Această remaniere nu există

Vin alegerile. Vodă are nevoie de un Moţoc. Cu cât mai mic scorul în sondaje, cu atât mai mare Moţocul. Cu cât mai disperat Vodă, cu atât mai mici şansele de a capta credibilitate.

Există un celebru tablou de Rene Magritte care defineşte destul de bine ceea ce se întâmplă acum în coaliţia de guvernământ de la Bucureşti: aceasta nu este o remaniere. Există şi o celebră replică din literatura română care se potriveşte: această remaniere nu există.

În cei doar doi ani şi jumătate de când a preluat puterea, actuala majoritate din România a schimbat trei premieri şi vreo 70 de miniştri. Nici una dintre aceste schimbări nu a fost de fapt gândită în sensul optimizării administrative.

Dacă ar fi fost aşa, Orlando Teodorovici ar fi părăsit demult funcţia de ministru al Finanţelor publice, mai exact, imediat după prima din multele măsuri absurde care, odată propuse, au bulversat mediul economic înainte de a fi retrase ca fiind toxice (tva splitat, accize la carburanţi, trecerea contribuţiilor sau ordonanţa 114, ca să dăm trei exemple). Sau, cel puţin, după ce s-a adresat unor interlocutori, de la înălţimea mandatului, cu expresii golăneşti de genul „măi, papiţoi“ sau „te-au făcut la nevoie şi sigur le pare rău“. Sau, acum recent de tot, când a fost dovedit de Comisia Europeană că a minţit cu deficitul de 3%. Sau, de ce nu?, în momentul în care s-a aflat că se află în solda unei structuri financiare conduse de la Kremlin prin pârghiile post-KGB.

Dacă ar fi fost aşa, ministrul Tudorel Toader, profesor de drept consituţional, ar fi trebuit să zboare din Guvern nu când s-a săturat Liviu Dragnea să tot aştepte graţierea, ci după ce Curtea Constituţională a respins pentru prima dată o modificare adusă legilor justiţiei pe motiv că nu respectă Legea Fundamentală.

Dacă ar fi fost aşa, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc nu ar mai fi fost reciclat dintr-o epavă fără performanţe manageriale într-o maşină de rupt contracte în direct şi în prime-time. Şi ar fi plecat singur, nu s-ar fi lăsat implicat într-un accident rutier pentru a nu ajunge la şedinţa de partid la care ar fi trebuit să i se pună demisia în faţă.

Dacă ar fi fost aşa, ministrul Energiei Anton Anton nu ar fi ajuns să demisioneze pentru că în domeniul său au fost ratate toate proiectele posibile, în acest mandat – ci mult mai devreme, atunci când s-a răstit la primul jurnalist care i-a pus la îndoială calităţile de ministru. Eventual, atunci când a fost de acord ca tot profitul alocat investiţiilor în modernizarea infrastructurii energetice să fie furat companiilor şi pus în puşculiţa cu pomeni electorale a coaliţiei PSD-ALDE.

Dacă ar fi fost aşa, Natalia Intotero nu ar fi avut ce să mai caute în fruntea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, după ce n-a fost în stare să ofere echipei guvernamentale din care face parte o proiecţie realistă a numărului concetăţenilor săi care trăiesc în afara graniţelor ţării şi trimit în ţară bani care practic ţin bugetul naţional pe linia de plutire.

Dacă ar fi fost aşa, Teodor Meleşcanu n-ar mai fi fost reactivat de formaţiunea politică pe lângă care s-a adăpostit în ultima vreme – nimic altceva decât un PSD sub acoperire, un mini-PSD pentru cei cărora le este ruşine să voteze direct cu PSD; şi, în orice caz, ar fi plecat de la minister într-unul din desele momente în care coaliţia politică din care face parte a dinamitat reprezentarea României în lume.

Iar plecarea de la putere, acum, a coaliţiei PSD-ALDE nu are voie să se întâmple. Cele două partide trebuie să se descurce singure, până la capătul mandatului, cu toate consecinţele întregului marasm economic şi administrativ pe care l-au generat.

Dacă ar fi fost aşa, Carmen Dan pleca la Videle din după-amiaza zilei în care nu a ştiut să răspundă întrebărilor puse de opoziţie în comisia parlamentară care a audiat-o, în spatele uşilor închise, înainte de a fi instalată ministru peste Interne. Despre 10 august nici nu mai povestim că iar se inflamează trolii fideli analistului politic Mugur Ciuvică, cel care se tot întreabă retoric „dar ce s-a întâmplat aşa groaznic pe 10 august?“.

Dar nu a fost aşa. Nici un membru al Guvernului nu a plecat, din 4 ianuarie 2017 şi până astăzi, pentru ca Executivul să fie mai eficient sau pentru că a greşit cu ceva în faţa cetăţenilor. Fiecare remaniere din aceste aproape 30 de luni a avut loc – ca să ne exprimăm academic – din raţiuni de management intern al principalului partid de guvernământ. Sau, mai direct spus, au fost răfuieli între taberele din interiorul PSD. Şi nici despărţirea premierului Viorica Dăncilă de Carmen Dan şi Teodor Meleşcanu nu are vreo raţiune administrativă. Se întâmplă doar pentru că vin alegerile, pentru că vodă are nevoie de un Moţoc al cărui cap să-l dea poporului votant. Cu cât mai mic scorul în sondaje, cu atât mai mare trupul decapitat. Cu cât mai mare disperarea lui vodă, cu atât mai mici şansele de a capta credibilitate. Mai ales atunci când în locul a două figuri triste din Guvern, pe care le-ai ţinut atâta vreme cu dinţii în funcţii, aduci două personaje ale căror nume nu pot fi disociate de afaceri suspecte şi de personaje cu fapte penale în curs de ispăşire la zi.

Din când în când, de la încarcerarea lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă pare a se comporta asemenea unui partener trădat în dragoste care nu doar că nu mai vrea să audă de celălalt ci, dimpotrivă, ar fi în stare să facă orice pentru a-l pedepsi. E încă una dintre cheile în care schimbarea a cel puţin unuia dintre cei doi miniştri ar mai putea fi citită.

Indiferent ce resorturi o animă pe şefa interimară a PSD, şansele de a scoate în viitorul apropiat pe piaţa electorală un partid mai curat, mai uscat sunt infime. Până la urmă, de unde să găsească Viorica Dăncilă în acea famiglie a capitalismului târziu de cumetrie câteva figuri rezonabile pentru o bună guvernare? Iar plecarea de la putere, acum, a coaliţiei PSD-ALDE nu are voie să se întâmple. Cele două partide trebuie să se descurce singure, până la capătul mandatului, cu toate consecinţele întregului marasm economic şi administrativ pe care l-au generat.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle