Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale a publicat numele membrilor. Cine se regăseşte pe listă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academie de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, fondată în 2012 la iniţiativă fostului vicepremier şi ministru de Interne Gabriel Oprea, a publicat lista membrilor săi, 21 de titulari şi un membru corespondent. Printre ei sunt vicepremierul Vasile Dîncu, fostul ministru Adrian Curaj, dar şi Dan Mihalache, actualul ambasador la Londra, potrivit HotNews.

Lista, potrivit Hotnews a fost publicată pe pe site-ul ASSN, după ce instituţia a refuzat mult timp să facă publice aceste informaţii. ASSN are 22 de membri. 21 fiind titulari. 

  

1.Gheorghe Barbulescu, se pare directorul Departamentului de Realtii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA şi preşedintele Senatului universităţii. 

2.Colonel (r) Gheorghe Boaru, conducător de doctorat în Ştiinţe Militare la UNAp. 

3.General de brigadă (r) Viorel Buta, fost profesor universitar la UNAp şi preşedinte al Secţiei de ştiinţe militare, informaţii şi securitate militară din Academia de Ştiinţe Militare. 

4.Colonel, prof. univ. dr. Gheorghe Calopareanu, rectorul Universităţii de Apărare "Carol". 

5.Prof. univ. dr. Dan Cavaropol, conducătorul Şcolii Doctorale a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" şi membru în Comisia de Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică din CNATDCU. 

6.Prof. univ. dr. Sorin Cimpeanu, fost ministru al Educaţiei, în prezent rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România. 

7.Prof. univ. dr. Adrian Curaj, fost ministru al Educaţiei, până în iulie anul acesta. 

8.Vasile Dîncu, vicepremier în Guvernul Ciolos. 

9.Comisar-şef, prof. univ. dr. Adrian Iacob, cadru didactic la Academia de Poliţie şi fost decan al Facultăţii de Poliţie din cadrul acesteia, în perioadă 2012-martie 2016. 

10.Colonel Niculae Iancu, rectorul Academiei Naţionale de Informaţii. 

11.George Maior, fost director al SRI, actual ambasador al României în SUA.

12. Dan Mihalache, fost şef al Cancelariei Prezidenţiale, din decembrie 2014 până în primăvară acestui an, actual ambasador al României la Londra. 

13.Colonel, prof. univ. dr. Ion Mituletu, cadru universitar la UNAp şi fost secretar ştiinţific al Senatului acestei universităţi. 

14.General maior (r), prof. univ.dr. Gabriel Moisescu, fost rector al UNAp până anul acesta, când a fost trecut în rezervă. 

15. Lt.-colonel, prof. univ. dr. Florin Neacsa, decanul Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie. 

16.Chestor de poliţie (r) Gheorghe Popă, fost rector al Academiei de Poliţie, până în martie anul acesta, când a trecut în rezervă. 

17.Comisar-şef, prof. univ. dr. Cristian Popescu, cadru didactic la Academia de Poliţie, fost pro-rector al instituţiei, în perioadă 2013-martie2016. 

18.Remus Pricopie, fost ministru al Educaţiei, actual rector al SNSPA. Este preşedintele interimar al ASSN, după numirea că ambasador în SUA a fostului preşedinte al ASSN, George Maior. 

 19.General de brigadă, prof. univ. dr. Gheorghe Toma, conducător de doctorate la Academia Naţională de Informaţii. 

 20.Chestor de poliţie Petru Tagorean, adjunct al Direcţiei Generale pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului din MAI. 

 21.Comisar-şef, prof. univ. dr. George Tical, directorul Colegiului Naţional de Afaceri Interne al Academiei de Poliţie şi membru în Comisia de Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică din CNATDCU. De asemenea, a fost preşedintele Comisiei de susţinere publică a lucrării de doctorat a lui Robert Negoita, confirmată, luna trecută, de Comisia de Etică a Academiei de Poliţie, că fiind plagiata. 

 22.Prof. univ. dr. Gigel Paraschiv-membru corespondent al ASSN -, fost secretar de stat responsabil cu învăţământul superior în Ministerul Educaţiei, actual prorector al Universităţii Politehnica din Bucureşti. 

Ce este ASSN

Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale îşi propune ca obiectiv elaborarea unor răspunsuri fundamentate ştiinţific pentru diverse probleme actuale din domeniul securităţii naţionale. „Înfiinţarea Academiei a avut la bază necesitatea de a reuni într-un for ştiinţific cei mai buni specialişti din domeniul securităţii naţionale. De la aceştia — fie că vorbim de cei cu o vastă experienţă în domeniul operativ, fie specialiştii din domeniul academic — aşteptăm răspunsuri concrete la problematici din domeniul ştiinţelor militare, ordinii publice, siguranţei, informaţiilor, securităţii naţionale, care pot fi valorificate, în primul rând, din perspectivă operativă“, explica fostul vicepremier Gabriel Oprea în iunie 2015

Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale reuneşte personalităţi ştiinţifice reprezentative din domeniul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, şi este în coordonarea ştiinţifică a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.

La baza organizării Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale se află trei secţii ştiinţifice: Secţia de ştiinţe militare, Secţia de ordine publică şi Secţia de informaţii şi securitate naţională.Academia are ca obiect de activitate dezvoltarea ştiinţelor din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, în scopul alinierii la cerinţele NATO şi ale Uniunii Europene, promovarea pe plan naţional şi internaţional a cercetărilor din domeniul de activitate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite