Ca să pretinzi că poţi controla un fenomen asupra căruia nu ai control, e ca şi cum ai crede că eşti capabil să controlezi întâmplarea, care e prima formă de manifestare a haosului ― aspect care deja depăşeşte cu mult basmul. Mai ales într-o ţară ca România, repetentă la absolut toate „materiile": învăţământ, sănătate, economie, morală, civism etc., etc. În vreme ce se moare pe capete, economia e la pământ, milioane de oameni rămân fără locuri de muncă, un editor şi un scriitor parlamentar USR (asta nu înseamnă că scriitorii celorlalte partide gândesc altfel) se plângeau, citeam ieri, că piaţa de carte a scăzut cu 70%, fiindcă guvernul nu mai alocă bani (din banii dumneavoastră, adică) pentru achiziţie de carte.

E foarte bine aşa. Ce achiziţie de carte? Pentru ce să o achiziţionezi dacă nimeni nu citeşte, pentru a le da bani editorilor şi scriitorilor în funcţie de aderenţa lor politică şi de obedienţa faţă de cei de la putere? Pentru a avea cu ce umple rafturile? Pentru a alimenta cumetriile, corupţia, impostura? Dar în ce ţară mai există aşa ceva? Scriitorul este liber profesionist. Scrii - publici (pe banii tăi sau ai editurii) - editura vinde cartea cititorilor (librării, lansări etc) - câştigi procentul negociat cu editura. Acesta este mecanismul firesc, normal. Nu are ce căuta în joc banul public, dacă nu e vorba de marii clasici români. Dacă nu funcţionează circuitul, îţi cauţi o altă meserie pentru a putea mânca, şi scrii pentru tine, nu stai călare pe banul public, pe spinarea românilor împovăraţi de taxe şi impozite pentru a alimenta bugetul statului, invocând „importanţa culturii” şi „identitatea naţională”, păcălindu-i că „noi şi-ai noştri” am fi valori fără de care România s-ar prăbuşi. Iată că fără banul public şi fără cumetriile cu administraţia instituţiilor culturale, care se schimbă odată cu puterea politică, aducând noi „genii”, s-a terminat cu „genialitatea” şi cu „succesul”. Educaţia generează, cheamă cultura, fiind un efect al ei, nu invers, deci nu se poate vorbi despre cultură în absenţa educaţiei. Pentru a avea iubitori de cultură, pentru a avea cititori trebuie să ai mai întâi oameni educaţi, un învăţământ performant, funcţional, şi nu unul formal şi dus în derizoriu. „Scriitori de succes” fără cititori!, o nouă performanţă românească, unică în lume, de altfel, fiindcă „succesul” este banul public, iar „cititorii” sunt cumetrii, găştile şi sforarii, care te ajută să ajungi la el.