Şi tot aşa: cît mergi spre Bruxelles - mîndrul oraş flamand de limbă franceză vorbită de magrebieni - te simţi european, la un banc schimbat dialectal, prin benzinării, cu şoferi arădeni, îndoiţi de muncă, după forma scaunului din cabină.

Abia după ce ajungi la Bruxelles sau Strasbourg şi intri la vot, în plenul Parlamentului European, simţi că ai simţit exagerat. Cu o naivitate de neiertat la Curtea Casei de Macron bis zum Merkel.

Ca să dizolvăm euro-pastelul şi să plonjăm în păcura înmiresmată a realităţii europene: transportatorii estici au fost izgoniţi în şomaj de fraţii germani şi francezi de mai multă Europă. După o serie prelungită de trucuri stilate, abuzuri apretate şi golănii parfumate, proiectul aşa numitului pachet de mobilitate a fost adus între baionete în plenul Parlamentului şi aprobat cu o tehnică de vot care provoacă, deja, frisoane de invidie în Duma Rusă de Stat.

Aşadar, nu e deloc inutil să ştii cine îţi sînt prietenii şi ce înţeleg ei prin democraţie, dacă trebuie să o respecţi tu.

Porcăria sau - pentru duşmanii colesterolului - măgăria aprobată în Parlamentul European are toate datele ipocriziei selecte care impune abuzuri groase, în numele binelui general. Fireşte, nu oricine are acces la acest tip de escrocherie înălţătoare. Trebuie să fi un practicant exersat al artelor negre ale moralităţii volante pentru a reuşi ce a reuşit majoritatea franco-gemrană. Tehnica se cheamă asfixiere prin facere de bine sau strangulare cu laţ optimizat.

Aşadar, dacă vrei să scapi de cărăuşii est-europeni, constaţi, mai întîi, că bieţii oameni sînt supuşi discriminării şi exploatării, pînă în marginea sclaviei. Apoi, te revolţi. Îţi umfli calitatea şi cavitatea umanitară strigînd: în numele Europei, pînă aici! Şi, imediat, îţi pui slugile din sindicate să îşi pună scribii din Parlament să meşterească trei proiecte de legi. La un loc, pachetul care proclamă  dezlegarea clăcaşilor auto din Est.

În acest snop şi cu acest scop, strecori cîteva faceri de bine cu amănuntul: 1) la acceaşi muncă, plată egală - adică, pe şosele germane, salariu de şofer german 2) odihnă obligatorie, la intervale orare stricte, dar nu în camion ci în acele spaţii de cazare care nu există sau folosesc tarife preluate de la Ritz 3) obligaţia de revenire în ţara de baştină la fiecare cinci zile - din motive de monitorizare a dorului.

Odată aplicate, aceste odoare sindical-umanitare vor provoca o minune în trepte. Mai întîi, îi vor dezrobi pe şoferii români, bulgari sau polonezi. După care îi vor transforma în şomeri demni. După care vor împinge în faliment lanţul de  exportatori de te miri ce - de la cătină, la mobilă şi ciuperci. Adevărat, şoselele Europei de Vest vor fi curăţate de camionagii estici iar producătorii care îndrăzneau să exporte în Vest vor fi executaţi sau cruţaţi doar dacă acceptă să îşi transporte marfa în spinare. Dar cine poate protesta? Franţa şi Germania, cele două mame îndurerate ale Europei, nu mai suportau atîta nedreptate şi au pus capăt supliciului îndurat de angajaţii est-europenii.

În acest timp, aceleaşi mame exemplare, acceptă, fără să tresară, ca angajaţii români să plece acasă cu 15 milioane pe lună spre gloria supermarketurilor franco-germane dar asta se cheamă legea pieţei şi nu admite sentimente. La fel de adevărat, parlamentarii vest-europeni şi alte exemplare occidentale fine vor continua să folosească la negru şi să plătească la şi mai negru zidari, femei cu ziua, electricieni şi alte lighioane româneşti rătăcite pe la vila boierului. Dar asta se cheamă generozitate şi nu admite meschinării juridice ca salariul la vedere şi impozitul la zi.

Isprava care îi striveşte pe est-europenii plecaţi cu camionul, la muncă, prin  Europa de Vest e una din acele clarificări de hublou care dezvăluie natura şi credinţele de bază ale UE. Sigur că da, piaţa liberă, concurenţa şi competiţia rămîn copiii iubiţi ai Comisiei Europene. Numai că aceeaşi Comisie obişnuieşte să îşi suprime copiii, dacă îi găseşte zburdînd nesupravegheaţi pe şosea, în spaţiul aerian sau în silozurile de cereale. Esenţa acestei organizaţii care pozează în carte deschisă spre lumea din afară e protecţionismul mascat. Sau, dacă e vorba de fraţii est-europeni: protecţionismul aplicat la drumul mare.

Dar toate astea înseamnă ceva doar dacă n-ai devenit clientul naiv sau interesat al comerţului european cu demagogie moralistă. Din păcate, dar nu surpinzător, sistemul politic românesc şi asociata lui de perversiune, lumea civică, sînt abonaţi convinşi. În consecinţă, escrocheria pachetului de mobilitate a fost întîmpinată cu o tăcere de aleasă imobilitate.

Era normal: sistemul nostru politic e mut pentru că e legat de conglomeratul economic franco-german cu nenumărate fire ascunse printre munţi de şpagă încasată pe licenţe şi concesiuni. În acest punct, subdezvoltata noastră lume civică  e complicele idiot şi util al grupului de afaceri folosit de UE în România. Unde civicii fac galeria şi atmosfera morală care scutesc de cercetare critică mînăriile auguste ale naţionalismului economic franco-german, la braţ cu măscăricii politici români.

Dacă nu era aşa, potlogăria votată joia trecută în Parlamentul European ar fi provocat o zvîcnire oarecare. Am fi văzut o reacţie pro-poporală a Preşedintelui Iohannis şi o ieşire doctrinară furibundă a PNL, partidul iniţiativei private (în discuţii private). Am fi văzut sediul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, pichetat civil, cu mobilul aprins în mînă. Am fi dat fuga să căscăm gura sau să-i tragem un selfie la un foarte facebookat miting monstru în Piaţa Victoriei. Sau am fi rezistat, cotizînd intens la #romaniansdrivefree.

Dar nu! Profesorii noştri de stîrpit corupţia şi de secerat nelegiuiri au dreptate: epurarea etnico-rutieră cu acte în regulă şi voturi de extracţie sovietică nu e corupţie. E încă un exemplu de solidaritae europeană aplicată şi nu declamată. E ”România în primul rînd” - cum ne asigură sloganul care va zgudui alegătorii la europarlamentare. În plus, aşa cum se ştie şi se cuvine, şoferii cu motorină la reverul jerseului de plastic nu sînt nici membrii ai societăţii civile, nici cetăţeni europeni şi, prin urmare, nici concetăţeni. Dacă mai poate ajuta cu ceva, trebuie menţionat că ideea de cetăţean european, după care leşină atîtea spirite avansate, e o ficţiune. UE nu e nici stat, nici ţară, nici naţiune.

Dealtfel, UE suferă bucuros de intoleranţă la cei pe care tot ea îi numeşte cetăţeni europeni. UE nu gustă contactul cu votul popular şi problemele rîndaşilor fără pistrui de minoritar sau vocaţie progresistă. Dacă ştirea n-a ajuns la armata de groupies UE, datele statistice trebuie repetate: UE respectă numai referendumurile pe care le cîştigă şi obţine repetarea sau răsturnarea referendumurilor pe care le pierde. Experienţa trăită, în ultimii 25 de ani, de alegătorii din Franţa, Irlanda, Danemarca, Olanda şi Marea Britanie e cunoscută. Doar spre a fi trecută sub tăcere.

Iată de ce Preşedintele Iohannis nu trebuie să se teamă. Referendumul penibil lipit de alegerile europene din 26 mai poate conta pe entuziasmul UE. Acest act   de nudism etic, va fi considerat probă de maturitate democratică, în ciuda amatorismului vecin cu rahitismul. Cine vrea să dea peste mîna borfaşilor din PSD şi alte secţiuni politice ale hoţimii naţionale trebuie, totuşi, să îşi vindece, mai întîi, bîlbîiala.

Legal, referendumul parodie din 26 mai nu poate avea urmări. Intelectual, referendumul e un cocktail de snobism şi incompetenţă, cu două întrebări de încuiat cel mai tocilar Sfinx.

Întrebarea dspre abolirea amnistiei şi graţierii, cînd e vorba de corupţie, împrumută mult din statul de drept tadjik. O variantă mai împlintă ar fi fost propunerea de execuţie pe stadion. Am fi reuşit, poate, să construim, cu acest prilej, o şosea de acces spre marele spectacol judiciar din tribune. A doua întrebare suferă de o complicaţie năroadă sau - cum ar spune  poeta Dăncilă – de o mare complicitate. Mulţi alegători vor fi cuprinşi de melancolie după ce vor fi loviţi, pe neaşteptate, de testul de algebră din buletinul de vot. 

Singurul obiectiv al acestui referendum jenant într-o democraţie e demagogia aducătoare de alegători la europarlamentare. Şi, mai departe, antrenamentul necesar unei baze electorale în priză pentru campania candidatului Iohannis la prezidenţiale. După standardele UE, acest gen de făcătură se numeşte populism - dacă autorul e pe lista neagră. Iar dacă autorul e pe lista agreată - civism.

Vă puteţi socoti folosiţi sau vă puteţi considera europeni. De unde aţi putea înţelege că aveţi toată libertatea.  Ba chiar că sînteţi şoferii ei.