Aberanta lege a ajutorului de somaj - trecuta cu forta prin Senat

PSD si UDMR au reusit, ieri, sa treaca prin Senat proiectul de lege privind sistemul asigurarilor de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, in ciuda protestelor opozitiei, care a acuzat o

PSD si UDMR au reusit, ieri, sa treaca prin Senat proiectul de lege privind sistemul asigurarilor de somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, in ciuda protestelor opozitiei, care a acuzat o flagranta incalcare a regulamentului. Proiectul de lege venea de la Camera Deputatilor, dupa ce fusese, anterior, respins de Senat. Conform Regulamentului Senatului, un proiect de lege respins nu poate fi rediscutat in aceeasi sesiune parlamentara. PNL, PD si PRM au invocat, in zadar, aceasta prevedere. Juristii din PSD i-au coplesit pe senatorii din opozitie cu tot felul de interpretari juridice, desi prevederea din regulament este absolut clara. Dezbaterile pe procedura s-au intins pe mai bine de doua ore, liberalii amenintand, chiar, ca vor contesta proiectul de lege la Curtea Constitutionala, daca el va fi adoptat de Senat. Strategia pesedisto-udemerista a fost foarte simpla si eficienta. La consultarea de ieri dimineata, dintre liderii grupurilor parlamentare, PSD a lasat sa se inteleaga ca va renunta la introducerea proiectului in plen. In realitate, partidul de guvernamant a asteptat sa se stranga toti senatorii, inclusiv cei care sunt ministri. Astfel ca dupa vreo patru ore in care opozitia a primit asigurari, inclusiv de la presedintele Senatului, ca proiectul va fi discutat intr-o sesiune extraordinara, actul normativ a fost, totusi, introdus pe ordinea de zi. El a fost adoptat cu 90 voturi "pentru", 35 "impotriva" si o abtinere. Pacalind opozitia si fortand Regulamentul Senatului, PSD si UDMR au reusit sa iasa dintr-o situatie delicata, pentru ca proiectul fusese deja inclus in bugetul pe 2002. Resemnati, liberalii au renuntat sa mai protesteze in vreun fel, constienti ca alianta PSD-UDMR este perfect functionala si, mai ales, majoritara.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările