Actorii şi politica

Aflu din presă că ar creşte semnificativ numărul intelectualilor ce optează pentru intrarea în viaţa politică activă. Care se înscriu în partide. Unii chiar sunt promovaţi  în forurile de conducere ale acestora, aşa cum nu pierde nici o ocazie să se laude că ar fi făcut-o PSD la recentul lui congres. Cu ce rezultate şi cât de reală e această promovare vom vedea în lunile şi anii viitori.

Nici actorii, la urma urmei intelectuali şi ei, nu se lasă mai prejos. Bat ferm la uşile serviciilor organizatorice şi de cadre ale feluritelor partide spre a-şi depune adeziunile. Partidul favorit, în ciuda imensului scandal de presă şi nu numai al cărui obiect este liderul său, generalul de carton Gabriel Oprea, se dovedeşte a fi UNPR. În care s-au înscris până acum Alexandru Arşinel, Vasile Muraru, Mihai Mălaimare, Cezara Dafinescu. Poate că se pregătesc să o facă şi alţii. Se pare că e înălţător să fii coleg de partid cu dl. Eugen Nicolicea, cu dl. Neculai Onţanu, mare protector al artelor, sau cu d-na Liliana Mincă.

În fond şi la urma urmei, înainte de a fi actori, de diverse valori şi întrebuinţări, respectivii sunt oameni şi cetăţeni care au dreptul la opţiuni politice. Se prea poate că pentru ei şi pentru cei ce ar dori să le urmeze exemplul, UNPR să reprezinte „o a treia cale” sau „o a treia forţă”. Ceva între PSD şi PNL. Adică nici cal, nici măgar. Condiţia de între  e, o ştim bine, în specificul partidului condus de dl. Oprea. Spun lucrul acesta căci oastea lui de strânsură a servit, în numele interesului naţional, fireşte, şi PDL, şi PSD. A făcut-o atâta vreme cât în mâna acestor partide s-au aflat ori încă se mai află pâinea şi cuţitul puterii. Pe care dl. Oprea şi ai săi mai-mai că ar fi putut să şi le însuşească mai abitir şi mai voiniceşte dacă nu s-ar fi petrecut nenorocirea morţii poliţistului Bogdan Gigină. În condiţii şi într-o misiune întru elucidarea cărora generalul mai are multe de spus.

Condiţia de între îi este intrinsecă şi d-lui Gabriel Oprea personal. Şi aceasta fiindcă domnia sa balansează dizgraţios, dar acceptat de partidul său ca şi de PSD, între onoare şi dezonoare (cu vădite înclinaţii spre dezonoare), între originalitate şi plagiat (cu apetit spre copiat şi stimularea acestuia de un considerabil număr de discipoli), între adevăr şi minciună.

Fapte care se pare că nu îi deranjează din cale afară nici pe doamna Dafinescu, nici pe domnii Arşinel, Muraru sau Mălaimare. Ultimul supărat până mai ieri foarte tare pe lume şi pe viaţă din cauza acuzaţiilor de incompatibilitate, e drept, cam neconvingătoare şi cam trase de păr, ce i-au fost aduse de ANI. Ceilalţi doi pesemne speriaţi că politizarea deşanţată care a început să se manifeste grotesc şi iresponsabil în instituţiile de spectacole, îndeosebi în Teatrele din Bucureşti, i-ar putea lăsa fără funcţii. Tustrei aspirând, poate, la demnităţi şi la dregătorii mai mari care să le rotunjească pensia ori salariul. Nu e exclus ca şi doamna Cezara Dafinescu să se vadă niscaiva consilier local, dacă nu chiar candidat la Parlamentarele de anul viitor. Cine ştie? Spun aceasta deoarece mi-e tare greu să cred că cei patru s-au înscris în UNPR convinşi, fascinaţi, vrăjiţi de doctrina partidului. Ceva de genul – ca să mă plasez şi eu în cadrele teatrului- „uite-l, nu e!”. Sintagma „interes naţional”, foarte pe placul generalului de intendenţă Oprea, cu stele în plus primite de la Traian Băsescu, nu îmi spune mie, cel puţin, nimic concret. E ceva ce din coadă nici măcar nu prea sună. Eventual, dă. Când vede zăhărelul puterii.

UNPR nu este primul partid din istoria postdecembristă a României care şi-a împrospătat cadrele cu artişti demult trecuţi de prima tinereţe. PRM-ul azi defunct asemenea fostului lui lider, Corneliu Vadim Tudor, a reprezentat un punct de maximă atracţie pentru mulţi interpreţi de muzică populară care, pe la începutul anilor 2000, au dat buluc în respectivul partid şi s-au văzut recompensaţi pentru buluceala lor cu locuri în Parlament. Nu i-a deranjat nici o secundă că au drept colegi de partid şi de bancă parlamentară foşti ofiţeri de securitate. Unii cu vini grele şi multe încă nepedepsite şi nedecontate.  Se pare că nici actorii care au intrat în vremea din urmă în UNPR nu sunt din cale afară de sensibili nici la plagiate, nici la plagiatori, nici în faţa laşilor şi a laşităţilor.

E foarte posibil ca adeziunea lor la UNPR să le aducă actorilor cu pricina în viitor venituri băneşti suplimentare. Posturi şi dregătorii. Nu şi talent suplimentar, nici simpatii în plus din partea spectatorilor. Cei patru şi cei ce eventual le vor urma exemplul uzează, cum spuneam,  de un drept constituţional. O fac în totalitate pe propriul lor risc.