Academicianul Răzvan Theodorescu – apologet al crimei, al criminalilor şi al Securităţii

Am citit, m-am frecat la ochi, am reluat lectura şi am realizat încă o dată cât de mare este ticăloşia d-lui acad.prof.univ. Răzvan Theodorescu, astăzi vicepreşedinte al Academiei Române. Şi nu doar în declaraţiile făcute pentru publicaţia “Newsweek România”, declaraţii date publicităţii vinerea trecută.

Adică exact în ziua în care s-a anunţat  decizia trimiterii în judecată, printre alţii, a d-lor Ion Iliescu şi Gelu Voican-Voiculescu. Acuzaţi că au pe conştiinţă câteva sute de victime înregistrate după ora 12 a zilei de 22 decembrie 1989.

D-lui academician Răzvan Theodorescu i se pare cum nu se poate mai firească, mai în logica revoluţiei, moartea a mai bine de 600 de persoane. Semnul profund al autenticităţii acesteia. Indiciul că ceea ce s-a petrecut în România nu a fost ceva de operetă. D-lui vicepreşedinte al Academiei îi plac cadavrele care legitimează minciuna sponsorilor şi idolilor lui politici. În frunte cu numitul Iliescu Ion.

Carevasăzică, traducând într-un limbaj încă şi mai cinic declaraţiile insului cu numele de Răzvan Theodorescu, căruia nu-i va ajunge toate apa care va mai curge pe Dâmboviţa începând de astăzi şi până în ziua în care îşi va da obştescul sfârşit spre a-şi spăla mizeria faptelor comise din februarie 1990 şi până la mijlocul anului 1992, adică în perioada în care a condus Televiziunea Română pe care a subordonat-o în totalitate intereselor politice ale lui Ion Iliescu şi ale creaţiei politice a acestuia, FSN-ul, transformat în partid politic şi participant la alegeri, în pofida promisiunilor ferme din seara zilei de 22 decembrie, am avut nevoie de morţi, tovarăşi, spre a fi crezuţi şi pentru ca poporul să nu observe că idealurile Revoluţiei au fost furate de rangul al doilea al nomenclaturii comuniste. De conivenţă cu şefii Securităţii, îndeosebi cu şeful acesteia, generalul Iulian Vlad. Căruia dl. Răzvan Theodorescu îi aduce elogii postume. Vicepreşedintele Academiei Române descalificându-se moral şi profesional şi aliniindu-se  astfel printre aceia care au comis mârşăvia de a-l declara mare patriot pe securistul-şef care a trecut în lumea de dincolo fără a-şi fi ispăşit vina de a fi îndeplinit întocmai ordinele Dictatorului Nicolae Ceauşescu. Iulian Vlad a scăpat fiindcă  a ştiut să facă aranjamente cu Iliescu, Roman, Brucan, Voican-Voiculescu care i-au cumpărat astfel tăcerea. Aşa se face că Iulian Vlad a murit în patul propriu. După moarte a fost elogiat pe la Realitatea tv, iar acum de numărul 2 din ierarhia Academiei Române.

Dl. Theodorescu merge cu argumentaţia lui impardonabilă, pusă în slujba înălbirii lui Iliescu şi Voiculescu încă şi mai departe. Susţine că şi mineriadele, la desăvârşirea şi împlinirea scopurilor cărora a fost parte pe vremea în care îşi dădea aere de mare boss şi specialist în mass-media de la etajul al XI lea al Televiziunii Române, slujind FSN de conivenţă cu securistul dovedit care a fost Emanuel Valeriu, se inseriază procesului istoric al Revoluţiei. Şi că şi victimele acestora ar fi cum nu se poate mai justificate. Mai în logica faptelor. Desigur, a acelor fapte plănuite şi ordonate de Iliescu Ion al cărui avocat din oficiu se dovedeşte şi astăzi insul care prin spusele sale mai dă o palmă credibilităţii oricum precare a Academiei Române. Sub cupola căreia joacă farsa pseudo-ştiinţei foşti agenţi ai Securităţii în frunte ca numitul Bălăceanu-Stolnici Constantin. Acum sub aceeaşi cupolă pierde vremea şi toacă banii un apologet al Securităţii. Un lăudător al crimei.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro