Adevărul Live, Miron Mitrea: Eticheta de corupţi ne-am creat-o singuri. Cel care are probleme să fie dat afară din partid. Nu puteam să fiu o excepţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miron Mitrea FOTO Marian Iliescu
Miron Mitrea FOTO Marian Iliescu

Deputatul PSD Miron Mitrea a declarat, marţi, la Adevărul Live, că anunţul privind ieşirea sa din politică se înscrie în logica deciziei PSD de a curăţa partidul de persoanele care au probleme cu legea, deşi nu se consideră vinovat de acuzaţiile care i se aduc.

Principalele declaraţii: 

Adevărul: Ce le-aţi spus colegilor în şedinţa de Comitet Executiv şi de ce vă retrageţi din politică?

Am spus nişte lucruri la care se gândea toată lumea. Am făcu o analiză a alegerilor din punctul meu de vedere. Luasem decizia să mă retrag din politică de ceva vreme şi sigur că era firesc să le-o spun colegilor mei. Anul acesta fac 20 de ani de când sunt în PSD. Nu poţi rămâne într-o funcţie în numele unui partid în momentul în care pleci din partid. Am intenţia să mă retrag din politică şi mă ocup de altceva. Sigur că îmi va fi greu să dau jos haina de politcian.

 Am vorbit şi despre cele două etichete. PSD-ului i s-au pus două etichete. Nu sunt etichete venite din neant şi cred că se făcea şi se face o confuzie. 

Sunt convins că eticheta de comunism nu are legătură cu doctrina comunistă. Ea reflectă nemulţumirea unei părţi importante din electorat referitoare la modul cum acţionăm ca politicieni. Dacă întrebăm zece oameni de ce cred că PSD este un partid comunist, vom primi zece răspunsuri diferite. E normal ca oamenii să pună etichete. Sunt convins că eticheta de comunism pusă PSD vine din nemulţumirea celor care nu vor să ne votează. O conducere atât de tânără nu poate fi comunistă. Eu nu am fost membru al Partidului Comunist.

Bunicul dvs.a suferit mult din pricina comuniştilor, chiar iau confiscat tot şi a făcut şi puşcărie. Cum, având trecutul ăsta, aţi ajuns în PSD?

Of. Dacă deciziile ar fi aşa de simple. Tatăl meu a fost nepotul unui lider important al ţărăniştilor. Primul meu contact a fost cu PNŢCD. Am avut or elaţie foartă strânsă cu dl Coposu. Acolo am vrut să mă duc. Eram lider de sindicat şi nu mă puteam duce în dreapta. Credeam în nişte valori ale stângii. Onest, am cunoscut prea bine pe cei care conduceau PNŢCD, dar nu comunicam cu unii din ei. în schimb cu o parte care erau la PDSR comunicam bine. Colegilor mei de sindicat li s-a părut normal să mă duc într-un partid de stânga.

Colegilor mei li s-a părut normal să mă duc într-un partid de stânga. Prezenţa lui Iliescu aducea o boare comunistă. Iliescu nu m-a simpatizat niciodată foarte tare şi nici eu nu l-am simpatizat foarte tare. 

Pe mine m-a invitat să intru în partid Adrian Năstase. Cel care m-a luat convins a fost Oliviu Gherman. a fost însă puţin cunoscut şi etichetat ca somnorosul din fruntea Senatului. A fost una dintre minţile cele mai valoroase din politică. Nu a avut însă energia să se impună. Dar îi port un respect deosebit. E adevărat, că mama mea, care e cetăţean german, nu a vrut să vină în ţară câţiva ani, după ce am intrat în PSD, fiind supărată. Am avut o relaţie corectă cu dl Iliescu şi o am şi acum. Nu am fost totdeauna de acord cu direcţia în care a adus partidul. Dar îl respect. A luat unele decizii corecte. Sper ca şi dânsul să mă fi respectat. Nu am avut o relaţie de prietenie. Când eram ministru era singurul interesat de părţile tehnice. Ca inginer m-am înţeles bine cu el. Eu m-am retras practic din PSD. A rămas formalitatea.

Ion Iliescu s-a opus ascensiunii dvs.

Cel mai des majoritatea a hotărât ca dl Iliescu. Au fost momente în care nu am fost de acord pe chestiuni importante. Nu am avut conflicte, ci schimbări de păreri în contradictoriu. Când Mircea Geoană a făcut afirmaţia referitoare la PRM a dus la pierderea unui număr important de votanţi. Atunci dl Iliescu nu m-a sprijinit. Mi-a spus că nu ştiu direcţia în care trebuie să meargă România. 

Eraţi foarte apropiat de Adrian Năstase.

El mi-a făcut propunerea şi am avut o relaţie foarte strânsă.

De la ce a pornit conflictul cu Năstase?

Eram un ministru pe o zonă importantă. Majoritatea colaborăriii cu Năstase a fost foarte bună. Am avut o relaţie personală destul de apropiată până am lucrat în acelaşi guvern. Eu sunt inginer şi am o problemă cu abordările bruşte. Am lucrat bine cu el ca prim-ministru. Am fost în contact cu mulţi prim-miniştri. Cred că a fost cel mai bun prim-ministru Adrian Năstase. Şi Văcăroiu a fost bun, dar a avut o perioadă grea. Năstase a ştiut să se concentreze pe lucrurrile importante şi a ştiut să ne lase în pace. Nu ne făcea treaba în minister.  Partidul condus de Năstase a făcut selecţia de miniştri. Problema de astăzi este instrumentul de selecţie. Tu ca partid, ca prim-ministru, ai selectat nişte oameni şi nu te poţi plânge apoi că nu a dat rezultate. Sistemul de selecţie este cel care promovează oameni. Năstase a avut un merit pentru că el a selectat oamenii.

Înainte un ministru nu trebuia să treacă pe la partid ca să ceară voie să numească un şef de deconcentrate. Năstase mă controla pe fonduri europene. Săptămânal mă critica pe fondurile de la SAPARD, deşi atrăgeam 85%. Eram cel mai bun.

Adrian Năstase nu a reuşit să ajungă preşedintele România, ci primul premier care a făcut închisoare...

Noi am pierdut trei rânduri de alegeri identic. Nu am învăţat nimic. Am prezentat o imagine de suficienţă, am dat impresia că nu ne interesează ce gândeşte lumea şi că noi ştim tot, într-o perioadă în care transparenţa devine obligatorie. Ne găsim într-un moment de schimbare socială odată cu dezvoltarea unei noi unelte: tehnologia informaţiei. Societatea se bazează pe transparenţă, participare la decizii. Tinerii din ziua de azi vor să aibă un punct de vedere. Şi e în regulă. Asta e noua societate în care trăim. E mai important să te consulţi cu ei decât să dai dreptate fiecăruia. Nu am arătat capacitatea de a înţelege acest lucru.

Acum a câştigat alegerile noul ACL. Nu, nu le-a câştigat. A câştigat un om mult mai conectat la noua societate. Tânăr este cel care foloseşte mai bine noile instrumente. PSD nu reuşeşte să vorbească cu societatea înformaţională.

De ce a pierdut Năstase în 2004?

Există o parte din electorat pe care nu-l poţi măsura. Noi ne refeream la electoratul tăcut care nu ştia să comunice. Politica nu a rămas în rând cu aceşti oameni. Noul PNL nu e mai breaz decât PSD. Au avut un candidat extrem de bine ales, care înţelege această societate. Eu am cinci copii cărora le dau libertate.

A fost condusă greşit campania? Eu cred că înainte de campanie s-a greşit. În campanie am muncit foarte mult. Am încercat să le spun că e importantă munca fizică, dar este un suport. Alegerile din ziua de azi nu se mai câştigă cu piciorul, ci cu capul.  

Auzeam lideri locali care spuneau că trebuie să-şi facă pagini de Facebook pentru că de asta au pierdut alegerile. Îmi povestea dl Ghiţă cum a avut o reţea impresionantă de tineri în toată ţara şi cum a lucrat cu ei la campania lui Victor Ponta.  Dar Ponta a pierdut pe facebook. Ce au făcut tinerii lui Sebastian Ghiţă?

Nu ştiu ce structură a avut Sebi Ghiţă. Am vorbit cu politiceni care spuneau că Internetul trebuie folosit ca un instrument care trebuie manipulat. Am auzit oameni vorbind că nu am fost prezenţi pe Facebook. Nu asta  eproblema. Acolo e tot "piciorul". Noua societate informaţională înseamnă să intri pe Facebook. "Capul" este să înţelegi care sunt aşteptările  şi să încerci să înţelegi.

Corupţia a atârnat ca o piatră de moară...

Înainte, modul cum se comunica cu baza era mult mai intens. Oamenii îl ascultau pe Ion Iliescu. Eticheta de corupţi este o etichetă pe care am creat-o singuri. Fiecare om acuzat de corupţie este convins că nu a făcut nimic. Eticheta de corupţi ne-am creat-o singuri şi o scoatem dinăuntru. Am negociat prost acest lucru de-a lungul timpului. Oamenii judecă imediat orice lucru pe care îl văd. Ei nu sunt obligaţi să aplice prezumţia de nevinovăţie. Sunt obligaţi procurorii şi judecătorii. „Oamenii nu sunt obligaţi să ofere prezumţia de nevinovăţie. „Orice cetăţean este dator să fie suspicios în ceea ce priveşte acţiunea guvernanţilor“, spunea Mark Twain.

Am propus colegilor mei, poate mai târziu decât puteam s-o fac, că nu putem rezolva chestiunea făcând liste cu cei care au probleme, care sunt corupţi şi care nu. S-a încercat povestea cu centrul imaculat, cu separarea funcţiilor administrative de cele politice. Mi-a plăcut ce a spus Ponta că nu se poate aplica pe bucăţele. Şi dacă se ia decizia asta de prim-ministru până la ultimul om se aplică. Mi-a plăcut şi atunci le-am spus să aplicăm următorul principiu: toţi cei care sunt acuzaţi să plece din partid. E uşor de realizat. Poate pentru unii este incorect, dar dacă vrei să scapi de eticheta de pratid al corupţilor atunci în statutul partidului să stabileşte: dacă a început o anchetă penală atunci în secunda doi respectivul este suspendat din partid şi pierde sprijinul politic pentru orice funcţie pe care o ocupă. Dacă este o funcţie aleasă, este obligat să-şi dea demisia pentru că nu poate fi dat afară din funcţie, iar dacă este o funcţie numită îl schimbi din funcţie imediat. Şi spunând acest lucru nu puteam să stau în faţa lor şi să le spun: da, dar cu excepţia mea pentru că dosarul meu se referă la o prelungire de casei mamei mele. Astea sunt poveşti. Am o problemă cu justiţia, atunci îmi dau demisia. 

Acum sunteţi în recurs?

 Da. Nu a fost uşor. Decizia a fost luată mai demult. Am vrut să mai stau puţin ca să nu se interpreteze.

S-a speculat că o faceţi din cauza dosarului.. 

E firesc. Nu cred că se putea nici înainte schimba instanţa. Acum evident nu se poate pentru că am trecut pe fond.  Recursul nu poate să-l judece decât Completul de 5 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Lucrurile sunt clare. Speculaţia era firesc să apară.

V-aţi mai dat demisia din Parlament, atunci când se deschisese ancheta pe numele dvs.

Oamenii judecă foarte repede şi nu cu rea-voinţă. Eu am capacitatea să nu mă supăr. Sunt de 25 de ani în politică. Şi eu am judecat fără să am informaţii. Mi-am dat demisia când a început ancheta pentru că am rugat Camera să-mi ridice imunitatea şi a refuzat. Eu sunt ardelean şi e urât să stai cu chestia asta, să te ascunzi de justiţie. Eram şi convins că sunt nevinovat. Când m-am întors iar au început speculaţiile. De asta mi-am dat demisia ca să dovedesc instanţei că sunt nevinovat. Nu puteam rămâne în partid, când PSD  a pierdut aceste alegeri, cu aceste etichete. În februarie îmi prezint demisia şi în faţa Camerei.

Aţi fost secretar general, iar Geoană preşedinte şi apoi aţi fost înlăturat. În 2008 aţi revenit ca să conduceţi nişte campanii electorale. Aţi intrat într-un conflict cu Geoană, Vanghelie şi Hrebenciuc.

Îmi pare rău de Hrebenciuc. Fenomenul din 2008 s-a întâmplat şi în 2004, când Năstase a dizolvat prin voinţă proprie organele de conducere şi a numit oameni respectabili. Eu atunci m-am opus. Nu înţeleg cum oamenii au acceptat atunci acele lucruri. Nu am înţeles logica. Mi s-a spus că s-a făcut foarte bine. Dacă se făcea, nu veneau la mine ca să conduc campanie. Atunci şi eu şi Dan Mircea Popescu am acceptat să revenim.

Am câştigat cu 36,6%, dar nu pentru că am condus eu. În 2008, a fost la fel. Am pierdut şi m-am retras din funcţia de secretar general. În 2008, a fost 2004 reloaded. A venit Geoană să mă roage să preiau campania. Mircea a fost atunci foarte corect. Ca şi în cazul lui 2004, când m-am înţeleg cu Adrian că el se ocupă de prezidenţiale şi eu de locale, Mircea a fost de acord. Dar s-a creat o tensiune. 

Am câştigat cu 37% şi ne-am întors la scorul tradiţional al partidului. Lumea era mulţumită. Ne-am construit o întreagă campanie. Ceea ce era important era diferenţa dintre Sorin Oprescu ca politician şi Marian Vanghelie, ca politician. Nu e vorba că nu l-am respectat, dar el voia să fie candidatul partidului la primăria Capitalei.  

Atunci, Mircea Geoană a fost într-o schizofrenie. E prima dată când vorbesc public despre acest lucru. A fost de acord cu soluţia pe care eu am propus-o, a fost de acord ca Marian Vanghelia  să nu candideze. Nici eu nu eram de acord nici eu, pentru că era clar din sondaje că Sorin Oprescu, ca independent, câştigă, iar cu PSD, în spate, pierde.

Vă trebuia un Sorin Oprescu independent?

A apărut natural. Am şi vorbit cu el asta. Decizia lui Oprescu nu a fost luată în urma analizelor pe care eu le-am făcut, ci absolut independent.  Sorin a văzut că în sondaje stă mai bine ca independent în ziua în care a venit la mine şi mi-a spus că el merge ca independent. Nu pot spune că noi, ca partid, nu l-am sprijinit. L-am sprijinit. În momentul sprijinului pentru turul II a apărut  un conflict. Organizaţia Bucureşti a venit la sediul de campanie ca să-l impună pe Marian Vanghelie candidat la Primărie. La discuţie a participat şi Mircea Geoană care a ieşit la presă şi a spus că s-a luat decizia să candideze Vanghelie. După ce a plecat am ieşit eu şi am spus presei că nu s-a luat această decizie. Decizia nu era la mine şi la Geoană, ci la structurile partidului care trebuiau să voteze. 

Era vorba de imagine, nu de calitatea omului. În politică contează imaginea. Ăla a fost momentul în care s-a creat conflictul între Vanghelie şi mine. El a sărit la mine supărat că nu l-am lăsat să candideze. Obiectivă supărarea. El dorea să candideze şi eu i-am spus că e o greşeală. Şi l-am propus pe Cristi Diaconescu care ştia că va câştiga Sorin Oprescu, dar a luptat onest.  A apărut conflictul între Vanghelie şi mine. A şi sunat şi s-a certat cu staff-ul de campanie. Atunci a apărut un conflict cu Viorel Hrebenciuc, dar nu aş vrea să vorbesc, pentru că el este într-o situaţie şi nu poate răspunde. Îmi pare rău pentru el şi pentru băiatul lui. Atunci am avut un conflict cu Hrebenciuc despre modul în care se conduce campania. 

Pregăteam alegerile din toamnă şi am fost faultat. A fost întâlnirea de la Constanţa în care s-a stabilit altceva. Mircea a început să dea oamenii afară din partid. A fost momentul în care, după alegerile locale, au fost eliminaţi o grămadă de colegi şi mi se părea stupid să-i pedepseşti pe cei care au câştigat alegerile, deşi individual au pierdut. A fost un conflict între mine şi Geoană şi campania din toamnă nu am condus-o, ci doar teoretic. Au făcut campanie Geoană cu Dragnea şi Hrebenciuc la nivel central.  Nu mi-au mai lăsat campania pentru prezidenţiale. Atunci a apărut conflictul dintre mine şi Mircea Geoană. 

Citeşte şi:

Ponta l-a egalat pe Boc. Noul Executiv a trecut de Parlament cu o majoritate liniştitoare

Guvernul Ponta IV a trecut de votul senatorilor şi deputaţilor, cu 377 de voturi „pentru“, 134 „împotrivă“ şi 12 anulate. Pentru a trece, noul Executiv avea nevoie de 286 de voturi. Cabinetul Ponta IV este format din miniştri PSD, PC şi UNPR. Călin Popescu Tăriceanu, care nu are încă partid înregistrat la tribunal, a trimis şi el doi oameni în Executiv, iar PPDD, aflat într-o continuă dezintegrare, a prins două posturi de secretar de stat.

Victor Ponta: Am decis să cer votul Parlamentului cu gândul că o să ne ducem mandatul până în 2016

Premierul Victor Ponta a declarat luni seară că a decis să ceară votul Parlamentului cu gândul că îşi poate duce mandatul până în 2016. La finalul zilei, parlamentarii au votat noua formulă guvernamentală cu 377 de voturi pentru şi 134 împotrivă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite