A venit revoluţia şi noi stăm acasă

Ca să nu avem aceeaşi dezbatere ca în cazul loviturii de stat din 2012, când ba a fost, ba nu a fost, depinde cu cine ţineai, e bine să folosim de la început DEX-ul atunci când vorbim de o revoluţie. Conform variantei online, definiţia revoluţiei este următoarea: Schimbare fundamentală a valorilor, a instituţiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor şi ideologiilor unei societăţi.

La 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, asistăm la extincţia actualei clase politice, născută tocmai din tumultul acelor vremuri. FSN-ul a murit. Partea care a rezultat din el şi s-a numit PD, cu varianta finală de PDL, s-a dizolvat în PNL. Partea conservatoare a lui Ion Iliescu îşi joacă ultima carte sub numele de PSD. Numărul de infractori dovediţi, într-un partid atât de important cum este PSD-ul, e o premieră despre care vorbim prea puţin. Dar ei îşi joacă supravieţuirea prin candidatura lui Victor Ponta.

Partidele politice ale anilor 90 au dispărut şi ele. PNŢ-CD e o umbră irelevantă, breloc la mănunchiul de chei al celui care îi mai dă o speranţă de supravieţuire. PNL-ul a rămas cu numele pentru că ultimul politician activ al gărzii vechi, Călin Popescu Tăriceanu, nu mai are nici o legătură cu ce se petrece la liberali. Alegerile vor schimba definitiv şi irevocabil ambele partide, indiferent de cine va câştiga funcţia de Preşedinte. Cei care cred că prin victoria din noiembrie se vor salva politic nici nu îşi imaginează ce urmează să li se întâmple.

Dacă viitorul preşedinte va fi Victor Ponta, PSD-ul, aşa cum îl cunoaştem, îşi va da obştescul sfârşit. Acţiunile actualului premier sunt clare, chiar dacă au loc într-un clar-obscur politic. PSD-ul va fi noul partid prezidenţial, aşa cum a fost PD-ul acum zece ani. Cine nu e pe gustul Preşedintelui va dispărea politic. Dacă Victor Ponta va pierde, PSD-ul va avea un viitor tulbure şi plin de scindări. Blocul unitar al socialiştilor va fi amintire.

Despre Klaus Iohannis, cel de acum, nu ştim mare lucru. A încercat să ne spună câte ceva cu o carte biografică, dar tot necunoscut rămâne. El va fi un preşedinte slab, după cum par că se mişcă apele prin ACL, sau un preşedinte cu mână forte, după cum le zâmbeşte uneori colegilor săi. Nici PNL-ul nu va mai fi ceea ce este astăzi. Mulţi dintre cei care s-au încolonat în spatele lui Klaus Iohannis speră ca vor primi recunoştinţa lui după ce va ajunge la Cotroceni. Nu aş miza pe ea. Mai degrabă vom avea un Klaus Iohannis care odată scăpat de condiţionările prietenilor de drum, care l-au ajutat să ajungă unde trebuie, să se elibereze de orice constrângere şi să îşi impună voinţa cu o duritate asemănătoare cu cea a lui Traian Băsescu.

Se neagă cu îndârjire că valul de arestări are ca sursă sau suport cancelarii importante, interesate în viitorul României mai mult decât elitele care ne conduc. Nu există nicio informaţie solidă care să susţină teoria că s-a dat drumul la curăţenie, pentru că aşa a decis Washingtonul sau Berlinul. Argumentele pentru a afirma că nu există o susţinere sau o intervenţie reală se învârt în jurul faptului că dosarele au ajuns la maturitate şi că procurorii au avut nevoie de timp pentru a descurca iţele încurcate ale criminalităţii economice care a condus România.

De partea celor care cred în conspiraţii internaţionale stau doar dovezi cel mult circumstanţiale. România se află în mijlocul unui val rusesc de recuperare a influenţei Kremlinului în Estul Europei. Fără să fie temă de campanie centrală, rusofobia are grade sensibil diferite între cei care îl mai susţin sau l-au susţinut pe Traian Băsescu şi grupul din jurul lui Victor Ponta. Klaus Iohannis a refuzat o poziţie individualizată şi a mers pe rezolvarea relaţiei cu Rusia prin intermediul aliaţilor occidentali. Privind situaţia din acest context, merită reamintită vizita vicepreşedintelui american Joe Biden care în discursul său a ţinut morţiş să amintească de slăbiciunile unei clase politice corupte.

În afara contextului geo-politic, nu se vorbeşte deloc despre factorul uman din spatele dosarelor care curg pe bandă rulantă. Sigur, Laura Codruţa Kovesi e o figură ultra-cunoscută, premiată şi apreciată în public de administraţia americană. Dar la câte dosare sunt în desfăşurare, la anvergura dezvăluirilor şi numele celor care se încolonează zilnic spre Rahova stau un grup de oameni din justiţie despre care nu se vorbeşte nimic. Acţiunea nu e opera unui singur om, fie el Laura Codruţa Kovesi sau o maturizare la termen a unui sistem imaginat de Monica Macovei. Să nu uităm că toţi aceşti oameni, care instrumentează dosarele, sunt oameni cât se poate de normali şi obişnuiţi, care locuiesc în Bucureşti în mare parte, care au familii şi copii care merg la şcoală şi care seara văd şi ei, ca şi noi, la televizor noi şi noi arestări. Chiar dacă noi nu le ştim numele (cu excepţia unor cazuri, cum s-a petrecut în dosarele lui Dan Voiculescu) şi nici nu e nevoie să le cunoaştem, cu siguranţă cei care plătesc în dosarele instrumentate de ei cu puşcăria şi bani recuperaţi îi ştiu. Faptul că operaţiunea seamănă cu cea anti-mafia din Italia, dar se desfăşoară într-o tăcere stranie, ne face să credem că oamenii din justiţie au suficientă linişte şi încredere încât să ducă la capăt ceea ce au început. Şi această linişte nu poate veni dinspre sistemul pe care îl desfac pe bucăţele şi îl expun în toată goliciunea sa…

Avem alegeri – cu primul tur peste două zile – libere şi democratice. Stânga şi dreapta la o distanţă suficient de mică pentru a avea un tur doi tensionat. În umbra celor doi favoriţi se coace o mişcare dependentă de un scor electoral care va spune dacă seismul juridic se va transforma simbolic într-o nouă formaţiune politică. Una extremistă din perspectiva actualei clase politice, naţională din perspectiva nevoii de reconfigurare a sistemului şi a României în esenţa ei şi reformistă pentru un electorat care se visează progresist şi care se simte complet nereprezentat astăzi. Dacă Monica Macovei va ieşi pe locul trei duminică, e foarte posibil să vedem plantată prima sămânţă a unui nou partid. Dacă obţine peste 10%, centrul atenţiei se va muta asupra ei, chiar şi dacă nu va trece în turul doi.

Electoratul pe care l-ar putea mobiliza Monica Macovei nu aparţine astăzi nimănui. A crezut în Traian Băsescu până când Traian Băsescu a încetat să creadă în misiunea sa. Cu toate greşelile de campanie pe care le-a făcut, cu discursurile şchioape şi negândite uneori, cu embargoul media instituit împotriva ei, cu toate acestea Monica Macovei e singura care are schimbarea reală în rucsacul de hipster pe care l-a cărat în aceste zile. Dar pentru toate acestea are nevoie să iasă pe locul trei.

E posibil ca în scurt timp să ne aflăm în situaţia lui Mircea Geoană din 2009.

Va veni o noapte în care ne vom culca într-o ţară şi ne vom trezi în cu totul alta.

Şi asta fără ca măcar să ştim ce s-a întâmplat. Nu vom şti dacă va fi mai bună ca cea de acum. Nu vom şti dacă e cea la care am visat sau cea pe care ne-am închipuit-o. Pentru simplu motiv că trecem printr-o revoluţie de care habar nu avem că are loc şi nici nu ştim cine o conduce sau vrea să o conducă.