Iar Parlamentul European a dezbătut situaţia din România, doamna Dăncilă fiind atenţionată să nu facă paşi înapoi şi să nu deturneze parcursul european al României. Practic, Comisia Europeană a cerut guvernului de la Bucureşti să nu alinieze ţara cu Ungaria şi Polonia şi să rămână ataşată respectării legii şi statului de drept.

Dar preocupările guvernanţilor sunt cu totul altele. Viorica Dăncilă promovează teoria statului paralel pentru a justifica modificările legilor justiţiei şi apără acţiunea de represiune 10 august.

Iar pe plan intern, principala operaţiune este mobilizarea la referendum. Cu ce scop?

Să zicem că forţele care au organizat acest referendum vor avea câştig de cauză. Constituţia va fi modificată. Cei convinşi de justeţea unui asemenea demers vor fi fericiţi. Liderii lor vor avea mulţumirea de a-şi fi atins scopul.

Bărbaţii şi femeile se vor căsători cum au făcut-o şi până acum, iar familia va fi, pe mai departe, la fel de tradiţională.

Nimic, dar nimic nu se va schimba. Cel puţin ca rezultat direct al referendumului.

Nici legat de familie, nici de căsătorie, nici de adopţii.

Dar nici în ceea ce priveşte alte lucruri nu se va schimba nimic.

Nu vor apărea sutele de kilometri de autostradă din promisiunile programului de guvernare. Nici măcar un dispensar comunal nou, pentru că despre spitale regionale nici nu poate fi vorba. Trenurile nu vor circula mai repede ca acum o sută de ani. Traficul va rămâne la fel de aglomerat, şoselele la fel de înguste, şcolile la fel de amărâte, satele la fel de înapoiate, miniştrii la fel de proşti, România la fel de subdezvoltată.

Comisia Europeană a făcut eforturi uriaşe pentru ca România să nu piardă mari sume de bani alocaţi tocmai pentru infrastructură, educaţie, sănătate. Bruxelles-ul a acceptat chiar şi finanţarea retroactivă a unor proiecte.

Problema majoră este că aceste proiecte vechi s-au terminat, iar Guvernul nu mai trimite proiecte noi. Banii nu mai au unde să se ducă şi atunci chiar vor fi pierduţi.

Nu ar merita un referendum pentru acest subiect? Cu întrebarea simplă: „Sunteţi de acord ca Guvernul care nu foloseşte banii europeni să fie demis?”

PSD este convins că acest electorat i se cuvine. Dar ceilalţi, vectorii care au provocat referendumul, nu vor fi de aceeaşi părere.

Dacă tot ne place democraţia, atunci să o folosim mai des!

Dar nu se va ajunge aici, să stăm liniştiţi!

Liderii politici din România nu au nicio preocupare legată de ţară sau de modul în care se raportează la provocările şi oportunităţile zilei de azi.

Dar, ceva tot ar putea să iasă din acest referendum. Tema este aducătoare de voturi şi se înscrie perfect în valul populist care a cuprins lumea. În spatele idealurilor de salvgardare a valorilor tradiţionale este un potenţial politic care va fi aruncat în luptă mai devreme sau mai târziu. Promotorii civici de acum nu vor mai rămâne mult timp aşa. Este foarte probabil ca mişcarea cetăţenească să devină una politică, sa se transforme într-un partid politic  care să se bazeze pe populism extrem, naţionalism,  izolaţionism, xenofobie şi alte fobii.

PSD a crezut că, fiind la putere, se poate juca în folos propriu cu astfel de forţe. Dar, aduse la suprafaţă, aceste teme nu se vor întoarce înapoi în somnolenţă. Verificat de un referendum, un asemenea bazin electoral va fi prea apetisant pentru a fi lăsat de izbelişte. PSD este convins că acest electorat i se cuvine. Dar ceilalţi, vectorii care au provocat referendumul, nu vor fi de aceeaşi părere.