Mesajele izolaţioniste, care prind contur şi în ţara noastră, câştigă teren şi induc senzaţia că nimic nu se va întâmpla rău la Satu Mare, Ploieşti, Deva, Dolj, Alba Iulia, Suceava sau Constanţa dacă ne jucăm un pic cu focul şi criticăm Uniunea Europeană: „oricum nu au ce să ne facă“.

Dar cei care încep să creadă lucrul acesta trebuie să fie un pic mai atenţi. Uniunea Europeană nu este o persoană anume. Uniunea Europeană nu este nici măcar un stat. Uniunea Europeană nu se poate apăra, deşi dacă ar avea ocazia probabil că ar spune multe. Uniunea Europeană este condusă de statele membre prin deciziile luate la nivel de Consiliu sau Consiliu European şi de politicieni activi la nivel naţional şi european în Parlamentele naţionale, Parlamentul şi Comisia Europeană.

Uniunea Europeană nu poate fi responsabilă pentru anumite decizii luate greşit de statele membre sau de politicienii activi la nivel european. Europa unită reprezintă o construcţie abstractă pornită de la visul unor idealişti în urmă cu mai bine de şaizeci de ani. Părinţii fondatori ai UE vorbeau despre o Europă a păcii, a securităţii, a bunăstării, după ce continentul fusese distrus de două războaie ce au lăsat în urmă milioane de victime, localităţi dispărute, memoria unor atrocităţi greu de imaginat.

Aceasta era imaginea Europei înainte de Uniunea Europeană. Dar această imagine poate este prea îndepărtată. Au trecut deja câteva generaţii şi avem impresia că nu se mai pot întâmpla catastrofe similare. Dar şi înainte de războaiele mondiale oamenii trăiau liniştiţi, crezând că nimic nu li se poate întâmpla! Ulterior s-a construit Uniunea Europeană, care a tras după sine, spre democraţie, spre dezvoltare, spre libertate statele din blocul comunist. Prin solidaritatea celor din UE, dar şi graţie eforturilor imense ale popoarelor din Estul Europei, s-a reuşit să fim cu toţii împreună.

Beneficiile aderării la Uniunea Europeană nu sunt deloc abstracte. România a primit aproximativ 30 de miliarde de euro în plus graţie fondurilor europene.

În 2004, când am finalizat negocierile de aderare la UE, PIB-ul României era de 289 de miliarde de lei. Graţie integrării în UE, a investiţiilor străine, a fondurilor europene, PIB-ul a ajuns în 2017, la 856 de miliarde de lei, de aproape 4 ori mai mare. La fel şi pentru salariul mediu net. În 2006 era de 866 de lei, în 2017 a fost de 2464 lei. Toate aceste lucruri în contextul în care numărul de şomeri era în 2006 de peste 700 de mii de persoane, în timp ce astăzi este la jumătate, în jurul la 400 de mii. Tot înainte de a adera la UE, pensia medie în România era în 2006 de 311 lei în timp ce în iunie 2018 era de 1122 lei. Deşi încă este insuficientă, este de patru ori mai mare graţie încasărilor la bugetul de stat generate de investiţiile venite în România de la aderarea noastră la Uniunea Europeană.

Poate că se putea mai bine, se putea să ajungem mai repede la nivelul de astăzi, dar oare cine este responsabil? Uniunea Europeană? Sau tot cei care au avut ocazia să adopte decizii mai bune, la nivel naţional şi european? Este uşor să dai vina pe ceilalţi, este mai simplu să crezi că cineva din exterior îţi vrea răul decât să îţi asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci, decât să te comporţi cu profesionalism, folosind cu inteligenţă mecanismele europene.

Dar beneficiile aderării la Uniunea Europeană nu sunt deloc abstracte. România a primit aproximativ 30 de miliarde de euro în plus graţie fondurilor europene. 7000 de persoane beneficiază anual de burse ERASMUS în ţara noastră. Fermierii români primesc în fiecare an aproximativ 1 miliard de euro prin subvenţiile europene. Ar fi bine să crească. Dar şi aici aceiaşi decidenţi din România au acceptat o cotă mai scăzută.

Însă aceste avantaje nu sunt garantate pentru totdeauna. Brexit-ul este un exemplu. Astăzi eşti în Uniunea Europeană, mâine nu mai eşti. Astăzi eşti cetăţean european, mâine poţi să nu mai fii. Iar seminţele Brexit-ului au fost plantate  treptat. S-au clădit, în timp, temerea, ura, nemulţumirea, profitând de lipsa de curaj a oamenilor politici, de neatenţia celor care apără proiectul european.

Astăzi, în România, dacă privim cu atenţie în jurul nostru, vedem că se conturează o ameninţare similară. Se încearcă treptat, dar tenace crearea unei atmosfere anti-europene.

În România, stânga românească a jucat un rol esenţial - încă de la crearea sa acum mai bine de 125 de ani - în promovarea unei Românii unite urmând exemplul ţărilor dezvoltate. Tot la noi în ţară, stânga social democrată a generat consensul de la Snagov ce a condus România în Uniunea Europeană şi în NATO. Guvernele de stânga au finalizat negocierile, permiţând ţării să se dezvolte. Iar toate aceste lucruri s-au putut realiza cu sprijinul activ al guvernelor de stânga din Europa, care au militat pentru aderarea ţării noastre chiar dacă cei de dreapta şi populiştii nu voiau să audă de România în UE sau NATO. Sunt mândru de aceste realizări ale stângii româneşti. Nu doresc să renunţăm la acest parcurs al stângii româneşti. Trebuie să fim mai curajoşi în a discuta despre aceste reuşite.

Dar anti-europenii vor spune că acest trecut nu mai are legătură cu situaţia de astăzi. Că Uniunea Europeană ne dă lecţii şi că nu ne tratează cu respect. Vorbesc în acest sens de Schengen sau de justiţie. În primul rând, nu Uniunea Europeană respinge aderarea ţării noastre la Schengen. Votul se dă în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne. Statele membre, prin politicienii lor, votează aderarea unui stat membru. Şi culmea, guvernele de dreapta se opun aderării României la Schengen. Uniunea Europeană prin instituţiile sale, Comisie şi Parlamentul European, ne sprijină. Ştiu foarte bine acest lucru, pentru că în urmă cu aproape patru ani am depus la Parlamentul European o petiţie realizată împreună cu colegii mei din PES activists România, susţinută de peste 50.000 de semnături la nivel naţional, care a generat atunci primul răspuns ferm de sprijin pentru aderarea ţării noastre. Respingerea aderării la Schengen este o nedreptate, sunt primul care a spus-o când eram ministru al afacerilor europene, dar motivele sunt foarte bine imputabile şi celor care au ocupat de-a lungul timpului funcţii importante la nivel naţional.

Pro-europenii trebuie să lupte acum pentru apărarea parcursului României în Uniunea Europeană. A fi un bun român înseamnă a fi pro-european.

Referitor la lecţiile din justiţie, lucrurile sunt şi mai complicate. Sistemul trebuie corectat. Abuzurile trebuie combătute. Dar mijloacele folosite sunt la fel de importante. Trebuie să construim o justiţie independentă şi un stat de drept eficient pentru noi, nu pentru că ne cere cineva, fără însă a ignora nevoia de transparenţă şi de dialog. Nu sunt un fan al mecanismelor care nu se aplică tuturor, dar trebuie să recunoaştem că MCV a fost introdus la solicitarea politicienilor care au condus România şi Bulgaria în momentul aderării. Croaţia a intrat după noi. Nu a acceptat MCV şi a negociat capitolul pe justiţie până la capăt. Astăzi, însă, cu MCV sau fără, trebuie să recunoaştem că există probleme în sistem. Ele trebuie şi pot fi corectate împreună cu asociaţiile de profil, împreună cu partenerii noştri externi, împreună cu experţii în domeniul justiţiei. Fără patimă, fără prejudecată, fără interese personale. Un prim pas este să implementăm Directiva privind prezumţia de nevinovăţie. Cunosc foarte bine acest document, am fost raportor al Grupului S&D pe acest document în Comisia Juridică din Parlamentul European. Am lucrat pentru un sistem corect, echilibrat, când alţii stăteau la discuţii cu cei acuzaţi acum de abuzuri. Din păcate, România se află în infringement pe această directivă care ar corecta majoritatea abuzurilor. Iată, soluţia este din nou europeană.

O altă cale, calea europeană, este posibilă. Nu trebuie să cădem în plasa discursului anti-european. România este net beneficiară de pe urma aderării la Uniunea Europeană. Şi poate câştiga şi mai multe dacă lucrează profesionist, dacă adoptă o altă atitudine, constructivă şi curajoasă la nivel european. Dar acest lucru nu se poate face cu frânele trase, nu poate fi realizat de către birocraţi fără responsabilitate politică, fără o politică naţională care să dea forţă acţiunilor în plan extern. Am trăit deja în trecut dezamăgirea unor mari europeni, precum Nicolae Titulescu şi Grigore Gafencu, care şi-au văzut idealismul distrus de greşelile de politică internă.

România nu poate să reproducă aceleaşi greşeli. Nu putem sta şi aştepta sperând că nimic rău nu se va întâmpla. Nu putem crede că anti-europenismul, ale cărui seminţe sunt plantate astăzi cu atâta forţă de către interese şi forţe politice străine anti-româneşti, nu ne va afecta.

Pro-europenii trebuie să lupte acum pentru apărarea parcursului României în Uniunea Europeană. A fi un bun român înseamnă a fi pro-european. Un pro-european va lupta mereu pentru ca vocea tuturor să fie auzită la nivel European. Doar aşa putem avea o Românie puternică.

Eu sunt un pro-european de stânga, din familia politică social democrată care a dus România în Uniunea Europeană, şi mai sunt sute de mii de persoane cu aceleaşi convingeri ca mine. Dar astăzi clivajul merge dincolo de stânga şi dreapta. Acum vorbim de o nouă diviziune ce va fi marcantă în contextul viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European, pro-europeni versus anti-europeni. De peste 13 ani militez pentru o Românie puternică într-o Uniune Europeană unită, democratică, transparentă şi echitabilă. O Românie puternică în interiorul Uniunii Europene este mai sigură pe sine, mai independentă, este cu adevărat capabilă să îşi folosească întregul potenţial. Putem acţiona pentru România dacă #AcţionămPentruEuropa!