România are nevoie de un sprijin politic cât mai larg, pentru asigurarea stabilităţii politice bipartizane, adică Putere şi Opoziţie“, a declarat Titus Corlăţean, la Adevărul Live. 

Mai mult, acesta a cerut partidelor din Parlament să ajungă la consens în perioada în care România are preşedinţia Consiliului UE. „Situaţia politică de la noi e destul de efervescentă şi cu foarte multe tensiuni şi contradicţii. Trebuie să existe o perioadă, şi nu folosesc termenul armistiţiu pentru că nu îmi place, de respiro şi mai multă înţelepciune politică. Lumea trebuie să tragă în aceeaşi direcţie“, a mai afirmat Corlăţean.  

Preşedintele Comisiei din Parlament care se ocupă de activităţile preluării preşedinţiei Consiliului UE a mai subliniat: „Eu am propus acum câteva luni, printr-un memorandum adresat celor două Birouri ale Parlamentului, adoptarea unui document, posibild eclaraţie a Parlamentului, în care să reunim prin vot susţinerea pentru profilul şi priorităţile preşedinţiei UE“. 

Urmăriţi emisiunea aici

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite