Teodor Baconschi, la Adevărul Live: „Nu de strategii şi de idei ducem lipsă, ci de patriotism şi de politicieni să-şi mai dea interesul şi după ce câştigă alegerile”

Teodor Baconschi despre anul politic 2014 în context european, europarlamentare şi prezidenţiale

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a discutat cu jurnalistul Cristian Unteanu despre anul politic 2014, analizând alegerile prezidenţiale din România şi ciclul europarlamentar. „Oamenii au ieşit în stradă fără să fie organizaţi de vreun partid. Au iniţiativă, au discernământ şi mai ales au chef să schimbe ceva în scena politică românească”, a conchis Baconschi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre alegerea lui Vladimir Putin drept omul anului 2013 de către publicaţia „Time”

Teodor Baconschi: Cred că opţiunea revistei e semnificativă. În 2013 am simţit dezinteresul strategic actual al SUA faţă de Orientul MMijlociu şi UE. Nu ştim dacă deinteresul este dictt de noi interese globale ale Departamentului de Stat sau de faptul că Obama este primul preşendite de stat fără memoria Războiului Rece. 

Această dezangajare a SUA faţă de zona de conflict din Orientul Mijlociu dar şi faţă de criza cu care se confruntă UE marchează un nou început în politica mondială a SUA. 

Putin a profitat de aceasta şi încercat să consolideze aria de influenţă a Rusiei, ducând pioni în toate acest puncte în care, până nu demult, americanii făceau legea. 

 

Despre Uniunea Vamală eurasiatică

Teodor Baconschi: În lipsa şantajului nuclear, Putin s-a folosit de şantaj energetic pentru a ocupa câteva avanposturi.

Când avem democraţi la Casa Albă, tendinţa de a se izola şi de a se concentr mai mult pe problemele interne este mai mare, ştim asta din istorie. Nu trebuie însă să cădem în cealaltă extremă: scutul de la Deveselu există, programul anti-rachetă este în desfăşurare, se poartă negocieri pentru încheierea unui acord de liber-schimb SUA-UE. 

Cristian Unteanu: În schimb, americanii cer Europei să-şi întăreaască de la prezenţa în securitate până la armonizarea legistaţiei pentru piaţa unică. Toate acestea într-o Europă care încă resimte efectele unei crize economice, combătute cu austeritate şi super-austeritate. O Europă care se va confrunta cu o nouă realitate politică în 2014, după europarlamentare. 

Despre criza economică din UE

Baconschi: UE iese treptat din criză, dacă ne uităm la rezultatele economice, vedem că zona euro este în siguranţă. Vedem însă creştere spectaculoasă în Germania, de mâna doamnei Merkel, şi creştere zero în Franţa, Spania şi Italia, unde şi şomajul în rândul tinerilor ajunge aproape de 50%. 

Am avut apoi un punct de criză în Cipru, unde reacţia autorităţilor a fost de spoliere, destul de neuzuală. 

Despre euroscepticism

Baconschi: Consensul pro-european rezistă, dar de multe ori este o formă fără fond. Nu cred că în România ar avea prea mare succes un partid cu discurs eurosceptic, românii continuă să privească spre instituţiile de la Bruxelles ca la un aliat, la un garant al statului de drept.

Despre moştenirea comunistă din politica românească

Baconschi: Fosta elită comunistă avea, la începutul anului 90, câteva figuri competente, dar marginalizate de Ceauşescu. Ele încă sunt prezente în peisajul politic românesc, dar arată că sunt depăşite şi nu mai înţeleg lumea aşa cum este ea astăzi.

De cinci luni mă implic în construirea unui partid nou, Mişcarea Populară, şi văd cât de greu este pentru partidele vechi, care s-au osificat. Chiar şi partidele mari, multe se confruntă cu situaţia de a fi votate, dar a nu avea cu cine guverna. 

Noile generaţii au aflat că în politică este mult mai greu să activezi decât în diplomaţie. 

Proiectul de ţară al României este deja scris şi depinde de fondurile europene, suntem implicaţi în celebrul program „Strtegia Dunării”. Noi nu de strategii şi de idei ducem lipsă, ci de patriotism şi de politicieni să-şi mai dea interesul şi după ce au luat voturile. 

Dacă partidele tradiţionale sunt cu lacătele pe uşi şi nu permit niciun suflu tânăr, atunci cei nemulţumiţi de asta să facă acelaşi lucru pe care l-am făcut şi eu: să se implice şi să schimbe ceva. 

Suntem cumva amorţiţi, groggy după 24 de ani de democraţie originală. Afirmaţia că toţi sunt la fel de răi şi nu fac nimic este extrem de toxică şi periculoasă. Trebuie să ne deschidem mai mult către Europa şi să încercăm să găsim vehiculele politice care să ne conducă pe acest drum.

Politicienii îşi vor da seama că lumea a obosit. Uneori, oricât de violente ar fi luptele, ele rămân la violenţe retorice între partide, iar oamenii înţeleg asta. De aceea este nevoie de ceva genuin. De aceea, oamenii aceştia au ieşit în stradă fără să fie organizaţi de vreun partid. Oamenii au iniţiativă, au discernământ şi mai ales au chef să schimbe ceva în scena politică românească. 

Teodor Baconschi, invitat la Adevărul Live FOTO David Muntean

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările