VIDEO Ştefan Andrei a murit la 83 de ani. Ultimul interviu al fostului ministru de Externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Andrei, fost politician comunist şi fost ministru de Externe în timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu, a murit aseară, la reşedinţa sa din Snagov. Trupul neînsufleţit al diplomatului va fi depus la capela din Snagov. Adevărul.ro a redifuzat ultimul interviu acordat de fostul ministru de Externe.

Diplomatul Ştefan Andrei s-a născut la 29 martie 1931, în satul Livezeni, comuna Podari, judeţul Dolj.

A urmat cursurile Institutului de Construcţii, Facultatea de Hidrotehnică din Bucureşti. În 1957 a devenit membru al Partidului Comunist; membru supleant al Comitetului Central al PCR (1969-1972).

După absolvirea facultăţii, a lucrat ca adjunct al şefului Secţiei Internaţionale a PCR (1965) şi secretar al PCR cu problemele internaţionale (1972-1978). A fost numit în postul de ministru de Externe în 1978 (23 mart.), ca succesor al lui George Macovescu, unde a rămas până în 1985 (8 nov.). Ulterior, a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale (1985-1987), de unde a fost promovat viceprim-ministru al guvernului (1987-1989).

A deţinut acest post până în 1989. Pentru că a făcut parte dintre demnitarii regimului comunist, Ştefan Andrei a fost arestat în 1990; a stat în închisoare timp de doi ani şi cinci luni, potrivit Agerpres.

În 2011 a apărut volumul „I se spunea Machiavelli'', ce cuprinde un dialog între Lavinia Betea şi fostul ministru de externe al regimului comunist, Ştefan Andrei (Ed. Adevărul).

Era căsătorit cu actriţa Violeta Andrei, cei doi având un fiu, Călin.

În ianuarie 2014, Ştefan Andrei a povestit, la Adevărul Live, cum a văzut el comunismul şi a vorbit despre modul în care s-a adaptat la noile schimbări după căderea în dizgraţie a regimului. Republicăm interviul video realizat cu Ştefan Andrei în ianuarie 2014.

Pe 21 octombrie 2011, la doar o zi după moartea dictatorului libian Muammar Gaddafi, fostul ministru de Externe al României a vorbit, în exclusivitate pentru „Adevărul”, despre relaţiile dintre România lui Ceauşescu şi Libia lui Gaddafi. Republicăm interviul acordat de fostul ministru de Externe Ştefan Andrei, în octombrie 2011, la doar o zi după moartea dictatorului libian Muammar Gaddafi.

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/tefan-andrei-a-murit" target="_blank">View the story "Ştefan Andrei a murit " on Storify</a>]

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite