„Indiferent de lucrurile care te deranjează la noi, suntem oricum mai buni decât PSD“, mi-a transmis el. „Şi ce ai vrea să fac? Să închid ochii?“, l-am întrebat. „Scrie şi tu despre nenorocirile pe care le fac ăştia din PSD, nu te mai lua de noi… În fond, ce vrei? Să scapi de Dragnea sau să ne pui beţe-n roate?“. Un dialog scurt, care, în esenţă, sintetizează marea mea dilemă: Să votez, din nou, răul cel mai mic? Să accept derapaje nedemocratice în cadrul opoziţiei, doar pentru că în PSD e mai rău? Să mă alătur corului de aplaudaci ai USR şi PLUS, fără discernământ, amputându-mi spiritul critic?

Cu riscul de a fi înjurat de anti-PSD-işti, la fel cum fac şi susţinătorii lui Dragnea atunci când mă iau de „tătucul“ lor, prefer să mă las pradă viciului profesional de a critica. Să încerc, prin atitudinea mea, să-i fac pe cei din USR şi PLUS să fie alternative reale de guvernare, cu oameni nepătaţi şi cu mecanisme de funcţionare democratice, nu doar o altă variantă de „răul cel mai mic“. În fine, îmi este mai uşor să accept etichetări de genul „sluga plătită a lui Soros“ sau „tonomatul lui Dragnea“, decât să tac.  

De pildă, nu pot fi de acord cu simulacrul de democraţie din PLUS, unde Dacian Cioloş propune o listă de 50 de oameni, viitorul Consiliul Naţional, care e votată orbeşte de participanţii la Congres. O listă unde, surpriză, avem o „şopârlă“ (cum ar spune regretatul Toma Caragiu), un fost peremist, Sandu Băbăşan. Trecând peste un astfel de moment, în care s-a votat en-gros, ca la piaţă, conducerea partidului, un alt lucru este îngrijorător în ceea ce priveşte funcţionarea democratică a PLUS, şi anume, faptul că votul membrilor de partid a reprezentat doar 30% din punctajul prin care s-a stabilit lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. Practic, cel mai important instrument democratic, votul membrilor de partid, este „diluat“, chiar anulat, de mecanisme de reglare centralizate, care decid ce e bine şi ce e rău pentru PLUS, împotriva voinţei majorităţii.

Cazul lui Dragoş Tudorache este edificator. Favoritul lui Dacian Cioloş a sărit zece locuri pe lista pentru europarlamentare, aterizând de pe locul 13 (neeligibil) pe locul 3 (eligibil). Ar fi fost corect şi sănătos pentru un partid democratic ca trierea dosarelor de candidatură, în baza unor criterii clare profesionale şi de integritate, să fi avut loc înaintea alegerilor interne (pe bază de admis sau respins, cu posibilitatea de contestare din partea celor nemulţumiţi), astfel încât votul membrilor de partid să decidă 100% ordinea pe lista de candidaţi. Nu e normal să chemi 5.000 de oameni să voteze, iar apoi să le modifici preferinţele în cadrul unor organisme centrale ale partidului, chiar dacă sunt conduse de personalităţi ireproşabile din punct de vedere moral şi profesional. Vorbim totuşi de un partid care se pretinde a fi reprezentantul unei pături educate, în care nu se votează pe bază de favoruri sau interse de grup, un partid în care fiecare membru e conştient de alegerea făcută. Ce s-ar întâmpla dacă cei 5.000 de oameni îţi vor oferi doar 30% din efortul necesar susţinerii unei campanii electorale, atât fizic (prezenţă în secţiile de vot, lipit de afişe, campanie în teren), cât şi financiar?

Deocamdată, Dacian Cioloş beneficiază de o susţinere aproape necondiţionată din partea colegilor din PLUS, dar acest balon de încredere se poate dezumfla rapid dacă pe parcurs în jurul fostului premier mai apar tot felul de personaje gen familia Iordache, Sandu Băbăşan şi Ciprian Bucur, iar decizia majorităţii membrilor de partid este schimbată în diferite „comitete şi comiţii“.