Abuzul comis de Parlament unui jurnalist „Adevărul“. Confirmarea PSD-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La solicitarea PSD, conducerea Camerei Deputaţilor va modifica Regulamentul Parlamentului, în sensul în care jurnaliştilor le va fi interzis să mai filmeze votul în cazurile de ridicare a imunităţii. Intenţia PSD de a schimba Regulamentul arată că împiedicarea unui jurnalist „Adevărul“ de a filma, în urmă cu trei săptămâni, votul în cazul deputatului Cristian Rizea a fost un abuz din partea Parlamentului.

Cei care recunosc că au încălcat un drept regulamentar al presei sunt chiar cei care au venit cu propunerea de a avea o bază legală pentru ca jurnaliştii să nu mai poată filma cum votează deputaţii în cazurile de imunitate ale colegilor lor. Stenogramele din ultima şedinţă a Biroului Permanent, for care asigură conducerea Camerei Deputaţilor, au devoalat delictul pe care l-au comis deputaţii în cazul unui jurnalist „Adevărul“.

„Domnule preşedinte, înţeleg că există o hotărâre a Biroului permanent încă din 2001 vizavi de posibilitatea amplasării camerelor TV la votul final sau la votul cu bile. Din punctul meu de vedere, astfel de camere de luat vederi împietează asupra secretului votului şi de aceea eu aş vrea, dacă nu acum, poate la viitoarea şedinţă de Birou permanent, acest articol să-l modificăm, astfel încât la votul final să nu poată fi instalate camere de luat vederi care să impieteze asupra secretului votului“, a sunat solicitarea deputatului PSD Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

S-a acţionat împotriva Regulamentului

Iordache se referă la decizia din 2001, care a fost modificată şi completată în 2010, şi care permite jurnaliştilor să urmărească şi să filmeze lucrările Camerei Deputaţilor. „Jurnaliştii acreditaţi la Camera Deputaţilor, menţionaţi în capitolul I, art.1, alin.1, rămân pe durata desfăşurării şedinţelor plenare în spaţii special amenajate pentru presă sau care se alătură echipei de filmare în locul stabilit pentru instalarea camerei de luat vederi. Lojile presei sunt situate în balconul unu, numerele 1, 2, 10 şi 11 şi sunt astfel amenajate încât să nu fie permisă circulaţia către lojile destinate presei şi cele destinate publicului”, se arată în hotărârea adoptată de Biroul Permanent în 2010, citată de Valeriu Zgonea.

Jurnalistul „Adevărul“ a filmat aflându-se în lojele 1 şi 11, ambele destinate jurnaliştilor acreditaţi la Camera Deputaţilor, după cum admite şi Valeriu Zgonea mai sus. Prin urmare, cei mai importanţi deputaţi PSD recunosc că interzicerea jurnalistului „Adevărul“ de a filma, în urmă cu trei săptămâni, votul cu bile în cazul lui Rizea s-a făcut împotriva legii după care funcţionează Camera Deputaţilor. Regulamentul permite jurnaliştilor acreditaţi la Camera Deputaţilor, încă din 2001, să filmeze votul din locurile destinate presei. Modificarea din 2010 a adus doar anumite detalii legate de locul şi categoria de persoane care pot filma votul cu bile, nicidecum nu a schimbat fondul problemei.

Decizia, luată astăzi

Social-democraţii urmează ca astăzi să vină cu un text de hotărâre care va fi votat în şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor. „Eu vă propun în felul următor: luni, la Biroul permanent, liderii grupurilor parlamentare şi membrii Biroului permanent să aibă decizia din 2001 şi modificarea din 2010 şi, în funcţie de aceasta, liderii sau cineva care vrea să facă o propunere, să aibă o majoritate, facem modificarea“, a spus Zgonea.

Alina Gorghiu a anunţat că liberalii se vor opune adoptării hotărârii iniţiate de PSD. „Nu e o glumă, vorbim de interzicerea în România a unei activităţi cât se poate de normale făcute de presă, anume aceea de monitorizare a activităţii şi a votului parlamentarilor din România. Votul nu ar trebui să fie unul secret în cazul ridicării de imunităţi“, a spus liderul PNL. Cu toate astea, în şedinţa în care s-a discutat despre această modificare, niciun liberal nu a ridicar vreo obiecţie, ci toţi au tăcut mâlc în faţa propunerii PSD.

Deputatul UDMR Mate Andras-Levente vrea chiar ca jurnaliştii să nu mai aibă acces la lucrările plenului Camerei Deputaţilor. „Într-adevăr, sunt puţine Parlamente în care presa şi cei care nu sunt demnitari – deputaţi sau senatori – au acces în sala de plen. Atunci când Statutul deputatului şi senatorului spune de votul secret şi atunci când Regulamentul Camerei Deputaţilor vorbeşte de votul secret, aceasta înseamnă că cei care conduc şedinţa sau cei care asigură desfăşurarea votului trebuie să asigure acest secret al votului. Acest lucru, din punct de vedere al dreptului, înseamnă dreptul deputatului sau al senatorului de a-şi exercita votul secret“, a mai spus Mate Andras.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite