Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie: deputaţii au votat noua lege a finanţării partidelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua lege a finanţării partidelor, adoptată de deputaţi FOTO Adevărul
Noua lege a finanţării partidelor, adoptată de deputaţi FOTO Adevărul

Camera Deputaţilor a votat, miercuri, adoptarea noii Legi a finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu 262 de voturi "pentru", opt împotrivă şi 20 de abţineri.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale a trecut, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu un vot covârşitor. Pentru această nouă lege, PSD şi PNL şi-au dat mâna şi au colaborat în Comisia comună pentru elaborarea pachetului de legi electorale. Noile modificări aduse de legea finanţării partidelor vizează, în primul rând, sumele care pot fi cheltuite de partide. 

Astfel, dacă în legea anterioară se stipula că, în an electoral, partidele pot primi donaţii echivalente cu 0,050% din bugetul de stat, acum această prevedere a fost eliminată. A fost redus şi plafonul pentru donaţii din partea persoanelor fizice, de la 400 de salarii minime brute, la 200. 

O noutate este şi faptul că s-a introdus un plafon pentru împrumuturi, dar reglementarea e una lejeră. Astfel, se prevede că suma totală a împrumuturilor primite de un partid nu poate depăşi, într-un an, 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat. 

Noua lege mai prevede că este interzisă vânzarea de bilete sau introducerea de taxe de participare la evenimente culturale, de către partide, dar şi asta este o prevedere nejustificată, de vreme ce legea anterioară stipula, clar, că partidele nu pot întreprinde activităţi comerciale. 

Există, în schimb, prevederi mai restrictive referitoare la finanţarea campaniilor electorale. Astfel, fiecare partid are obligaţia de a-şi deschide un cont bancar până la data începerii campaniei, cont în care contribuţiile sunt virate doar de candidat sau de un mandatar financiar. Şi aici există plafoane, depinzând de funcţia pentru care politicienii candidează.De pildă, suma maximă permisă unui candidat la alegerile parlamentare este de 60 de salarii minime brute pe ţară. 

Pentru funcţia de preşedinte al ţării, plafonul este de 20.000 de salarii minime brute pe ţară. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite