Academicienii se piaptănă

Cred că am fost azvîrlit în capsula timpului. Limbaj desuet şi patetic, expresii rîncede, patriotism fudul, obosit şi inept.

„Având în vedere poziţia Academiei Române, de instituţie identitară fundamentală, aflată de un secol şi jumătate în serviciul Naţiunii Române”, „solicităm instituţiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze şi să acţioneze pentru a preveni, pentru a contracara şi, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile şi agresiunile la adresa identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României şi a stabilităţii statului de drept” etc. Toate aceste fraze teribile fac parte din Apelul unor academicieni români semnat de 82 de academicieni, printre ei şi nume de la care am aşteptat mai mult.

Mă văd înşelat. Scrisoarea sună ca un act compus în 18 nu ştiu cît, nu în anul de graţie 2017. Acum, cînd fierbe ţara, cînd protestele au transformat România într-un loc respirabil, dar orice ar gîndi fiecare dintre noi, ne aflăm într-o situaţie de front-page, academicienii se vaită ca nişte bunici ramoliţi care n-au crezut niciodată în inteligenţă. „Să vegheze”, sau mai tîrziu „a luptat atîtea veacuri” şi „pe care le-a realizat cu atîtea jertfe”, bineînţeles că Unirea „în preajma sărbătoririi” căreia ne aflăm? A scris asta Eugen Simion şi ceilalţi, sau cel mai împuşcat fiu al naţiunii? Chiar au trecut 30 de ani de la revoluţie, sau nici nu s-a întîmplat? De ce se tem aceşti oameni? De nu ştiu ce primejdie externă adusă de agenţii horthyşti şi fascişti? Nu m-aş mira dacă i-aş auzi vorbind despre asta.

Şi ce a devenit ştiinţa românească, dacă rectorul UBB semnează aşa o bazaconie? Ce a devenit, dacă Academia publică aşa ceva? Sau oamenii de ştiinţă nu sunt acolo? „Rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei” — este enumerat într-o paranteză printre primejdii. Păi n-au auzit doamnele şi domnii semnatari despre feţele adevărului? Despre un întreg fenomen ştiinţific care nu mai crede că adevărul este unic şi de necombătut, un idol ideal?

Şi, sigur, autonomia. Nu mă cutremur dacă nea Ioan spune ce spune apelul (nu citez, mi-e rău), dar cînd oameni pretins serioşi scriu aşa ceva mi se face inima măciucă.

Ţara arde şi academicienii se piaptănă.